Preoţii români din Kenya

"Ne încredinţăm providenţei"

În a treia zi de Crăciun, Kenya a fost aruncată într-un conflict fără precedent în ultimii ani. Rezultatele alegerilor, câştigate oficial cu doar 200.000 de voturi în plus de fostul preşedinte Mwai Kibaki (din tribul Kikuyu) au fost puternic contestate de contracandidatul său, Raila Odinga (din tribul Luo), care vorbeşte de fraude imense. În mai puţin de zece zile de ciocniri violente, 600 de oameni şi-au pierdut viaţa, în vreme ce alţi 180.000 au rămas fără adăpost, iar peste 250.000 s-au refugiat în ţări vecine. Cum trăiesc preoţii misionari români din Kenya ororile acestui război civil aflăm de la pr. Eugen Blaj, parohul misiunii catolice româneşti din Maikona.

- Cum au afectat conflictele viaţa comunităţii în care trăiţi?
Aici, în Maikona, viaţa pare să fie deocamdată normală. Guvernul a trimis soldaţi pentru a ţine totul sub control. În ciuda acestui fapt, am avut trei zile de violenţe şi tensiuni aici, în localitatea noastră. Tineri din ambele partide politice au început să se certe şi să tragă cu bolovani în maşini şi în acoperişurile caselor. Un tânăr a fost lovit cu satârul în cap până ce au fost convinşi că l-au omorât. Noi ne continuăm activitatea normală acestor zile, deşi nu totul este normal: preţurile la alimente s-au mărit, nu se găseşte combustibil şi se poate vedea nesiguranţa pe feţele oamenilor.

- Vacanţele turiştilor în Kenya au fost suspendate pentru că regiunea nu mai este deloc sigură. Misionarii pleacă şi ei?
Misionarii nu au venit aici pentru a-şi salva viaţa, ci pentru a şi-o dărui evangheliei şi Bisericii. Sunt momente de încercare, însă, sigur, Duhul Sfânt ne va dărui tăria de a rămâne fideli mărturiei pe care trebuie să o dăm. Păstorul cel bun, când vede lupul venind, nu abandonează turma, ci o ocroteşte. Acesta este şi rolul misionarului, să aibă grijă de comunitate până trece conflictul, chiar dacă aceasta înseamnă să îşi rişte viaţa.

- Cel mai teribil masacru s-a petrecut într-o biserică: peste 50 de oameni din oraşul Eldoret au fost arşi de vii în biserica incendiată de opozanţi. De ce sunt atacate şi bisericile?
Biserica a fost folosită ca loc de refugiu, oamenii crezând că va fi respectată. Furia celor violenţi nu are limite, mergeau din casă în casă să omoare şi să dea foc. Aici nu există un loc neutru pentru protestatari, nicăieri nu poţi fi la adăpost. Religia nu este încă un element de unitate suficient de puternic între membrii aceleiaşi comunităţi şi asta pentru că evanghelizarea sau comuniunea cu Dumnezeu sunt deocamdată superficiale, nu au atins adâncul sufletului.

- Drumurile sunt blocate, în misiune nu mai aveţi motorină, mâncare. Ce veţi face? Ce-am putea face noi, de aici, pentru a vă veni în ajutor?
Sperăm să ne descurcăm. Este ca la noi la ţară, în România, mergem la vecin şi cerem. Este un sistem un pic incomod, însă foarte valid şi actual aici, în deşert. Acum s-a mai calmat un pic tensiunea conflictului, însă preţurile s-au mărit în mod ireal şi aceasta ne afectează mult. Noi oricum trăim, însă va fi greu pentru programele din misiune pe care le avem, cum ar fi grădiniţele care ne vor costa mult mai mult decât înainte şi nu ştim dacă preţurile vor scădea sau când vor scădea. Transportul pentru nevoi pastorale sau administrative va deveni extrem de costisitor. Va trebui să reducem poate activităţile pastorale, educative, caritative pentru a putea merge înainte. Ce-i de făcut? Ne încredinţăm providenţei.

A consemnat Mihaela Osoianu Berneagă