Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Posta redactiei -

Răspundem cititorilor

- Ne-au scris de sărbători: Elena Percă (Traian, NT); Galina Pajura (București); Cecilia Duțescu (Pitești); Viorica Făgărășan (București); Gavril Victor Năsui (Galați); Francisc Pațachi (Petroșani); pr. Ioan Pop (Lugoj); Surorile "Misionarele Patimii lui Isus" (Butea); Congregatio Jesu (Popești Leordeni); Congregația "Inimii Neprihănite" (Odorheiul Secuiesc); Surorile "Slujitoarele Săracilor" (Piatra Neamț); Parohia Huși-Corni; Fundația "Să-i Ajutăm Iubindu-i" (Piatra Neamț).

Vă mulțumim! Fie ca noul an să vă aducă și dv. haruri și binecuvântare de la Domnul. Am reținut gândurile trimise într-o reflecție pe care o redăm pentru toți cititorii revistei. Chiar dacă sărbătorile aproape au trecut, urările rămân valabile: "Mi-ar plăcea să pregătesc zilele acestea un pom de Crăciun special, în care să pun în loc de podoabe numele tuturor prietenilor mei. Al celor de aproape și al celor de departe, al celor dintotdeauna și al celor de acum, al celor pe care îi văd în fiecare zi și al celor pe care îi văd rar. Al celor de care întotdeauna îmi amintesc și al celor pe care îi uit mereu, al celor care sunt constanți și al celor care nu sunt, al celor din momentele fericite și al celor din momentele triste. Al celor pe care fără să vreau i-am rănit și al celor care fără să vrea m-au rănit, al celor pe care îi cunosc profund și al celor pe care îi cunosc doar în aparență. Al celor care îmi datorează ceva și al celor cărora le datorez mult. Prietenii mei umili și prietenii mei importanți, îi numesc pe toți, toți cei care au trecut prin viața mea, cei care vor citi acest mesaj și aceia care nu o să-l citească. Un pom cu rădăcini profunde, din care numele voastre să nu fie smulse niciodată. Un pom care să înflorească în anul care vine, care să ne aducă împliniri, sănătate, dragoste și pace. Mi-ar plăcea să ne putem reîntâlni de Crăciun împărțind cele mai bune dorințe de speranță și să dăm puțină fericire acelora care au pierdut totul".

- Ioan Cojan (Traian). "Deși am început să am dificultăți cu vederea din cauza vârstei înaintate totuși voi continua să mă abonez la revista "Lumina creștinului", întrucât simt că nu pot să mă lipsesc de această hrană spirituală pe care o primesc cu multă plăcere lună de lună, și în al doilea rând nu vreau să trăiesc ceea ce am trăit în perioada comunismului când nu aveam posibilitatea de a citi o revistă religioasă. Îmi doresc din tot sufletul ca asemenea evenimente să nu se mai întâmple nicăieri în lume, iar Biserica să se bucure din plin de libertate. Îmi face deosebită plăcere să închei cu câteva versuri adresate tuturor acelora care lucrează în redacție: "Nimic în lume nu-i mai sfânt / Și mai frumos pe acest pământ / De a promova cu mult folos / Învățătura și lumina lui Cristos!". Sărbători frumoase și Noul An să vă aducă numai împliniri!".

Apreciem faptul că nu ați renunțat la revistă și că o citiți. Ne-au plăcut cuvintele frumoase pe care le-ați scris și vă suntem recunoscători. Vă mulțumim și pentru urări.

- B.M. (Bacău). "Nu știu ce să mai fac. În familia mea lucrurile nu merg bine deloc. Ne certăm tot timpul și motivul certurilor îl poate constitui orice lucru. Nu știu dacă familia mea mai poate merge înainte. Ce am putea să facem ca lucrurile să se îmbunătățească?"

E greu să vă dăm un răspuns și aceasta și pentru faptul că nu ne oferiți prea multe detalii legate de familie (de câți ani sunteți căsătoriți, dacă aveți copii etc.). Vă recomandăm să luați legătura cu un preot pentru a discuta lucrurile în amănunțime. Primul pas l-ați făcut pentru că păstrați dorința de a schimba ceva. Până veți lua legătura cu un preot vă redăm cele scrise de pr. Claudiu Dumea în cartea "Fericirile": "Multă luptă, mult sacrificiu, multă stăpânire de sine, multă răbdare, multă renunțare, multă atenție în vorbe se impune pentru a se evita, mai ales în viața de familie, războiul, tensiunile, conflictele, certurile. Iată câteva reguli de aur pentru o bună căsnicie pe care le-a dat o pereche de soți americani, soții Hemstreet, cu ocazia jubileului de 75 de ani de căsătorie, celor care i-au întrebat cum de au putut trăi împreună fericiți timp de trei sferturi de veac; el avea 103 ani, ea 100: 1. nu vă angajați în discuții înainte de micul dejun; 2. nu așteptați prea mult unul de la celălalt; 3. nu mormăiți; dacă aveți ceva de spus, vorbiți clar; 4. nu fiți egoiști; 5. nu vă căsătoriți cu cineva de care nu sunteți complet mulțumit, cu gândul că o să-l faceți apoi să se schimbe; 6. nu vă plângeți niciodată unul de celălalt. În casa în care bărbatul se plânge de femeie și femeia de bărbat, spune un proverb indian, fericirea nu va avea niciodată un scaun; 7. bărbatul să nu spună niciodată soției: "Părinții tăi m-au ruinat", "Te smiorcăi ca un copil", "Pulovărul tău îmi amintește de tanti Carolina", "În opt zile de trei ori mi-ai făcut aceeași mâncare"; 8. soția să nu spună bărbatului: "Nu găsești niciodată timp să mă duci la o distracție", "La ora asta vii acasă?", "Câți bărbați ar fi fost fericiți să mă ia de nevastă!", "Sunt atâtea femei care pot să-și cumpere tot ce vor""



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat