Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Stiri -

Știri externe

Scrisoare pentru preoți

Ca pregătire pentru Ziua Mondială de Rugăciune pentru Sfințirea Preoților (a LXII-a), care se va celebra la 30 mai, Congregația pentru Cler a adresat tuturor preoților o scrisoare semnată de cardinalul prefect Cláudio Hummes și de secretarul arhiepiscop Mauro Piacenza. Scrisoarea amintește de prioritatea rugăciunii față de acțiune, deoarece de ea depinde eficacitatea acțiunii, de asemănarea deplină cu Cristos care trebuie să caracterizeze darul celibatului sacerdotal, de fidelitatea față de celebrarea zilnică a Euharistiei, de încredințarea continuă în brațele Fecioarei Maria ca fundament al întregii vieți sacerdotale.

Salezienii
"Familia trebuie să aibă un rol activ în educarea tinerilor și este necesar ca pastorația tineretului să se extindă la pastorația familiei", i-a încurajat papa Benedict al XVI-lea pe salezieni când i-a primit în audiență, la 31 martie, pe unii dintre reprezentanții acestora, aflați în Roma pentru cel de-al 29-lea capitul general, cu tema "Da mihi animas, cetera tolle" (Dă-mi suflete, ia de la mine orice altceva). La 25 martie, a fost reales pr. Pascual Chavez Villanueva ca succesor al sfântului Ioan Bosco, fondatorul salezienilor. Papa i-a îndemnat pe salezieni să îi ajute pe tineri "mai presus de toate să îl cunoască și să îl iubească" pe Isus, subliniind că "în educația tinerilor este extrem de important ca familia să fie un subiect activ".

Rolul bunicilor
Adunarea plenară a Consiliului Pontifical pentru Familie, desfășurată la Vatican în perioada 3-5 aprilie, a avut tema "Bunicii: mărturia și prezența lor în familie". S-a subliniat rolul bunicilor în păstrarea unității familiilor; în sprijinirea și creșterea nepoților; în medierea relațiilor dintre părinți și a relațiilor dintre părinți și copii. A fost abordat în discuții și rolul bunicilor în familiile afectate de migrație.

Musulman convertit
Ziua în care Magdi Allam a devenit catolic a fost una frumoasă, potrivit celor declarate de jurnalistul musulman care a fost botezat de papa Benedict al XVI-lea în cadrul Liturghiei vigiliei pascale de sâmbătă, 22 martie. Allam, originar din Egipt, a fost unul dintre cei șapte oameni - cinci femei și doi bărbați - pe care papa i-a botezat în bazilica "Sfântul Petru". Sfântul Părinte le-a administrat de asemenea sacramentele Euharistiei și Confirmațiunii celor șapte catehumeni din cinci țări: Italia, Camerun, China, Statele Unite și Peru. Allam, director adjunct al "Corriere della Sera", unul dintre cele mai mari și mai vechi ziare din Italia, trăiește în această țară de aproape 35 de ani.

Euharistia ca dar
Papa Benedict al XVI-lea l-a numit pe card. Jozef Tomko ca reprezentant al său la Cel de-al 49-lea Congres Euharistic Internațional, care se va desfășura în Canada, cu tema "Euharistia, darul lui Dumnezeu pentru viața lumii". Participanții se vor reuni între 15 și 22 iunie în Quebec. Programul include diferite celebrări, cateheze, activități religioase și artistice, atât pentru pelerini, cât și pentru publicul general. Congresul Euharistic Internațional a mai fost găzduit de Canada în 1910, la Montreal.

Pe urmele Chiarei
La Castel Gandolfo din Roma s-a desfășurat, în perioada 13-16 martie, Congresul Internațional pentru Familii Noi din cadrul Mișcării Focolarelor. Lucrările congresului au fost centrate în jurul temei "Casa construită pe stâncă", fiind analizate subiecte ca: evocarea celor care în ultimele patru luni au trecut la Domnul, trăirea lui Isus părăsit în familie, experiențe trăite de Familii Noi, raportul cu familiile de origine, statutul și regulamentele mișcării... O atenție deosebită în cadrul congresului a fost dată familiilor separate.

Comemorare
Isus înviat luminează mărturia dată de martirii credinței, doar aparent înfrânți de violență și de totalitarisme. Este, pe scurt, ceea ce papa Benedict al XVI-lea a afirmat în timpul liturgiei cuvântului, prezidată luni, 7 aprilie, în bazilica "Sfântul Bartolomeu" de pe Insula Tiberină din Roma, unde se păstrează relicve ale multor creștini de diferite confesiuni, căzuți pentru credință începând din secolul XX. În anul 1993 bazilica a fost încredințată Comunității "Sfântul Egidiu" de papa Ioan Paul al II-lea. Prof. Andrea Riccardi a amintit împlinirea a 40 de ani de la înființarea comunității la Roma, el fiind fondatorul, și a subliniat că această comunitate este răspândită în circa 70 de țări, printre care și România. Jertfa supremă a vieții au dat-o recent următorii slujitori ai lui Dumnezeu: arhiep. Paulos Faraj Rahho, de Mosul, Irak, găsit mort la 13 martie; preotul siro-ortodox Youssef Adel Abudi, la 5 aprilie, în Irak; doi călugări misionari: francezul Joseph Dou-et și englezul Brian Thorn, uciși în Guineea și, respectiv, în Kenya.

Predici inedite
Au fost descoperite în vara trecută în biblioteca Universității din Erfurt în Germania șase predici - sermones - inedite ale sfântului Augustin. Acestea au fost prezentate publicului la 15 aprilie. Cuprinse într-un manuscris din secolul al XII-lea, predicile tratează diferite subiecte și fac cunoscută și mai bine activitatea pastorală a episcopului de Hippona, care a trăit între anii 354 și 430 fiind considerat unul dintre cei mai mari părinți ai Bisericii.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat