Să ne împodobim sufletul de Crăciun

Am observat că există la un moment dat o perioadă în care oamenii ajung la o rigidizare a vieţii. Trăiesc calculat în ordinea ce şi-au creat-o de-a lungul timpului, uitând de fericirile simple, mărunte şi necostisitoare.

Acestea ar putea fi trăite doar de copii... şi nu de copilul de-acum 20-30 de ani, ci de copilul ce sălăşluieşte în noi, dar pe care l-am alungat cu îndemânare într-un colţ al sufletului, pedepsindu-l din cauza maturităţii ce i-a spus: "Nu se cade!" Ne-am acoperit nu doar trupul, ci şi ochii, gândurile, inima cu haina maturităţii, izolându-ne de ceea ce este lângă noi, fără să observăm astfel, că şi lumea dispare din jurul nostru. Dacă este iarnă, asta nu înseamnă că trebuie să avem sufletul îngheţat..., adică dacă suntem la vârsta a treia, asta nu înseamnă că nu ne putem bucura de primii fulgi de zăpadă.

Să ne amintim ce a spus Isus: "Lăsaţi copii să vină la mine şi nu-i opriţi, căci împărăţia lui Dumnezeu este a acelora care sunt ca ei. Adevăr vă spun, cine nu primeşte împărăţia lui Dumnezeu ca un copil, nu va intra în ea" (Lc 18,16-17).

Să ne gândim la lucrurile bune ce ne aşteaptă, mulţumindu-i lui Isus că "existăm". În acest fel ne curăţăm sufletul de riduri... Şi nu numai. Redevenind copii îl putem primi în interiorul nostru pe pruncul Isus. Acestea vor fi şi darurile noastre pentru el... cu toate aceste podoabe vom împodobi şi bradul de Crăciun, dar şi inima noastră.

Iată bucuria unui veşnic şi acelaşi început...

Izabela Adam