Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- În loc de editorial -

Ep. Anton Durcovici

Mor de foame și de sete

Evenimente importante au avut loc la Iași în zilele de 16 și 17 mai. Acestea au fost legate de împlinirea a 120 de ani de la naștere și 60 de ani de la consacrarea ca episcop de Iași a Mons. Anton Durcovici, martor și mărturisitor al credinței, născut în anul 1888 și mort în închisoarea din Sighetu Marmației la 10 decembrie 1951.

Este vorba de un Simpozion omagial și o sfântă Liturghie pontificală cu participarea nunțiului apostolic și a tuturor episcopilor catolici de ambele rituri din România, întruniți la Iași în ședința de primăvară a Conferinței Episcopilor din România.

La sfârșitul sfintei Liturghii din ziua de sâmbătă, 17 mai, în catedrala "Adormirea Maicii Domnului" din Iași, s-a așezat o urnă cu pământ adus de la Sighetu Marmației, locul unde a murit și a fost înmormântat, fără cruce, episcopul Durcovici. În același timp, pe un perete al catedralei s-a așezat și s-a sfințit o placă de marmură dedicată episcopului martir.

Anton Durcovici s-a născut la 17 mai 1888 în Bad Deutsch-Altenburg, în Austria. În anul 1894, împreună cu mama, a venit în Iași, unde a frecventat timp de doi ani cursurile Școlii Elementare a Parohiei Catolice. A continuat școala la Ploiești și București, după care s-a înscris ca seminarist la Liceul "Sfântul Iosif" din capitală (1898-1906). La 30 octombrie 1906 a fost trimis la Roma pentru a-și continua studiile teologice (1906-1911). A fost sfințit preot la 24 septembrie 1910 la Roma, iar la 29 iulie 1911 s-a întors în țară. Aici a fost mai mulți ani profesor, după care a activat la Tulcea, Târgoviște și Giurgiu. După Primul Război Mondial, a ocupat diferite funcții în cadrul Arhidiecezei de București: vicar general al Mitropoliei de București, rector și profesor la Seminarul Teologic din București, precum și canonic al aceleiași arhidieceze.

A fost numit de papa Pius al XII-lea episcop al Diecezei de Iași la 30 octombrie 1947. La 5 aprilie 1948 a fost consacrat de nunțiul apostolic Gerald Patrick O'Hara la București, iar înscăunarea la Iași a avut loc la 14 aprilie același an. Ca moto pe stema episcopală și-a ales textul: "Fericit poporul al cărui Dumnezeu este Domnul" (Ps 143,15).

În timpul scurtei sale păstoriri a Diecezei de Iași, episcopul Durcovici a vizitat parohiile din Moldova, însuflețind inimile enoriașilor. I-a îndemnat pe credincioși să-și păstreze credința. Țara era încercată de sărăcia de după război, de secetă și de foamete. Comuniștii își consolidau puterea. Episcopul, gândindu-se la timpurile care aveau să vină când mulți dintre credincioși vor rămâne fără preoți, orânduiește ca în fiecare seară în toate bisericile să se repete două-trei întrebări din catehism cu tot poporul.

Acțiunile și cuvintele sale au atras atenția regimului comunist. Securitatea îl urmărește pas cu pas. Este considerat dușman al regimului comunist, "o piedică în drumul spre socialism" și coordonator al rezistenței anticomuniste din partea Bisericii Catolice.

La 26 iunie 1949, în timp ce mergea spre Popești-Leordeni pentru a administra taina sfântului Mir, a fost arestat de Securitate. În amiaza mare, este lovit și băgat forțat într-o mașină. Este bătut și maltratat la Ministerul de Interne din București, dus la Jilava (iunie 1950) și apoi la Sighetu Marmației (17 septembrie 1951), unde moare în "celula morții" la 10 decembrie 1951.

Între timp o comisie militară alcătuită din generalii Al. Nicolschi și Vl. Mazuru îl condamnă în lipsă la "închisoare administrativă".

Despre cele suferite de episcop ne putem face o imagine din mărturia pr. Johannes Baltheiser, vicar la catedrala din București, care a stat 13 ani în temniță: "M-au dus într-o încăpere și mi-au arătat fotografia unui condamnat. Semăna cu un om mort, numai piele și oase, plin de răni și de sânge. M-au întrebat: "Îl cunoști? Ăsta este episcopul vostru Durcovici. Așa vei arăta și tu dacă nu asculți de noi"".

Un martor, prezent în momentul când episcopul a fost adus la Sighet, notează: "Spre miezul nopții un trup scheletic, dezbrăcat, plin de răni și sânge a fost aruncat într-o celulă unde se mai aflau 15 suflete chinuite. În fața acestei scene, pr. Friedrich s-a repezit cu o pătură și l-a acoperit. Din cauza durerilor și a gerului, episcopul Durcovici n-a putut dormi și în acea noapte a mai găsit tăria să încurajeze pe sărmanii deținuți, zicându-le: "Duceți crucea Mântuitorului care s-a răstignit pentru păcatele noastre, căci va veni ziua învierii și pentru mult încercatul popor român". A fost apoi luat și dus într-o celulă singur unde a murit la 10 decembrie 1951".

Despre cele întâmplate la Sighet scrie și cardinalul Iuliu Hossu: "Repetat am pomenit celula 44, ca să rămână de pomenire urmașilor, căci în ea și-au trăit ultimii ani ai vieții, cei mai frumoși în fața Domnului, și din ea au plecat la îngropare patru episcopi morți pentru statornicia în credință și alipirea de sfânta maică Biserică, una, sfântă, catolică și apostolică". Este vorba de episcopii: Valeriu Traian Frențiu de la Oradea și Ioan Suciu de la Blaj, care au murit aici. Din această celulă au fost scoși și izolați câteva zile înainte de moarte episcopii Anton Durcovici de la Iași și Tit Liviu Chinezu de la București.

Există și alte mărturii care spun că episcopul a murit prin înfometare. A fost aruncat singur într-o celulă strâmtă, fără lumină, fără căldură, fără aerisire. Preoții Rafael Friedrich și Ioan Ploscaru, care aveau celulele vecine, au interceptat ultimele cuvinte rostite în latinește de episcop: "Antonius episcopus! Orate pro me ut non dificiare: morior fame et siti; da mihi absolutionem; Antonius moribundus!" (Anton episcopul, rugați-vă pentru mine să nu cedez; mor de foame și de sete; dă-mi dezlegarea; Anton în agonie!).

Trupul episcopului a fost preluat de Vasile Ciolpan, directorul închisorii, și îngropat în secret într-un cimitir din Sighetu Marmației.

La 25 martie 1997 a fost deschis procesul de canonizare în faza diecezană, iar în septembrie 1999 dosarul complet a fost înaintat Congregației pentru Cauzele Sfinților din Roma.

Pr. Cornel Cadar



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat