Răspundem cititorilor

- Veronica Bartoluzi (Bucureşti). Poezia "Invocaţie" pe care ne-aţi trimis-o va fi publicată la un moment potrivit.

- Liliana Adam (Luizi-Călugăra). "Iubirea lui Dumnezeu este aproape de mizeria umană. Dumnezeu ştie să pună degetul în rana noastră pentru ca să nu ne doară, să ne vindece... V-aţi gândit vreodată câţi dintre creştini citesc cuvântul lui Dumnezeu? Şi câţi îl practică? Vă spun eu că mulţi citesc cuvântul lui Dumnezeu şi nu-l înţeleg. Nu-l înţeleg şi îl citesc doar să fie citit. Aici trebuie să lucreze harul lui Dumnezeu. Cristos şi-a arătat iubirea sa pentru noi prin dăruire, căci el dacă nu ar fi murit pentru noi, noi nu am fi mântuiţi; el dacă nu şi-ar fi dat viaţa pentru noi, atunci acest lucru nu s-ar fi numit iubire, dăruire. Dăruindu-ne unii altora putem forma prietenia. Prietenii pun totul în comun: bucuria, durerea, viaţa şi mai ales eforturile de a deveni mai buni. Astfel putem dărui bunătatea. Saint-Exupéry spunea că "a iubi nu înseamnă a se privi unul pe celălalt, ci a privi amândoi în aceeaşi direcţie"".

Faptul că te apleci asupra textelor biblice, trăgând învăţăturile necesare, dovedeşte că pentru tine acestea sunt hrană spirituală. Pildele pe care Isus le spune ucenicilor săi ne sunt adresate şi nouă deopotrivă, ele îndemnându-ne la meditaţie şi la a ne trăi viaţa avându-l ca model pe Isus Cristos. Foarte frumos este şi eseul despre iubire. Îţi mulţumim pentru scrisorile trimise şi îţi dorim ca viaţa ta să fie trăită mereu în această iubire infinită a lui Dumnezeu.

- Alexandra Morogan (Bacău). "Sfânta Scriptură ne relatează despre multe adevăruri, începând cu naşterea, moartea, învierea şi înălţarea lui Isus Cristos... Apostolul Toma nu a dat crezare cuvintelor celorlalţi apostoli cu privirea la învierea lui Isus. După opt zile, Isus i s-a arătat lui Toma şi i-a spus: "Fericiţi sunt cei care cred fără sa fi văzut" (In 20,29)".

Ne bucură nespus de mult să vedem că citiţi Biblia, mai ales că anul acesta este declarat Anul Bibliei. Ne dorim ca toţi creştinii să vă urmeze exemplul şi să-şi potolească setea bând din acest izvor de apă vie, plin de înţelepciune şi de învăţături, aşa cum bine aţi remarcat şi dv.

- Mihaela (Italia). "Mă numesc Mihaela, am 29 de ani şi e a nu ştiu a câta oară când doresc să vă scriu, dar mereu începeam şi apoi lăsam totul baltă. Am neapărat nevoie de un sfat, un gând bun care să-mi dea speranţă de a merge mai departe. Am avut prieteni cu care am vorbit, au fost destui cu care am avut o relaţie mai scurtă sau mai lungă, dar în majoritatea cazurilor vina a fost a mea pentru că îmi venea aşa dintr-o dată să le spun că nu mai vreau să fim împreună. Mama văzând că fug mereu de prietenia băieţilor a zis că ceva nu-i în regulă, aşa că am fost pe la vrăjitoare şi mi s-a spus că am cununiile legate şi făcut cu pământ de la morţi pentru a fi ca şi moartă, de a nu avea chef de viaţă. Am plătit la două vrăjitoare şi la un preot pentru a-mi desface vrăjile, dar nimic nu a funcţionat".

Amestecul vrăjitorie, preoţi înseamnă a te apropia mult de ceea ce Scriptura numeşte "a sluji la doi stăpâni". De aceea, sfatul nostru este de a merge la un preot, care să-ţi dea îndrumările necesare şi să te ajute să te spovedeşti. Pentru că te-ai îndepărtat de Dumnezeu, te încurci mult în hăţişurile lumii. Numai el, care te iubeşte şi te ocroteşte, îţi poate da puterea necesară de a ieşi din acest cerc vicios în care trăieşti. Trebuie să doreşti tu însăţi schimbarea în bine şi să te rogi pentru aceasta. Nu continua cu vrăjitoarele şi nu căuta soluţii care să te îndepărteze de Dumnezeu. Desigur, ne vom ruga şi noi pentru tine. Numai avându-l prieten pe Cristos vei putea să înţelegi ce înseamnă prietenia cu un băiat şi s-o preţuieşti.

