Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- În apararea sanatatii -

Cardiopatia ischemică

Cardiopatia ischemică sau boala coronariană ischemică este afecțiunea determinată de modificările vaselor care irigă mușchiul cardiac, numite artere coronare, de obicei printr-un proces de ateroscleroză, care determină îngustarea lor. Consecința este reprezentată de reducerea fluxului de sânge și a aportului de oxigen la nivelul miocardului (mușchiului cardiac). Miocardul este un organ care nu își poate desfășura activitatea decât în prezența unui aport adecvat de oxigen, iar în lipsa acestuia se produc modificări la nivelul celulelor, ce pot merge până la moartea acestora.

Când arterele care irigă inima sunt îngustate (stenozate), se produce o irigare insuficientă a mușchiului inimii (numită ischemie), care se exprimă, de regulă, prin durere de piept (angină pectorală).

Angina este forma cea mai frecventă de cardiopatie ischemică. Trebuie să știți însă că există și forme nedureroase, cum se întâmplă frecvent la pacienții diabetici, la care poate să apară doar îngreunarea respirației, oboseală sau palpitații. Aceste forme nedureroase, pe care medicii le numesc "ischemie silențioasă", trebuie recunoscute la timp și tratate ca și celelalte.

Cauza cea mai frecventă a anginei pectorale este ateroscleroza arterelor coronare care determină îngustări (stenoze) ale acestora.

Ateroscleroza reprezintă îngroșarea pereților arterelor prin depuneri de grăsimi (colesterol), cu îngustarea calibrului acestor vase (stenoze) și reducerea fluxului sangvin prin acestea. Dacă un cheag de sânge se formează în interiorul sau pe suprafața plăcii de aterom, artera se blochează și apare infarctul miocardic sau accidentul vascular cerebral.

Procesul de ateroscleroză nu este doar un proces de îmbătrânire a vaselor, ci poate fi influențat prin tratament. Principalul tratament constă în combaterea factorilor de risc.

Factorii de risc pentru ateroscleroză

Un factor de risc este acel obicei/afecțiune care va crește șansele să vă îmbolnăviți de ateroscleroză, manifestată cel mai adesea sub formă de cardiopatie ischemică cu forma ei cea mai gravă, infarctul miocardic.

Nivelul crescut de colesterol este unul dintre cei mai importanți factori de risc cardiovascular. Alți factori de risc importanți sunt:

- factori de risc majori, nemodificabili: vârsta înaintată: 83% dintre persoanele care mor prin boală cardiacă au peste 65 de ani. Bărbații au risc de infarct mai mare decât femeile. Copiii ai căror părinți sau bunici au avut boli de inimă sunt mai predispuși la rândul lor pentru asemenea boli.

- factori de risc majori, modificabili prin schimbarea stilului de viață sau cu medicamente: fumatul: fumătorii au risc pentru boli de inimă de 2-3 ori mai mare decât nefumătorii. De asemenea, fumatul pasiv este și el dăunător (a sta în încăperi cu fumători). Hipertensiunea arterială: cu cât valorile tensiunii arteriale sunt mai mari, cu atât munca inimii este mai mare și crește riscul de infarct, accidente vasculare cerebrale, insuficiență renală, insuficiență cardiacă. Diabetul zaharat: reprezintă unul dintre cei mai de temut factori de risc cardiovasculari. Chiar și atunci când valorile glicemiei sunt menținute în limite normale (prin dietă/medicamente), diabetul zaharat crește riscul de apariție a bolii coronariene și a accidentului vascular cerebral. Efortul fizic limitat (sedentarismul): stilul de viață din care lipsește mișcarea fizică dăunează inimii. Obezitatea, în special cea abdominală (evaluată prin măsurarea taliei): crește riscul de boală de inimă și accidente vasculare cerebrale, chiar în absența altor factori de risc asociați. Factorii psihosociali, în special stresul cronic, reprezintă, de asemenea, un factor de risc important, în special pentru infarctul miocardic. Alcoolul în cantitate mare contribuie și el la creșterea riscului de boli cardiovasculare prin creșterea trigliceridelor, obezitate, precum și prin afectarea mușchiului inimii.

Este foarte important să rețineți că riscul dv. de a dezvolta o boală de inimă este cu atât mai mare cu cât aveți mai mulți factori de risc din cei enumerați mai sus.

Dr. Lucia Amza



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat