Pelerinajul bolnavilor
Luna mai e luna primăverii, a florilor și a Maicii Domnului. Spre mijlocul acestei luni, la 13 mai, comemorăm apariția sfintei Fecioare Maria la Fatima.
E bine de știut că în această zi, noi, cei din Dieceza de Iași, ne îndreptăm cu mai multă atenție spre cea pe care o invocăm cu încredere Tămăduitoarea bolnavilor și Mângâietoarea mâhniților, deoarece avem Ziua Bolnavului la nivel diecezan. În această zi, preoți, persoane consacrate și laici suntem chemați să-i însoțim pe cei în suferință cu rugăciunile noastre.
Pentru a ne arăta prețuirea față de persoanele aflate în suferință suntem chemați în pelerinaj spre Maria, mama noastră. Astfel, la 13 mai cei bolnavi însoțiți de cei dragi, sub coordonarea preoților, a persoanelor consacrate și a personalului medical, sunt așteptați la sanctuarul Maicii Domnului de la Cacica.
Pelerinajul se va desfășura după următorul program: 10.00: Ritul de primire solemnă a pelerinilor și Celebrarea penitențială; 10.30: Sfântul Rozariu; 11.00: Sfânta Liturghie pontificală, prezidată de PS Petru Gherghel, 13.00 prânzul; 14.00: Adorația euharistică și binecuvântarea bolnavilor cu sfântul sacrament; 14.45: plecarea.
Detalii se pot obține de la părinții parohii, de la dr. Gema Băcoanu (0742.034062), d-na Antonina Dogariu (0741.217381) sau pr. Laurențiu Dăncuță (0721.565663).
Tămăduitoarea bolnavilor, roagă-te pentru noi!
Pr. Laurențiu Dăncuță