Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Zi de mulțumire

Biserica locală de Iași își sărbătorește păstorul: 70 de ani de viață, dintre care 45 de ani în slujirea Bisericii lui Cristos în trepte diferite de exercitare a preoției: preot, profesor și formator al viitorilor preoți, administrator apostolic al diecezei și apoi păstor al diecezei, cu puterea deplină a episcopatului.

Douăzeci de ani de când providența divină a dispus ca în fruntea Episcopiei de Iași să fie Preasfințitul Petru, chemat și rânduit să conducă această porțiune a poporului lui Dumnezeu în comuniune cu urmașul Sfântului Petru.

Douăzeci de ani de păstorire, de slujire exemplară, printr-o profundă angajare plină de iubire și credință a păstorului ei, care a făcut ca întreaga dieceză să crească.

Preasfințitul Petru Gherghel s-a născut la 28 iunie 1940 în localitatea Gherăești. După terminarea școlii generale în satul natal, a intrat în Seminarul Catolic din Iași.

La 29 iunie 1965 a fost hirotonit preot la Alba-Iulia de către episcopul Marton Aron. A activat ca vicar parohial la Barticești și Rădăuți, ani de pastorație care i-au marcat profund sensul slujirii ecleziale. La 1 noiembrie 1970 a fost numit profesor la Seminarul din Iași, iar în martie anul 1975 a fost numit rector, mandat în timpul căruia au fost demarate pregătirile pentru construirea noii clădiri a Seminarului.

La 21 februarie 1978, papa Paul al VI-lea l-a numit "ordinarius" al Episcopiei de Iași, iar la 4 aprilie 1978 a avut loc luarea în primire a diecezei.

În perioada grea a dictaturii comuniste a păstorit turma ce i-a fost încredințată, arătând mult curaj și diplomație în misiunea de păstor, preocupându-se ca turma încredințată să nu ducă lipsă de cele necesare pentru mântuire. Nu au lipsit greutățile și piedicile în exercitarea misiunii, dar toate au fost depășite cu încrederea în providență și punând toate sub ocrotirea a doi patroni, care aveau să-și găsească locul pe viitoarea stemă episcopală: preasfânta Fecioară Maria și sfântul Iosif. Și motoul ales avea să fie ca un program de refacere a structurilor și de dinamizare a vieții pastorale a diecezei: "Ca toți să fie una". "Ca toți să fie una" în credință, în iubire, în muncă și în viață. "Ca toți să fie una" în slujirea lui Dumnezeu și a oamenilor, ca toți să regăsească unitatea aceleiași credințe și în celebrarea aceleiași Euharistii.

"Revoluția" din 1989 a deschis un orizont nou de reorganizare bisericească și de propășire spirituală. Astfel, la 14 martie 1990, papa Ioan Paul al II-lea l-a ales și l-a numit pe Mons. Petru Gherghel episcop de Iași. Consacrarea a fost oficiată la Seminarul din Iași, la 1 mai același an, de către cardinalul Angelo Sodano. După numirea și consacrarea ca episcop, Preasfințitul Petru a participat la mai multe sinoade ale episcopilor și a fost numit membru al Consiliului Pontifical pentru Pastorația Migranților.

Pentru Dieceza de Iași a început o nouă pagină de istorie, care se scrie încă. Este o pagină sau sunt pagini care se suprapun cu o parte din cei 70 de ani de viață.

Dincolo de cuvinte și de realizări, ies la iveală inima păstorului nostru și a omului de credință. Și mai ales de aceasta avem nevoie, pentru că ne obligă la o privire de credință asupra vieții, asupra Bisericii, asupra lumii noastre.

La acest aniversar vrem să încredințăm Tatălui Biserica noastră locală, pentru ca adunată în jurul păstorului ei să crească în comuniunea Duhului.

Întreaga comunitate diecezană se adună în jurul păstorului ei, în ziua aniversară, și mulțumește lui Dumnezeu că l-a dăruit ca păstor al Bisericii locale, implorând de la providența cerească haruri îmbelșugate, sănătate și binecuvântare pentru episcopul ei.

Sincere felicitări și urări pentru ziua aniversară și onomastică! Le încredințăm Maicii Preacurate ca ea să le poarte la tronul Tatălui ceresc.

Ad multos felicesque annos, Preasfințite!

+ Aurel Percă, episcop auxiliar



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat