Întrebări ale tinerilor

Cum să fii apostol?

Inelida: "În Mesajul pentru Cea de-a XXI-a Zi Mondială a Tineretului, ne-aţi spus că "este urgent să se ridice o nouă generaţie de apostoli înrădăcinaţi în cuvântul lui Cristos". Sunt cuvinte atât de puternice şi angajatoare încât ne înspăimântă. Desigur că şi noi am vrea să fim apostoli, dar aţi vrea să ne explicaţi mai detaliat care sunt, după părerea sanctităţii voastre, principalele provocări de înfruntat în timpul nostru şi cum visaţi să fie aceşti noi apostoli?".

Benedict al XVI-lea: Toţi ne întrebăm ce anume aşteaptă Domnul de la noi. Mi se pare că e marea provocare a timpului nostru. Se vrea ca Dumnezeu să fie redus la privat, la un sentiment, ca şi cum el nu ar fi o realitate obiectivă şi astfel, fiecare îşi formează planul său de viaţă. Dar această viziune care se prezintă ca şi cum ar fi ştiinţifică, acceptă ca valid doar ceea ce este verificabil prin experiment. Cu un Dumnezeu care nu se pretează la experimentul imediat, această viziune sfârşeşte prin a lacera şi societatea: din aceasta derivă ideea că fiecare îşi formează propriul plan şi la sfârşit fiecare se găseşte împotriva altuia. Cum se vede, în mod clar, este o situaţie în care nu se poate trăi. Trebuie să-l facem din nou prezent pe Dumnezeu în societăţile noastre. Aceasta mi se pare prima necesitate: ca Dumnezeu să fie din nou prezent în viaţa noastră, ca să nu trăim ca şi cum am fi autonomi, autorizaţi să inventăm ce anume să fie libertatea şi viaţa. Trebuie să luăm act de faptul că suntem creaturi, să constatăm că există un Dumnezeu care ne-a creat şi că a rămâne în voinţa sa nu este dependenţă, ci un dar de iubire care ne face să trăim.

Aşadar, primul punct este a-l cunoaşte pe Dumnezeu, a-l cunoaşte din ce în ce mai mult, a recunoaşte că în viaţa mea Dumnezeu există, şi că Dumnezeu are loc. Al doilea punct - dacă recunoaştem că Dumnezeu există, că libertatea noastră este o libertate împărtăşită cu alţii şi că trebuie să fie, aşadar, un parametru comun pentru a construi o realitate comună - al doilea punct, spuneam, prezintă problema: care Dumnezeu? Există de fapt atâtea imagini false despre Dumnezeu, un Dumnezeu violent etc. A doua problemă, aşadar, este: a-l recunoaşte pe Dumnezeu care ne-a arătat chipul său în Isus, care a suferit pentru noi, care ne-a iubit până la moarte şi astfel a învins violenţa. Este nevoie să-l facem prezent, înainte de toate, în viaţa noastră "proprie" pe Dumnezeu cel viu, pe Dumnezeu care nu este un necunoscut, un Dumnezeu inventat, un Dumnezeu doar gândit, ci un Dumnezeu care s-a arătat, s-a arătat pe sine şi chipul său. Numai aşa viaţa devine adevărată, autentic umană şi aşa şi criteriile adevăratului umanism devin prezente în societate. Şi aici este valabilă, cum am mai spus, afirmaţia că nu putem să fim singuri în a construi această viaţă justă şi dreaptă, ci trebuie să mergem în compania amicilor juşti şi drepţi, a prietenilor cu care putem face experienţa că Dumnezeu există şi că este frumos să mergi cu Domnul. Şi a merge în marea companie a Bisericii, care ne prezintă în decursul secolelor prezenţa lui Dumnezeu care vorbeşte, care acţionează, care se întovărăşeşte cu noi. Aşadar, aş spune: a-l găsi pe Dumnezeu, a-l găsi pe Dumnezeu revelat în Isus Cristos, a merge în companie cu marea sa familie, cu fraţii şi surorile noastre care sunt familia lui Dumnezeu, acesta mi se pare conţinutul esenţial al acestui apostolat despre care am vorbit.