Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Gânduri crestine -

Apostolul neamurilor (X)

În numărul 5/221 al revistei Lumina creștinului (mai 2008, pag. 2), am redactat câteva rânduri despre Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni.

Se vede că scrisoarea nu a avut rezultatul dorit de apostol, de aceea a intervenit din nou prin ucenicul său, Timotei, iar mai apoi cu a doua scrisoare, despre care citim în introducerea ei (în Noul Testament, tradus de pr. Alois Bulai și regretatul preot Anton Budău, Editura Sapientia, Iași, 2002), că este cea mai emoționantă și pasională dintre scrisorile pauline. Autorul o scrie în lacrimi, făcând o apărare a misiunii sale apostolice: își argumentează autoritatea, amintește de suferințele îndurate, revelațiile și viziunile avute și îngrijorările sale pentru creștinii din Corint.

În salutul final, din ultimele trei versete ale capitolului 13, este rezumată întreaga scrisoare: 1) Îi îndeamnă pe destinatari la bucurie, căci o trăire creștină râvnică este însoțită de prezența lui Dumnezeu; 2) Îi antrenează la căutarea desăvârșirii, adică a sfințeniei, care este chemarea creștină propriu zisă; 3) Îmbărbătați-vă, le spune apostolul. Fiecare este supus încercărilor de tot felul, mai mici sau mai mari. Întrajutorarea este foarte bine venită pentru continuarea cu succes a drumului credinței; 4) Să fiți uniți în cuget, căci așa vor fi puternici cu adevărat; 5) Să trăiți în pace, și Dumnezeul iubirii și al păcii va fi cu voi. De fapt, împlinirea voinței lui Dumnezeu, de sfințire, aduce pacea. În felul acesta, ori de câte ori se întâlnesc, creștinii se salută cu sărutul păcii.

Versetul final, 13, este mereu actual, fiind preluat în Liturghia creștină, și este adresat participanților la serviciul divin: "Harul Domnului nostru Isus Cristos, dragostea lui Dumnezeu și împărtășirea Duhului Sfânt să fie cu voi toți".

P.A.D.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat