Biserica trebuie să devină o şcoală a carităţii

"Curajul de a creşte alături de cei din urmă": aceasta a fost tema Primei Săptămâni Sociale a Bisericii Catolice din Republica Moldova organizată la Chişinău în perioada 11-14 octombrie. Promovată de Dieceza de Chişinău, iniţiativa s-a dorit a fi un timp de reflecţie şi de analiză asupra a ceea ce s-a făcut în domeniul social. În acelaşi timp, Biserica şi-a propus să traseze noi coordonate de acţiune, care să o aducă mai aproape de cei mai săraci. Întâlnirea a înregistrat aproape 200 de participanţi, fiind structurată în trei zile tematice. Vineri, 14 octombrie, ziua hramului diecezei, în catedrala din Chişinău, s-a celebrat sfânta Liturghie în care s-au adus mulţumiri lui Dumnezeu pentru binefacerile primite pe parcursul săptămânii. Printre relatori s-au numărat episcopi, preşedinţi şi membri ai comisiilor Săptămânii Sociale din Italia şi Franţa, europarlamentari, membri ai Parlamentului de la Chişinău, oameni politici, reprezentanţi ai ministerelor sociale din Italia şi Moldova, bancheri, lucrători sociali. Prezent la evenimentul de la Chişinău, însoţindu-l, împreună cu pr. Egidiu Condac, pe PS Petru Gherghel, l-am intervievat pe PS Anton Coşa despre Săptămâna Socială şi despre catolicii din Republica Moldova.

- Suntem la Chişinău, la Prima Săptămână Socială Catolică, 11-14 octombrie. Stăm de vorbă cu PS Anton Coşa, episcop de Chişinău. De ce o Săptămână Socială Catolică la Chişinău?

Această idee a apărut cu doi ani în urmă, atunci când am participat la Prima Săptămână Socială Europeană, care a avut loc în oraşul Gdansk din Polonia. Acolo, observând o atenţie deosebită care s-a acordat Moldovei, considerată ultima ţară ca venit pe cap de locuitor, deci cu o mare trebuinţă de ajutor, am înţeles că şi noi, Biserica, avem ceva de spus în acest sens, astfel că am încercat să abordăm problemele în felul următor: în primul rând, trebuie să insistăm asupra cunoaşterii situaţiei locale şi să înţelegem de ce o ţară atât de bogată ca Moldova, cu oameni harnici, cu un pământ roditor, nu poate să se ridice şi să-şi asigure minimul necesar de existenţă. Am înţeles că e mult de lucru şi am reunit o comisie în acest sens, formată din reprezentanţii diferitelor instituţii de caritate care acţionează pe teritoriul acestei episcopii, delimitând, împreună cu aceştia, un traseu pe care să-l parcurgem împreună în crearea unei astfel de structuri: Săptămâna Socială. Această structură s-a concretizat la începutul acestui an, când am început să punem pe hârtie un program cu teme diferite şi diverse contribuţii pe care doream să le prezentăm. Am studiat experienţa Bisericii din Italia pentru că ne era mai accesibilă această experienţă, pentru că în mijlocul nostru se află un preot italian care lucrează cu noi şi se implică foarte mult în acest domeniu.

- Care sunt aşteptările de la această întâlnire?

Am vrea să vedem aceste zile ca un punct de referinţă. Conştientizăm că prin tot ce am făcut până acum s-au rezolvat probleme curente, care necesitau o urgenţă. Am înţeles că ştim să facem caritate, mai ales atunci când sunt calamităţi naturale, în acest caz oamenii fiind foarte prompţi în a ne oferi ajutorul, însă, pe de altă parte, ştim că acest lucru nu ajunge. Trebuie să ne regrupăm şi să încercăm să construim o nouă mentalitate despre caritate, aceasta pornind de la mesajul evangheliei, de la cuvântul lui Dumnezeu. De aceea, am spus-o şi în aceste zile unor colaboratori, să nu creadă nimeni că după aceste zile punem punct unor activităţi desfăşurate până acum. Da, vom termina unele acţiuni, dar vom deschide multe alte iniţiative. În acest sens, Biserica trebuie să devină o şcoală a carităţii, iar instituţiile noastre de caritate să manifeste un interes deosebit, adică să pună suflet în tot ceea ce realizează. Orice proiect pe care l-ar implementa, care vine din partea unor beneficiari sau colaboratori laici, trebuie realizat cu suflet de creştin.

- Anul 2011 înseamnă zece ani de când a fost ridicată realitatea de aici, din Republica Moldova, la rang de dieceză, Preasfinţia voastră fiind numit episcop de Chişinău. Cum se prezintă Dieceza de Chişinău la zece ani?

Nu vom celebra cu mare solemnitate această dată, însă peste doi ani vom celebra 20 de ani de când s-a organizat prima formă a Bisericii Catolice din Moldova, anume Administratura Apostolică de Moldova, iar în acest sens trasăm un alt proiect: implicarea noastră în viaţa societăţii şi direcţia în care avem posibilitatea de a ne dezvolta. Avem deja un program, iar la ora actuală, după ce am realizat foarte mult pe planul structural, acela al implementării unor proiecte de construcţii, de instituţii, avem timp acum să ne ocupăm mai mult de oameni. De aceea, vom insista pe formarea laicilor, vom încerca să ne gândim şi la alte forme de prezenţă a Bisericii în societate, de ce nu în şcoli, deşi avem puţini copii în raport cu majoritatea ortodoxă, simţim necesitatea prezenţei noastre în şcoli, mai ales în cele care aparţin statului. Am fost prezent la discuţii cu privire la introducerea unui curs de religie în şcolile publice, pentru că în acest moment suntem puţin prezenţi în acest cadru, exceptând anumite grupuri pe criterii lingvistice, de exemplu copiii polonezi.

- În cei zece ani, respectiv 20 de ani, cu siguranţă că Dieceza de Chişinău a crescut, aveţi un număr de parohii, un număr de preoţi. De câţi preoţi vorbim astăzi şi de câte parohii şi congregaţii?

Dacă ar fi să facem o statistică, cred că cifrele sunt foarte concludente. Dacă în anul 2001, când a fost creată Dieceza de Chişinău, aveam 11 parohii, iată că astăzi sunt 17. De la 24 de preoţi am ajuns la 32 de preoţi, de la doi preoţi locali am ajuns la cinci preoţi autohtoni. Persoanele consacrate sunt cam în acelaşi număr. Sunt 12 congregaţii şi există şi câteva surori şi din localităţile noastre. Ceea ce trebuie subliniat este faptul că în aceşti zece ani am crescut într-o nouă conştiinţă, ceea ce suntem astăzi. Anii care trec lasă o amprentă asupra noastră; pe măsură ce ai mai multă experienţă, îţi dai seama că trebuie să îmbunătăţeşti ceva în modul tău de a lucra, de a exista, iar în acest sens eu cred că am crescut. Simt că Biserica noastră trebuie să continue munca de evanghelizare, colaborând cu laici bine formaţi, creând programe şi oportunităţi pentru acest lucru.

- De câţi credincioşi catolici vorbim în Republica Moldova?

Cred că numărul este puţin semnificativ. La recensământul realizat în anul 2004, erau aproximativ 5.000 de credincioşi în partea aceasta a Nistrului, pentru că din partea cealaltă nu avem date. Însă acest recensământ nu a fost exact, pentru că atunci s-a voit sublinierea unei prezenţe anume. Catolicii din Moldova, potenţial vorbind, sunt mulţi. Vorbim de zeci de mii. Fără îndoială, sunt peste 20.000 de catolici.

- Aşadar, 2011 este aniversar, peste doi ani iarăşi aniversare. Ce îşi doreşte episcopul de Chişinău la acest ceas aniversar?

Fiecare zi are greutatea ei. Îmi doresc să pot realiza ceea ce am început şi să mă organizez tot mai mult pentru ceea ce mă aşteaptă. Dacă e să-mi doresc ceva pentru ziua de mâine, mă refer în primul rând la câteva vocaţii în plus, la câţiva preoţi fidei donum în plus, care să ne ajute în dezvoltarea micilor noastre comunităţi din sud sau din Transnistria.

- Vă mulţumesc mult şi Dumnezeu să vă ajute!

Mulţumesc şi eu.

Pr. Cornel Cadar