De la zicere...

"Mi-ai zis odată o vorbă... şi asta m-a marcat". O fi în sens pozitiv, o fi un fel de reproş? Important este că uneori chiar şi o simplă "zicere" sau o singură "vorbă" poate avea efect.

Despre cuvântul lui Dumnezeu însă, rar (sau aproape deloc) se întâmplă să se facă vreo remarcă de acest fel. Şi totuşi, cuvântul nu este important şi nu se vede în el acea doză de adevăr revendicată în conţinut decât pornindu-se de la efectele pe care le produce în existenţa noastră şi în ceea ce priveşte raporturile noastre cu ceilalţi. Degeaba se susţine sus şi tare că Scripturile ar reprezenta cuvântul viu al lui Dumnezeu, dacă urmările unui contact vital cu acest cuvânt nu se văd sau - din nefericire - se constată exact contrariul. Un mare admirator al personalităţii lui Isus Cristos şi susţinător al minunăţiei proprie învăţăturii din scrierile sacre ale creştinilor a fost şi un necreştin (dar şi mare înţelept) de calibrul lui Mahatma Gandhi (Mahatma = Suflet Mare). Dar asta până în momentul în care a ajuns să-i cunoască mai bine pe cei care se revendicau a fi discipoli ai lui Cristos. Decepţia a fost totală. Şi asta pentru că discrepanţa dintre ceea ce reiese din evanghelii şi ceea ce se vede în partea de lume ce se consideră creştină nu numai că răneşte, ci lasă, uneori, impresia că este vorba de o contradicţie sistematică. De parcă n-ar fi avertizat însuşi Isus că "e mai bine să-şi lege o piatră de moară de gât" cel ce se dovedeşte a fi cauză de ruină în acest sens.

"E o ţară frumoasă; păcat că-i locuită!" Exprimările tari, ca aceasta, sunt menite să dea de gândit, fie şi prin ironie. Biblia e o carte minunată. Vai, dacă se poate spune cumva: păcat că a fost încredinţată unor nechibzuiţi! Dar oare o zicere de felul "spui ca el şi faci ca tine" nu denotă ceva mai mult decât nechibzuinţă? Pare să fie una dintre regulile de aur ale celor "orientaţi", care "se descurcă la faţa locului". Împărăţia cerurilor însă, de care vorbesc evangheliile, nu va fi nicidecum "locuită" de aşa-zişii descurcăreţi. Isus spune că este deja luată cu asalt, că trebuie cucerită şi că vor veni de la răsărit şi de la asfinţit, de la miazănoapte şi de la miazăzi şi "vor lua loc" în ea, dar tupeiştii vor rămâne pe dinafară. În mod sigur sunt nişte criterii de selectare mult mai profunde decât simpla ignorare şi neascultare a ceea ce "se zice" din partea lui Dumnezeu. Problema nu se pune în termenii "se zice că", ci mai degrabă "se zice pentru". Da, pentru a fi observat, ţinut cu sfinţenie şi împlinit. Căci "nu oricine zice "Doamne! Doamne!" va intra în împărăţia cerurilor, ci acela care împlineşte..." (cf. Mt 7,21).

Desigur, înaintea împlinirii, prioritate absolută are ascultarea. "Vorbeşte, Doamne, căci slujitorul tău ascultă!" (cf. 1Sam 3,9), nu este doar o expresie transmisă de preotul Eli micului Samuel (viitorul profet) cu care să fie deschisă (precum cu o cheie magică) uşa inimii pentru o revelaţie particulară, ci o corectă poziţionare pentru a asculta şi chiar un adevărat program de viaţă, valabil întotdeauna şi nu numai în cazul povestit de Sfânta Scriptură. Şi asta în cunoştinţă de cauză: căci nu este oricine cel care îţi vorbeşte. Mai ales prin Sfintele Scripturi.

La început de an "se zic" multe, dar (nu pentru rimă) cine să le asculte? Poate că nici nu are importanţă. Important însă este să se repete împreună cu psalmistul: "Voi asculta ce zice Domnul Dumnezeu; el vesteşte pace poporului său şi sfinţilor săi şi celor care se întorc la el din toată inima" (Ps 85[84],9).

Pr. Cristian Chinez