Știri externe
La patru ani
De la alegerea papei Benedict al XVI-lea la cârma Bisericii Catolice, la 19 aprilie 2005, s-au împlinit patru ani. În această perioadă, papa a efectuat 11 călătorii internaționale, 12 călătorii în Italia, a creat în două consistorii 38 de noi cardinali reprezentând toate continentele, a scris două enciclice, o exortație apostolică asupra Euharistiei, cartea "Isus din Nazaret" și sute de texte între care discursuri, scrisori, mesaje și omilii. Între evenimentele istorice, vizita la Auschwitz în Polonia, la Moscheea Albastră din Istanbul în Turcia, discursul la Adunarea generală ONU de la New York. La 16 aprilie anul acesta papa Benedict al XVI-lea a împlinit 82 de ani de viață.
Ziua Vocațiilor
"Răspunsul la chemarea de a-l sluji pe Dumnezeu în preoție sau în viața consacrată să nu cedeze în fața dificultăților sau a îndoielilor, ci să se învigoreze constant cu ajutorul rugăciunii și Euharistiei" este obiectivul arătat de Benedict al XVI-lea în Mesajul pentru Cea de-a 46-a Zi Mondială de Rugăciune pentru Vocații, care se celebrează în fiecare an în a patra duminică a Paștelui, anul acesta la 3 mai. Tema mesajului este "Încredere în inițiativa lui Dumnezeu și răspunsul uman". Chemarea este "un dar dumnezeiesc special", explică pontiful în mesaj, un dar prin care anumiți bărbați și femei devin "miniștri și martori privilegiați" ai lui Cristos.
Anul Anselmian
S-au împlinit 900 de ani de la moartea sfântului Anselm, născut la Aosta în anul 1033, monah benedictin și abate al mănăstirii din Bec în regiunea franceză Normandia și apoi arhiepiscop de Canterbury în Anglia unde a murit la 21 aprilie 1109. Dieceza de Aosta a organizat anul acesta o serie de manifestări intitulate Anul Anselmian. Papa Benedict al XVI-lea a trimis o scrisoare lui Dom Notker Wolf, abatele primat al Benedictinilor Confederați. Ateneul Pontifical "Sfântul Anselm" din Roma, întemeiat de papa Leon al XIII-lea, a găzduit în zilele de 21 și 22 aprilie simpozionul "Cunoaștere și effectus la Anselm din Aosta". Sfântul Anselm este autorul cărților "Proslogion", despre lectio divina, și "Prologul rugăciunilor și meditațiilor".
Solidaritate
Un puternic cutremur de pământ a afectat la 6 aprilie, regiunea Abruzzo din Italia, îndeosebi orașul L'Aquila, rezultând peste o mie de răniți, 287 de morți printre care și cinci români, 28.000 de persoane rămase fără adăpost, mii de case distruse sau avariate, obiective culturale deteriorate și zeci de mii de persoane evacuate. Episcopul de Iași, după ce a încurajat pe credincioșii catolici vorbind la telefon cu pr. Ioan Bișog, responsabil cu pastorația românilor catolici din zonă, a transmis arhiepiscopului de L'Aquila, Mons. Giuseppe Molinari, o scrisoare de solidaritate la 8 aprilie. Sfântul Părinte a vizitat zona la 28 aprilie. Biserica Catolică s-a mobilizat în sprijinirea sinistraților. În orașul L'Aquila se află două comunități de români: romano-catolică și ortodoxă.
Pastorația tinerilor
La Roma, în perioada 3-5 aprilie, a avut loc întâlnirea responsabililor cu pastorația tinerilor din peste 70 de țări și a reprezentanților a peste 30 de asociații și mișcări ecleziale. Întâlnirea a fost organizată de Consiliul Pontifical pentru Laici și a avut ca obiectiv evaluarea Zilei Mondiale a Tineretului de la Sydney și pregătirea următoarei ediții de la Madrid din anul 2011. România a fost reprezentată de pr. Felix Roca (Dieceza de Iași) și de pr. Paul Popa (Eparhia de Oradea).
Nou episcop
Sfânta Liturghie de întronizare a noului episcop de Münster, pr. dr. Felix Genn, a avut loc în ziua de 29 martie, în domul din Münster. Documentul de numire din partea Sfântului Părinte a fost prezentat de nunțiul apostolic Jean-Claude Périsset. În prezența mitropolitului de Köln, card. Joachim Meisner, i-a fost înmânată cârja pastorală de către venerabilul episcop Reinhard Lettmann, retras din motive de vârstă. La sărbătoare au participat mai mult de 60 de episcopi din Germania și din alte țări. Din România au fost prezenți ÎPS Ioan Robu, PS Petru Gherghel și pr. Vladimir Petercă. De mai multă vreme, între Dieceza de Münster și Diecezele de București și Iași s-au stabilit relații de parteneriat, cu sprijinul episcopului emerit Reinhard Lettmann.
Vizită la Milano
Comunitatea catolică română din Milano, păstorită de pr. Maricel Mititelu, a fost vizitată, în perioada 18-20 aprilie, de PS Aurel Percă, însoțit de pr. Claudiu Iștoc. Vizita a inclus celebrări euharistice în diferite locații, inclusiv una în rit greco-catolic, participarea la administrarea Mirului la 140 de adolescenți italieni și întâlniri cu diferiți preoți italieni. Preasfințitul a discutat cu pr. Giancarlo Quadri, responsabilul Oficiului pentru Pastorația Migranților din Dieceza de Milano, printre alte subiecte s-a abordat și despre noua oportunitate pentru credincioșii catolici români din Milano de a putea celebra Liturghia în fiecare primă duminică din lună, începând cu luna iunie, chiar în centrul orașului, lângă "Stazione Centrale". Episcopul Aurel s-a mai întâlnit cu membri din Mișcarea "Comunione e Liberazione", participând la o întrunire.
Hirotonire
În catedrala "Santa Maria del Fiore" din Florența (Italia), prin impunerea mâinilor și rugăciunea de consacrare a ÎPS Giuseppe Betori, arhiepiscop de Florența, la sfânta Liturghie din 19 aprilie, a fost hirotonit întru Preoție părinte diacon Gabriel Farțadi, născut la Faraoani (Bacău). La Liturghie au mai participat PS Claudio Maniago, episcop auxiliar de Florența, preoți din Dieceza de Florența, dar și preoți originari din Dieceza de Iași. Este cel de-al treilea preot al familiei Mihai Farțadi (alături de Alois și de Cristinel) și mai are o soră, Agneza, în Congregația Surorilor Franciscane. La 12 iulie, pr. Gabriel va celebra prima Liturghie în satul natal.
OKET
Inițiată în anul 1994, cu denumirea de OKET, în zona Ardealului, Întâlnirea Națională a Studenților Catolici de anul acesta s-a desfășurat la Alba-Iulia în perioada 17-19 aprilie, cu tema "De unde, unde și încotro se îndreaptă tânărul creștin astăzi?" cu participarea a 250 de tineri. Alături de tinerii veniți din diecezele de Timișoara, Oradea, Cluj, Târgu Mureș, Baia Mare, București și Alba-Iulia, la acest itinerar al credinței au participat din Dieceza de Iași 19 studenți, împreună cu pr. Iosif Iacob. Evenimentul a inclus momente de adorație, prelegeri, dar și vizite la obiective culturale din oraș. Următoarea întâlnire OKET va fi la Oradea în anul 2010.