Itinerar spre Înviere (II)

Dumnezeu şi libertatea

"Dumnezeu şi libertatea" a fost tema celei de-a doua conferinţe din cadrul itinerarului spiritual spre Înviere de la Iaşi. Conferinţa a fost ţinută de ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop şi mitropolit de Bucureşti, în ziua de 26 martie. Au participat PS Petru Gherghel, PS Aurel Percă, preoţi, persoane consacrate şi mulţi tineri.

De la începutul prezentării, arhiepiscopul a lăsat să se înţeleagă că tema nu poate face abstracţie de referinţa la adevăr, şi că abordarea ei se va axa pe conjugarea acestor doi termeni: adevăr şi libertate. Blazonul sau motoul pe care şi l-a ales la consacrarea întru episcopat a fost tocmai citatul din Evanghelia după sfântul Ioan: "Veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va elibera" (In 8,32). Însă întrebarea care se ridică pregnant astăzi priveşte utilitatea sau însemnătatea adevărului inspirat de credinţă sau extras din evanghelie.

Pe un ton colocvial şi familial, fără a recurge la abstracţii şi formulări academice, arhiepiscopul a povestit chiar de la început despre un aviator din timpul războiului care a fost nevoit să se catapulteze, ajungând să stea mai mult timp agăţat pe crengile unui copac cu paraşuta sa. După un răstimp de aşteptare, când s-a întrebat pe ce teritoriu este, dacă nu cumva pe cel al inamicului, vede pe cineva pe pământ, pe care îndrăzneşte să-l întrebe unde se află. Acesta îi răspunde simplu că este agăţat în crengile unui copac. Şi aviatorul întreabă: "Eşti cumva preot?". Cel de pe pământ îi răspunde: "Da, dar de unde m-ai recunoscut?". "Ai spus un adevăr care nu m-ajută la nimic", i-a replicat aviatorul. Exemplul sugerează că acesta este considerentul multor oameni astăzi, dezinteresaţi de adevărata libertate care se poate obţine şi trăi prin intermediul credinţei. Libertatea trebuie văzută mereu ca sămânţă, drumul maturizării ei fiind întotdeauna adevărul. Răspunsul la libertate trebuie căutat în noi, pentru că Dumnezeu a pus o lumină în noi.

"Adevărul vă va face liberi" vrea să spună două lucruri: cuvintele ne trimit la o suferinţă înţeleasă în termeni de teamă, frică. Ne este teamă că ceea ce vrem noi nu se va împlini: nu pot fi sigur că voi ajunge acolo unde vreau să fiu. În al doilea rând este iluzia de a crede că eşti liber, în timp ce în realitate eşti sclav. În disputa lui Isus cu iudeii, în contextul căreia apare citatul de mai sus, aceştia susţin că ei n-au fost vreodată sclavii cuiva, deoarece sunt descendenţii lui Abraham, iar Isus le spune că "oricine comite păcatul este sclavul păcatului". Păcatul, a spus ÎPS Ioan Robu, este "lovitura de moarte dată libertăţii".

Omul trebuie să recunoască ceva principial, şi anume că este darul lui Dumnezeu. Pentru împlinirea lui ca om, el trebuie să se simtă ca dar. Păcatul închide, obstaculează această percepere de sine ca dar. De aceea, în trăirea falselor libertăţi, omul va păstra tot timpul în interiorul său nostalgia împlinirii. Isus, aşa cum a vorbit el însuşi despre sine, trebuie acceptat drept cale de împlinire a omului. Nostalgia poate fi înţeleasă ca desiderium, adică dorinţă, dor, iar din punct de vedere etimologic ca dor până la stele. Dar înainte de desiderium, spune sfântul Toma, este iubirea care se constituie drept cheie de înţelegere a libertăţii noastre. Iubirea înseamnă să te accepţi ca dar al lui Dumnezeu. Tot ea ne ajută să vedem cât putem fi de liberi faţă de părinţi, faţă de alţi superiori.

Făcând referinţă la cursurile de morală predate în seminar, ÎPS Ioan Robu a definit libertatea drept capacitate de a identifica valori, de a le alege şi de a le pune în practică. Pe un ton exortativ, arhiepiscopul le-a spus îndeosebi tinerilor că nu trebuie să simtă "jenă când îşi dau seama că gândesc şi fac altfel decât ceilalţi"; să nu-şi imagineze că se împlinesc în viaţa lor prin vreo modă. Ghidarea în anii tinereţii după sfaturile părinţilor este binevenită pentru că ei au o experienţă de care e bine să se ţină cont. Apoi există şi un semnal interior care ne avertizează când greşim: conştiinţa. În dialog cu conştiinţa, cu noi înşine, trebuie să fim cât mai des, pentru că dialogul cu noi îl are ca martor pe Dumnezeu, care trebuie să fie în cadrul adevărului, deoarece el ne eliberează. Adevărul nostru este esenţial legat de Dumnezeu.

Ca un lucru foarte important, noi trebuie să credem în eficienţa continuă a cuvintelor lui Isus Cristos. Adevărul, despre care spune că ne eliberează, trebuie căutat, simţit şi împărtăşit.

Pr. Cristian Diac

* * *

- De ce mulţi tineri cred că Dumnezeu şi libertatea sunt realităţi care mai degrabă se exclud decât se explică reciproc? De ce li se pare lor că, voind să fii cu-adevărat liber, nu poţi să fii cu Dumnezeu?

Astăzi asistăm la un lucru trist, fiind nevoiţi să constatăm că adevărul nu are trecere în lumea noastră. El este cu "capul spart". Libertatea în acest caz e la pământ, pentru că adevărul fără libertate este imposibil; disociate, merg numai în rău. Există un val extraordinar de larg de respingere a moralităţii cu pretextul că moralitatea îngrădeşte libertatea, iar noi suntem puşi în ispita de a ne întreba: oare de partea noastră este greşeala? Se găsesc mulţi dintre aceia care critică sau chiar ridiculizează moralitatea ca să înalţe o statuie mai mare libertăţii. Însă valul, oricât de mare ar fi, nu trebuie să ne descurajeze. Schimbarea trebuie să o admitem; ea trebuie să existe. Dar numai în bine.

- Care trebuie să fie atitudinea noastră faţă de falsele adevăruri care ni se propun sau chiar ni se impun?

Adevărul se spune în multe feluri. Nu trebuie să ne imaginăm că este nevoie să-l ţipăm. Trebuie să ne resemnăm că nu avem puterea de a instaura peste tot adevărul, oricât ne-am strădui. Însă ne revine nouă, tuturor, să participăm la "atmosfera de adevăr". Sfântul Toma spune că nu trebuie să facem tot ce vrea Dumnezeu, ci trebuie să facem ceea ce Dumnezeu "vrea să vrem". Aşadar, să vrem mai întâi ceea ce Dumnezeu vrea să vrem. Această întrebare priveşte foarte bine domeniul politic. Politica şi politicienii nu sunt nici sfinţi şi nici sfinţenia. Aici şi în multe alte situaţii sociale şi familiale trebuie să ne încărcăm cu multă răbdare. Eşti nevoit să constaţi că eşti neputincios. Trebuie să răbdăm ca să fim imitatorii lui Dumnezeu.