Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Pentru tineri -

Acțiunea Catolică la 15 ani

"Istoria voastră este un motor care vă pune în mișcare", a afirmat papa Paul al VI-lea către Acțiunea Catolică, în anul 1968, tocmai pentru a indica forța propulsivă a unei experiențe mai mult decât seculară. Care sunt conținuturile cele mai precise ale istoriei? Care sunt constantele, laitmotivele ce sunt parcurse și care constituie lecția principală pentru a ne interpreta prezentul și a ne imagina viitorul?

Acțiunea Catolică este inserată în slujba Bisericii locale, ce are în episcop principiul său vizibil de unitate. Membrilor săi ea cere, ca și unice condiții, să fie botezați, domiciliați în Biserica locală și să se angajeze scopului general apostolic al Bisericii. Inserată în drumul obișnuit al Bisericii locale, prezența Acțiunii Catolice în Biserică nu este nici generică și nici în afara cotidianului, deoarece asociația se angajează ca viața fiecărei persoane să-și găsească plinătatea în Cristos: să evanghelizeze bucuriile și suferințele cotidiene, speranțele și decepțiile sale. În aceasta trăiește și crede Acțiunea Catolică! Membrii Acțiunii Catolice sunt misionari ai vieții cotidiene, propunând o speranță sigură și durabilă, credința în Isus Cristos.

Acțiunea Catolică, așa cum reamintea mereu papa Ioan Paul al II-lea, își are originea într-un dar special al Duhului Sfânt, o carismă ce își are descrierea sa completă în decretul conciliar despre apostolatul laicilor Apostolicam actuositatem: "Voi sunteți, spunea papa, acei laici creștini experți în faimoasa aventură de a face ca evanghelia să ia contact cu viața!".

La 15 ani de existență în Dieceza de Iași, aducem mulțumiri lui Dumnezeu pentru marele dar care este Acțiunea Catolică. Bărbați și femei care trăiesc puternic înrădăcinați în pământurile lor, în comunitatea lor, în orașul lor. Copii, tineri și adulți care doresc să-și asume în comunitate aceste angajamente ca mărturie a unei fraternități care devine realitate pentru toți.

Papa Benedict al XVI-lea spunea într-un mesaj adresat Acțiunii Catolice: "Dragi prieteni, să nu obosiți în a reaminti tuturor că poate fi dificil - dar că e atât de necesar și de frumos - că doar evanghelia poate satisface în mod deplin așteptările inimii și poate crea o adevărată umanitate!".

Mariei, protecției sale materne și atente, încredințăm drumul nostru, cerându-i darul reînnoirii. Ea, care a zămislit lumii viața, semn al reînnoirii prin excelență, să ne facă să explorăm orizonturile tot mai noi ale evangheliei și ale istoriei; o reînnoire care nu urmează agitația capricioasă a lumii, dar este capabilă de a se "consuma" cu profunzimea și căldura unei inimi convertite; o reînnoire care prinde viață în experiența fiecăruia dintre noi.

Așadar, să nu vă fie teamă, zburați tot mai sus, înaintați în larg, aveți curajul viitorului!

Anca Lucaci

* * *

Comitetul Director

Președinte: Anca Lucaci
Vicepreședinte: Narcis Jitaru
Administrator: Viorica Spătaru
Secretar: Lidia-Mariana Biciușcă
Responsabil ACT: Daniela-Cristina Chelaru
Responsabil ACC: Claudia Benchea
Responsabil ACA: Gheorghe Cochior

Nr. de membri: sector copii: 775 copii și 72 animatori în 24 de parohii; sector tineri: 823 de membri în 40 parohii + cinci parohii simpatizante; sector adulți: 174 de membri în 17 parohii.
Total membri:
1.844 în 41 de parohii și 5 parohii simpatizante.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat