

Cu ce am intrat în Europa?
Prima zi a anului 2007 a însemnat intrarea României în Uniunea Europeană. Evenimentul a creat euforie pentru unii, indiferență sau îngrijorări pentru alții, arogarea de merite pentru politicieni. Dar cu ce am intrat în UE? Va fi mai bine sau mai rău?
Mulți au crezut și continuă să creadă că intrarea României în Uniunea Europeană înseamnă sfârșitul tuturor necazurile aduse de tranzițiile prin care am tot trecut. Aceștia subliniază în primul rând că UE înseamnă comerț liber, libertate de a călători, prosperitate, mulți bani care vor veni. Pentru alții evenimentul înseamnă multe îngrijorări, aduse mai ales de adaptarea la "acquis-ul comunitar": ce se va întâmpla cu multe tradiții și obiceiuri ale românilor?
La începutul lunii ianuarie, am fost la sfințirea caselor într-un sat din Moldova. Acolo am realizat mai bine cu ce am intrat în Europa. Ca acel sat sunt majoritatea. Case fără lumină electrică, zile fără curent electric pentru întreg satul la prima adiere de vânt, bătrâni care de-abia își duc traiul de azi pe mâine, drumuri impracticabile, sărăcie lucie pentru că lipsește asistența socială, iar pensiile sunt extrem de mici. Din agricultură oamenii de-abia reușesc să trăiască și de cele mai multe ori cheltuielile pe arat și pe semănat întrec ceea ce adună toamna. "Am noroc cu băiatul care lucrează în Italia, spunea unul dintre ei. El mai trimite bani ca să ne putem descurca". Un bătrân, rămas singur, mărturisea că un nepot îi mai trimite câte ceva și așa își mai poate cumpăra ulei și cele trebuincioase în casă.
Poate că una dintre ilustrațiile cele mai bune ale intrării noastre în UE o constituie scena văzută de un preot prin Târgu Frumos în primele zile ale anului. O căruță veche trasă de doi cai care de-abia se mai țineau pe picioare de slabi ce erau. Căruțașul însă avea pus la loc de cinste steagul Uniunii Europene.
Am intrat cu credința și cu atașarea de Biserică, cu valorile noastre creștine, au spus unii. Poate că așa este. Însă ce va mai rămâne din toate acestea după disiparea în marele ocean al legilor permisive în materie de morală?
Când suntem învățați că trebuie să respectăm familia alternativă, că divorțul nu mai e o nenorocire, că înainte de căsătorie trebuie să existe conviețuire, că avortul intră în drepturile femeii, că religia și credința sunt numai chestiuni personale, că mersul la biserică nu mai este important și nici profitabil, că faptele de caritate trebuie lăsate pe seama statului, că pentru a nu leza spiritul religios al altora trebuie să spunem mai rar numele lui Cristos sau trebuie să înlăturăm semnele și simbolurile creștine până și de pe felicitări, când comercialul primează la marele sărbători camuflând tot mai mult mesajul etc. atunci înțelegem că trebuie depuse mari eforturi pentru a rămâne creștini, cu valorile pe care susținem că le avem.
În fața acestora este binevenită repetarea gestului făcut de multe biserici la trecerea dintre ani: rugăciunea ca Dumnezeu să ne păzească de tot ce-i rău.
Pr. Cornel Cadar