Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Spiritualitatea comuniunii și în România

Prezent la Roma, unde a participat la o reuniune de episcopi, prieteni ai Mișcării Focolarelor, episcopul Aurel Percă, auxiliar de Iași, s-a aflat duminică, 16 februarie, în mijlocul credincioșilor români de rit latin din Roma și Ladispoli pentru care a celebrat sfânta Liturghie. Împreună cu auxiliarul de Iași au concelebrat, parohul-capelan, pr. Isidor Iacovici și pr. Iulian Faraoanu, vicecapelan, precum și mulți dintre preoții români prezenți la Roma pentru studii.

Reuniunea spirituală anuală a episcopilor, prieteni ai Mișcării Focolarelor, s-a desfășurat în perioada 11-17 februarie la centrul Mariapoli din Castel Gandolfo, în apropierea Romei. Punctul de referință al întâlnirii, promovată de cardinalul Miloslav Vlk, arhiepiscop de Praga, a fost enciclica Deus caritas est a papei Benedict al XVI-lea, pe care cei aproape 100 de participanți la reuniune l-au întâlnit pentru prima dată cu ocazia audienței generale de miercuri, 15 februarie, în aula "Paul al VI-lea" din Vatican. Printre participanții la cea de-a XXX-a reuniune de acest gen s-a aflat și PS Anton Coșa, episcop de Chișinău, Republica Moldova, cunoscător al Mișcării Focolarelor încă din anii de seminar. PS Aurel Percă, prezent pentru a doua oară la o asemenea întâlnire, a împărtășit Mons. Anton Lucaci de la Radio Vatican impresiile și semnificația acestor reuniuni de episcopi, prieteni ai Mișcării Focolarelor, înființată de Chiara Lubich. Din gândurile exprimate au fost selectate câteva.

O întâlnire benefică ce vă face să vă întoarceți acasă cu sufletul primenit, încurajat, întărit de confrații întru episcopat.
Sigur aceste zile oferă întâi de toate o posibilitate pentru fiecare participant să mediteze asupra diferitelor tematici care sunt propuse. Anul acesta, de exemplu, tema întâlnirii de la Castel Gandolfo a fost: "Cristos, răstignit și abandonat, chip al lui Dumnezeu, iubire și viață pentru unitate". Plecând de la această temă toate intervențiile, conferințele, meditațiile care au fost repropuse din scrierile fondatoarei Mișcării Focolarelor, Chiara Lubich, au subliniat tocmai acest aspect: Cristos răstignit și părăsit poate fi o imagine a episcopului sau a preotului care, în mijlocul problemelor pastorale, deseori poate fi abandonat, se simte părăsit, dar, întrucât momentul răstignirii și abandonării lui Isus este doar o trecere spre momentul următor al învierii, la fel și pentru viața episcopului sau a preotului nu ne oprim numai la momentele grele sau de părăsire, dar știm că, așa cum pentru Cristos a fost o înviere, la fel și pentru episcop sau preot, în mijlocul celor mai grave probleme de părăsire, există o ieșire. De cele mai multe ori această ieșire se bazează tocmai pe realitatea învierii lui Cristos. Această realitate oferă mult optimism și speranță pentru activitatea pastorală a fiecărui păstor. Cât privește această trăire a spiritualității care provine din tematica fixată pentru fiecare an, sigur că este ca un program de viață spirituală, de viață pastorală. Dacă mă gândesc la toate temele care au fost prezentate de diferiți relatori, teologi sau episcopi, într-adevăr pot spune că au fost foarte multe aspecte nu numai teoretice, ci și pornite din realitate, din viața pastorală, care au ilustrat modul în care trebuie să trăim această realitate a lui Cristos răstignit, părăsit în viața de toate zilele.

Preasfințite, ați intervenit la această adunare de episcopi?
Am intervenit în momentul în care erau impresii din partea participanților, pentru că fiecare episcop a fost invitat să își spună părerea sau să facă anumite considerații pe marginea experienței trăite. Eu am intervenit în penultima zi și am subliniat tocmai această bucurie că ne-am regăsit în jurul unor teme de actualitate pentru viața unui episcop și în al doilea rând bucuria de a fi trăit colegialitatea episcopală, faptul că am fost împreună episcopi din toată lumea și am putut să fim ca și apostolii într-un cenacol avându-l pe Isus în mijlocul nostru și împreună rugându-ne, împreună reflectând asupra realităților pastorale sau sociale din lumea de astăzi, în special cu referință la activitatea unui episcop.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat