Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Fericitul Ieremia acasă

Rămășițele pământești ale fericitului Ieremia Valahul, primul român ridicat de Biserica Catolică la cinstea altarelor, au venit în România.

Urmând aproximativ traseul din anul 1574, când Ieremia a plecat în Italia, racla cu rămășițele pământești a plecat de la biserica "Neprihănita Zămislire" din orașul Napoli unde se află mormântul său, a trecut pe la Pozzouli (8 mai: conventul unde a început slujirea ca infirmier) și biserica "Sfântul Efrem cel Vechi" din Napoli (9 mai: locul unde a intrat în mănăstire), a traversat Marea Adriatică sosind de la Bari (10 mai) în orașul Dubrovnik, vechea cetate Ragusa de pe coasta Dalmației (11 mai). S-a oprit în Timișoara (13 mai), București (15 mai) și apoi s-a îndreptat spre Moldova (Focșani și Valea Mică: 17 mai, Bacău: 18 mai, Roman: 19 mai, Barticești: 21 mai). În zilele următoare (20-31 mai) racla a trecut prin Iași (20 mai), Tomești (21 mai), Piatra Neamț (21 mai), Suceava (22 mai), Sasca, Baia, Cacica (23 mai), Cluj (24 mai), Alba-Iulia (26 mai), Sibiu (27 mai), Brașov (28 mai), Oituz (30 mai). În ziua de 31 mai, rămășițele pământești au fost așezate în cripta din sanctuarul "Fericitul Ieremia" din Onești.

Aducerea rămășițelor pământești ale fericitului Ieremia în România a constituit un eveniment important marcat prin celebrări și rugăciuni în perioada 13-31 mai. Sărbătoarea s-a făcut simțită în întreaga Dieceză de Iași, fiind organizate manifestări menite să marcheze acest moment istoric. Redăm câteva relatări care au ajuns la redacție până la închiderea ediției.

Tomești

Parohia Tomești, care îl are patron pe fericitul Ieremia, a organizat, în colaborare cu frații capucini, un simpozion de patru zile cu tema "Zilele fericitului Ieremia", între 8 și 11 mai, în cadrul căruia a fost prezentat și un montaj artistic "Vine acasă fericitul Ieremia".

Sărbătoarea a debutat prin celebrarea Liturghiei pontificale, prezidată de PS Aurel Percă, participând și pr. Anton Despinescu, mulți preoți catolici din împrejurimi, doi preoți ortodocși, primarul comunei și frați capucini din Onești.

După celebrarea jertfei euharistice a urmat o masă rotundă cu tema: "Fericitul Ieremia între trecut și prezent", coordonată de doi profesori, Dumitru Purțuc și Nicolae Viusenco, care au expus pe scurt, în fața credincioșilor numeroși, viața fericitului Ieremia.

În zilele următoare, după documentarul despre "Viața fericitului Ieremia", a avut loc un concurs cu tema: "Cine știe mai multe despre fericitul Ieremia?", realizat de profesoara Fulvina Blânda și Georgeta Murărașu. După sfânta Liturghie din ziua de 11 mai, celebrată de pr. Anton Despinescu, a fost prezentat montajul "Vine acasă fericitul Ieremia", organizat de Surorile de Caritate ale Sfântului Paul, iar în final o expoziție de picturi cu tema: "Fericitul Ieremia printre sfinți". S-a creat, de asemenea, o atmosferă ecumenică, întrucât atât copiii catolici, cât și cei ortodocși s-au întrecut în a-l reprezenta pe fericitul Ieremia. (Pr. Marcel Netedu, OFMCap.)

Valea Mică

Cu ocazia sosirii moaștelor fericitului Ieremia, în pelerinajul său spre Onești, la Valea Mică (17 mai) a avut loc o sfântă Liturghie celebrată de PS Petru Gherghel, alături de care au concelebrat peste 40 de preoți, și la care au participat credincioși din diferite parohii. A doua zi s-a celebrat hramul comunității.

Pr. paroh Daniel Cimpu s-a îngrijit ca în trei zile cu totul speciale întreaga comunitate să fie bine pregătită prin spovezi și prin cunoașterea importanței acestei vizite și totodată a vieții fericitului Ieremia.

La ora 16.00 moaștele oaspetelui ceresc au poposit la Valea Mică. Preoții, conduși de părintele decan de Traian, Vasile Rediu, le-au ieșit în întâmpinare. După rostirea unei rugăciuni, moaștele au fost purtate de către preoți spre biserică, în timp ce se cânta litania fericitului Ieremia.

În biserică, a urmat o oră de rugăciune și o sfântă Liturghie celebrată de PS Petru Gherghel. Cuvântul de învățătură a fost ținut de pr. Eugen Giurgică, OFMCap. Sfinția sa a evocat viața, precum și evlavia deosebită pe care fericitul Ieremia a avut-o față de sfânta Fecioară Maria.

Toți credincioșii prezenți au avut ocazia să treacă prin fața relicvariului și să prezinte intențiile lor. În aceeași zi, moaștele fericitului au fost purtate mai departe spre Parohia Bacău "Fericitul Ieremia".

A doua zi a urmat la ora 11.00 sfânta Liturghie de hram. Au participat peste 10 preoți și numeroși credincioși. Cuvântul de învățătură a fost rostit de pr. Adrian Mihălcuț, OFMConv., de la Postulandatul Franciscan din Huși. (diac. Gabriel Trișcă)

Roman

În Parohia Roman "Fericitul Ieremia" s-au organizat Zilele Patronului Bisericii. Programul a debutat joi, 8 mai, zi în care Biserica îl comemorează pe fericitul frate capucin, și a continuat în zilele de 19 și 20 mai. Programul a cuprins o sfântă Liturghie solemnă joi, 8 mai, zi în care s-a binecuvântat și fundația noii case parohiale. A avut loc un moment cultural "Să-l cunoaștem pe fratele Ieremia, cel care a unit Orientul cu Occidentul" și unul recreativ numit "Să fim fericiți". Luni, 19 mai, s-a sărbătorit în mod solemn hramul bisericii, PS Petru Gherghel celebrând Liturghia pontificală în prezența moaștelor fericitului Ieremia.

Iași

După 450 de ani, fericitul Ieremia a ajuns în țară. Moaștele sunt introduse într-o statuie din fibră de sticlă de 170 kg. care îl reprezintă pe Ieremia, având ochii de cristal.

Marți, 20 mai, la ora 17.00, a avut loc primirea la Iași. Mașina cu racla, însoțită de părinții capucini (printre ei pr. Ubaldo Oliviero, superiorul capucinilor din România), a sosit în fața catedralei unde erau prezenți PS Petru Gherghel, preoți de la parohiile și de la mănăstirile din Iași, mulți credincioși catolici, dar și ortodocși.

Racla cu rămășițele pământești a fost așezată în fața altarului din catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină". S-au făcut rugăciuni și s-a recitat sfântul Rozariu. De altfel, comunitatea a fost pregătită cu mult timp înainte prin rugăciuni și prin predici.

Episcopul diecezei a subliniat momentul pe care îl trăim: întoarcerea fericitului Ieremia acasă, urmând aproximativ traseul din anul 1574, când Ieremia a plecat în Italia. Desigur, atunci nu a trecut prin Iași. Dar între timp Iașiul a devenit centrul diecezei. A amintit de momentul beatificării: 30 octombrie 1983, când papa Ioan Paul al II-lea a spus că Ieremia e făclia aprinsă așezată în candelabru, care "a realizat o sinteză armonioasă între patria naturală și cea adoptivă (Italia)". Apoi a reamintit imaginea care era în momentul beatificării la Roma: Ieremia așezat în genunchi pe o hartă a Italiei, dar îndreptat cu privirea spre România. Încă de atunci, din anul 1983, a existat intenția de a-l aduce pe Ieremia în patria lui, a spus Preasfințitul. Dorința s-a împlinit acum.

La ora 18.30, a început sfânta Liturghie, prezidată de PS Petru Gherghel. S-au alăturat PS Aurel Percă și preoții de la Seminar. Au fost prezenți la concelebrare aproape 40 de preoți. Studenții din corul Institutului Teologic au susținut cântarea.

Pr. capucin Eugen Giurgică a ținut predica, subliniind iubirea fericitului Ieremia pentru cei săraci și pentru cei bolnavi. Lua mâncare de la bucătărie ca s-o dea celor flămânzi. Îl vedea pe Cristos prezent în aceștia. La Napoli, în spitalul închinat Neprihănitei Zămisliri, s-a dedicat cu dăruire eroică îngrijirii bolnavilor timp de mai bine de 40 de ani. Aici a murit în ziua de 5 martie 1625, după ce se îmbolnăvise îngrijind un bolnav.

După Liturghie, credincioșii au trecut toată noaptea prin fața raclei cu sfintele moaște pentru a se ruga. La ora 20.00, tinerii au avut un program special de rugăciune. Părinții capucini au prezentat și un film despre fericitul Ieremia.

Miercuri, 21 mai, după sfânta Liturghie de la ora 07.30, prezidată de PS Aurel Percă, rămășițele pământești au plecat spre biserica "Fericitul Ieremia Valahul" din Tomești (lângă Iași), unde, la ora 10.30, s-a celebrat Liturghia de hram. (C.C.)



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat