Știri interne
"Text și discurs religios"
La Iași, în zilele de 5 și 6 decembrie 2008, s-au desfășurat lucrările conferinței "Text și discurs religios", prima ediție, organizată de Facultatea de Litere din cadrul Universității "Alexandru Ioan Cuza". Manifestarea științifică a reunit specialiști din Iași și din marile centre universitare pentru a dezbate problematica textului și discursului religios din perspectivă filologică, teologică, filozofică etc. PS Petru Gherghel, la festivitatea de deschidere, în discursul său, a subliniat contribuția catolicilor la traducerea textului Sfintei Scripturi în limba română, amintind traducerile cele mai importante și câteva lucrări de specialitate din spațiul catolic, la final aducând un omagiu unor iluștri universitari ieșeni, care s-au aplecat asupra activității misionarilor catolici. A doua zi au avut comunicări în plen pr. Emil Dumea și pr. Lucian Farcaș.
Octogenar
Ca prețuire pentru activitatea pr. Leonard Donea în slujba Bisericii, PS Petru Gherghel i-a înmânat medalia comemorativă Anton Durcovici în cadrul Liturghiei celebrate în seara de joi, 27 noiembrie 2008, în catedrala "Adormirea Maicii Domnului" din Iași. Au participat la celebrare șapte colegi ai părintelui aniversat, printre care și Mons. Petru Mareș, care a ținut predica, alți preoți și credincioși din Iași. Pr. Leonard Donea s-a născut la 22 noiembrie 1928 la Mircești, jud. Iași. A fost sfințit preot la 29 iunie 1965, la Alba-Iulia, de către PS Aron Marton. Și-a început slujirea preoțească în Parohia Berzunți, după care a activat în alte parohii din cadrul Diecezei de Iași, printre care, înainte de a fi pensionat, Luncași.
Liturghia la Radio Iași
În fiecare duminică și în sărbătorile de poruncă între orele 08.03 și 09.00 puteți asculta Liturghia la Radio Iași pe unde medii (AM) - 1053 KHz, precum și pe internet (www.radioiasi.ro).
Consfătuire
Organizată la inițiativa Oficiului pentru Pastorația Școlară și Predarea Religiei în Școli, consfătuirea directorilor liceelor teologice din Dieceza de Iași s-a desfășurat în ziua de 11 decembrie 2008 la sediul Episcopiei, coordonator al discuțiilor fiind PS Aurel Percă. Alături de pr. Iosif Bisoc, OFMConv., inspector școlar diecezan, au participat cinci directori de licee teologice care au făcut și o scurtă prezentare a unităților școlare pe care le reprezintă. În deschiderea lucrărilor PS Petru Gherghel a adresat personal un salut participanților. Ordinea de zi a cuprins teme și subiecte specifice învățământului liceal teologic, informări despre activitățile desfășurate, discuții administrative și stabilirea unor strategii și acțiuni comune. S-a anunțat că la București, în luna martie, va fi organizat Simpozionul Internațional al Reprezentanților Învățământului Catolic din Europa.
Numire și transfer
În urma propunerii părintelui ministru provincial al Provinciei "Sfântul Iosif" din România, Ordinul Fraților Minori Conventuali, începând cu 1 decembrie 2008, PS Petru Gherghel l-a numit pe pr. Claudiu Mărtișcă, OFMConv., vicar în Parohia "Nașterea Sfintei Fecioare Maria" din Hălăucești, și l-a transferat pe pr. Florin Gheorghiță Bogdan, OFMConv., vicar în Parohia "Adormirea Maicii Domnului" din Nisiporești.
Pe scurt
- 29 noiembrie: Curs de formare pentru 70 de tineri din Acțiunea Catolică din zona Iași, desfășurat în sala de conferințe a catedralei noi din Iași, coordonat de pr. Cristian Diac și pr. Eduard Patrașcu, deschiderea fiind făcută de PS Petru Gherghel
- 29-30 noiembrie: Pelerinaj la Lourdes al unui grup de peste 100 de credincioși din comunitatea românilor din Torino, împreună cu pr. Gelu Miclăuș, păstorul comunității
- 6 decembrie: Vizită a PS Petru Gherghel la Casa de Copii "Sfânta Maria" din Barați
- 7 decembrie: Primirea "taului" franciscan de către tinerii Ștefan Catălin Ardeleanu (Cireșoaia) și Andrei Moisă (Sascut Sat) în biserica din Nehoiu din partea pr. Leon Budău, custode al Ordinului Fraților Minori Capucini
- 10 decembrie: Liturghie prezidată de PS Petru Gherghel în catedrala veche din Iași la împlinirea a 57 de ani de la moartea ep. Anton Durcovici
- 10 decembrie: Înmânarea diplomelor de bacalaureat și licență la Institutul Teologic din Iași pentru promoția de preoți care a absolvit Seminarul la sfârșitul anului academic 2006-2007
- 10 decembrie: Întâlnirea cu directorii grădinițelor confesionale din Dieceza de Iași, desfășurată la Buruienești, având tema "Funcția de reglare - expresie a unui feed-back eficient în cadrul managementului unității școlare".
- 12 decembrie: Demararea programului "Sprijin pentru cei mai săraci dintre săraci", pentru 390 de persoane în vârstă sau bolnave din județele din România deservite de Serviciul de Îngrijire la Domiciliu al Caritas
13 decembrie: Bacău: Zi de reflecție și dialog, cu tema "Isus Cristos vine! Inima mea este pregătită?", organizată de Surorile Oblate Asumpționiste la Mănăstirea "Sf. Monica" din Bacău, cu participarea a 22 de tinere din zona Bacău
21 decembrie: Manifestare comemorativă intitulată "Un sfânt între Occident și Orient" în amintirea Mons. Vladimir Ghika organizată în biserica romano-catolică din Suceava.