Păcatele capitale au rămas aceleaşi

Păcatul este o ofensă adusă lui Dumnezeu, o abuzare de libertatea pe care Dumnezeu a dăruit-o oamenilor, o încălcare a iubirii împotriva lui Dumnezeu şi împotriva aproapelui. Catehismul Bisericii Catolice vorbeşte de păcate capitale, păcate împotriva Sfântului Duh, păcate strigătoare la cer şi păcate străine. Păcatele capitale sau de căpetenie sunt acelea care generează alte păcate. Conform tradiţiei Bisericii, întărită de sfântul Ioan Cassian şi sfântul Grigore cel Mare, acestea sunt: trufia, avariţia, invidia, mânia, necurăţia, lăcomia şi lenea.

În prima parte a lunii martie, presa din România a comentat un interviu din ziarul "L'Osservatore Romano" cu privire la păcate. Mulţi dintre jurnalişti au ţinut să sublinieze că Sfântul Scaun a schimbat lista celor şapte păcate capitale.

Despre ce este vorba?

"L'Osservatore Romano" în ediţia de duminică, 9 martie, a publicat un interviu cu Mons. Gianfranco Girotti, episcop regent al Penitenţieriei Apostolice. În interviu, se atrage atenţia că există forme noi de păcate. Lucrul acesta Biserica Catolică l-a mai spus şi cu alte ocazii.

Mons. Gianfranco Girotti vorbeşte în interviu de "noi păcate", şi nu de "păcate capitale". Păcate moderne, în sensul că ele sunt mai vizibile în zilele noastre, în societatea modernă. De altfel, titlul interviului, semnat de Nicola Gori, este formulat astfel: "Noi forme ale păcatului social". Interlocutorul aminteşte de păcate în diverse domenii care afectează drepturile individuale şi sociale: bioetica, drogurile, inegalităţile sociale şi economice, ecologia.

În interviu nu se pomeneşte, aşadar, de păcate capitale, ci de păcate sociale. Biserica păstrează în continuare lista celor şapte păcate capitale. Nu ştiu cum s-a ajuns să se vorbească în presa românească de modificarea păcatelor capitale. Aşa cum subliniază Radio Vatican, unele comentarii din presă cu privire la păcate sunt pertinente, "înţelegând bine dimensiunea socială a păcatului, altele, în schimb, sunt total extra chorum, întrucât autorii lor fie că nu sunt deloc acasă în materie, fie au pierdut o bună ocazie de a tăcea pentru a rămâne filozofi".

Potrivit aceluiaşi post de radio, deja în urmă cu 80 de ani, mai precis la 22 octombrie 1925, Mahatma (Mohandas Karamchand) Gandhi, enumera în săptămânalul întemeiat de el "Young India" păcatele sociale observate în vremea lui: politică fără principii, afaceri fără moralitate, ştiinţă fără umanitate, cunoaştere fără caracter, bogăţie fără muncă, divertisment fără conştiinţă, religie fără sacrificiu. La acestea, Arun Gandhi, nepotul lui Mahatma şi fondator al Institutului "Gandhi pentru Nonviolenţă", a adăugat un al optulea: drepturi fără responsabilitate.

Evident, vorbirea despre păcat îşi păstrează sensul deplin pentru aceia care cred în Dumnezeu. Într-un asemenea context, păcatul înseamnă o încălcare a legilor lui Dumnezeu, o violare a legăturii cu el şi cu aproapele. În afara acestui context, păcatul devine, eventual, greşeală, slăbiciune, defect, eroare sau neatenţie la normele sociale. Asemenea "greşeli" sunt pedepsite uneori de societate atunci când există legi.

Creştinii sunt invitaţi mereu să intensifice lupta cu păcatul. Cum să luptăm cu păcatele? Un răspuns se află în Catehismul papei Pius al X-lea: "Viciile capitale se înving prin practicarea virtuţilor opuse. Astfel, trufia se învinge prin umilinţă; avariţia, prin dărnicie; desfrâul, prin castitate; mânia, prin răbdare; lăcomia, prin cumpătare; invidia, prin iubire fraternă; lenea, prin hărnicie şi fervoare în slujba lui Dumnezeu".

Pr. Cornel Cadar