La 50 de ani de căsătorie

Draga mea,

Iubirea mea pentru tine a început cu mai bine de 50 de ani în urmă, pe când lucram împreună la fabrica de pantofi. Când te-am văzut prima dată, inima mi-a spus că tu vei fi cea alături de care îmi voi petrece restul vieţii. Şi acum îmi amintesc halatul albastru pe care îl purtai, sandalele negre şi părul legat. Ne-am întâlnit în timp ce tu intrai pe uşa secţiei, iar eu ieşeam. Ţi-am deschis uşa şi m-am dat la o parte, lăsându-te să intri. Am făcut-o cu mult respect, nu neapărat pentru a te impresiona, ci pur şi simplu pentru că chipul tău merita aceasta.

N-aş spune că sunt un romantic, sunt un om simplu şi tu ştii asta. Am trăit alături de tine timp de 50 de ani şi nu regret nimic.

Am aflat apoi că erai o tânără credincioasă. Tu ştii că eu nu prea eram. Poate că asta te făcea plină de mister. Pe faţa ta se putea observa o combinaţie de gingăşie copilărească amestecată cu o seriozitate care venea din ceea ce tu ai numit mai târziu educaţie creştinească.

Am înţeles apoi că doar credinţa este aceea care te face să-ţi păstrezi sufletul curat şi, având sufletul curat, şi trupul are un farmec pe măsură.

În acea zi mi-a fost greu să-ţi spun cât îmi placi. Sub pretextul că am uitat ceva, m-am întors şi te-am privit de undeva de la distanţă. La câteva zile mi-am făcut curaj şi, cu vocea tremurândă, te-am întrebat ce faci. Mi-ai răspuns că bine, dar vocea ta trăda aceleaşi emoţii ca şi a mea. De atunci am început să fiu drăguţ cu tine, iar între noi a început prietenia care durează şi astăzi.

Îţi aminteşti cât de primitor şi deschis a fost cu noi preotul care ne-a pregătit pentru căsătorie? Parcă şi acum îmi trec prin minte cuvintele pline de îmbărbătare pe care ni le spunea. Cum încerca să ne introducă în taina Căsătoriei! Şi ce frumoasă a fost nunta noastră! Câţi prieteni ne-au fost aproape şi câte urări de bine am primit!

Neplăcut a fost momentul în care, la câteva luni de la căsătoria noastră, mama mea s-a întors la Domnul. Te-am simţit atunci atât de aproape! Ai ştiut ca nimeni altcineva să mă faci să înţeleg că viaţa merge mai departe, că acesta este mersul ei firesc. Când a urmat şi tatăl şi apoi mama şi tatăl tău, deja mi-a fost mai uşor. Te ştiam alături de mine şi asta îmi dădea curaj.

Bucuria cea mai mare însă, după cea a întâlnirii cu tine, a fost naşterea copiilor noştri. Şi tu ştii cât de mult i-am aşteptat şi cât de fericiţi ne-au făcut când ni i-a dat Dumnezeu. Cât de stângaci eram amândoi când ni s-a născut primul copil! Şi câte am învăţat pe parcurs, până s-a născut şi cel de-al şaselea. Mulţumim Domnului că astăzi cu toţii sunt mândria noastră. Chiar dacă unii sunt departe, când pot ne vizitează, ne sună, îi vizităm şi suntem mulţumiţi de ei.

Alături de tine şi de ei au trecut cei 50 de ani ca o singură zi. Ce repede trece timpul când iubeşti!

Cu realism vorbind, aceşti 50 de ani, au fost şi frumoşi şi grei, am avut şi probleme, dar şi bucurii. Dumnezeu ne-a ajutat să trecem peste toate, iar acum trebuie să ne bucurăm. Pot să-ţi spun astăzi, fără să greşesc, că sunt mândru de tine. Am trăit împreună o viaţă fericită. Acum, e adevărat, avem amândoi atâtea probleme legate de sănătate, dar voi fi în continuare fericit să te ştiu lângă mine.

50 de ani! 50 de ani! Cum trece timpul! Ce fericit sunt că te-am cunoscut! Mulţumesc Domnului pentru toţi aceşti ani. Mulţumesc şi ţie, draga mea! (Dumitru)

Pagină realizată de pr. Felician Tiba