- H. Totoescu (Suceava). "Doresc să se acorde mai multă atenţie vârstnicilor - eventual a se înfiinţa o zi mondială a lor. Neputincioşi şi neajutoraţi, ei devin de multe ori o povară nu prea plăcută, ne mai ţinându-se cont de meritele lor, de contribuţia lor la existenţa societăţii".

Este bine ştiut proverbul "Dacă n-ai un bătrân să ţi-l cumperi". Ferice de cei care au bătrâni în preajma lor, în casele lor, care se bucură de experienţa lor şi se hrănesc cu înţelepciunea lor. Aveţi dreptate când creionaţi meritele lor, incontestabile pentru noi şi pentru societate. Nu ştim dacă stabilirea unei Zile Mondiale a celor de Vârsta a Treia ar îmbunătăţi situaţia... Oricum sunt zile care conduc la a-i omagia şi preţui pe cei în vârstă. Una dintre ele este comemorarea Sfinţilor Ioachim şi Ana (26 iunie). Vă recomandăm într-un mod deosebit să citiţi Scrisoarea către bătrâni a lui Ioan Paul al II-lea (apărută la Editura "Presa Bună", 1999).

- A. (Dărmăneşti). "Sunt o persoană din Dărmăneşti, jud. Bacău şi am stat de vorbă cu foarte multe persoane de la noi din localitate, cu femei, bărbaţi, tineri şi nu am putut să las să treacă cu vederea atâtea vorbe frumoase şi de laudă adresate preoţilor din parohia noastră. Noi, comunitatea din Dărmăneşti, vrem să mulţumim părintelui paroh şi părintelui vicar pentru tot ceea ce au făcut pentru noi, mai ales cu ocazia Zilei Tineretului din ziua de 7 mai. Aceşti preoţi au făcut să coboare în parohia noastră un colţ de rai, aşa au făcut de frumos; eu, de exemplu, am fost sâmbătă seara, 6 mai, la biserică şi mi-au dat lacrimile. Totul era atât de aranjat, atât de curat şi frumos, tot colţişorul era împodobit cu buchete de flori şi oriunde îţi aruncai ochii era un colţ de rai. Pentru tot ce au făcut şi vor mai face pentru noi vrem să le mulţumim şi să-i felicităm. Nu le-am uitat nici pe surorile care lucrează atât de frumos în parohia noastră. Este foarte puţin din partea noastră, dar vrem să le mulţumim din suflet tuturor. Bunul Dumnezeu să-i răsplătească şi să le dea în continuare harurile necesare!".

Ne bucură să aflăm că multe persoane din parohia dv. spun vorbe frumoase şi de apreciere la adresa preoţilor şi a surorilor. Faptul că totul a fost minunat cu prilejul Zilei Tineretului este un prilej de a-i mulţumi Domnului şi de a face ca tot mai mulţi tineri să-l găsească pe Cristos Domnul. Sprijiniţi-i în continuare pe cei care vă slujesc în tot ceea ce vor să facă spre folosul comunităţii.

- Ioan Cojan (Traian, NŢ). "Anul sfânt închinat Sfintei Scripturi face să aprofundăm cu mai multă atenţie unele episoade din Biblie şi din cateheză unde putem întâlni texte pe care noi, oameni simpli, le putem înţelege mai greu. În Biblie citim că Dumnezeu a spus: "Să-l facem pe om după chipul şi asemănarea noastră". Catehismul ne spune că Dumnezeu este duh, nu are trup şi de aceea nu-l putem vedea. Aceste două cărţi care ne vorbesc în mod diferit despre chipul şi asemănarea lui Dumnezeu ne pun într-o dilemă de a nu putea înţelege mare lucru. Aceste două feluri de relatări... ne pun în situaţia să credem că deosebirile dintre Biblie şi Catehism constituie un mister unde omul cu mintea lui atât de limitată nu poate pătrunde, dar el crede şi ştie că fiecare mister constituie un adevăr de credinţă care stă la baza ideologiei creştine. Rămâne totuşi o întrebare: există vreo explicaţie dintre deosebirile de relatări dintre Biblie şi Catehism cu privire la chipul şi asemănarea lui Dumnezeu?".

În Catehismul Romano-Catolic la numărul 362 scrie: "Persoana umană, creată după chipul lui Dumnezeu, este o fiinţă în acelaşi timp trupească şi spirituală. Relatarea biblică exprimă această realitate într-un limbaj simbolic, afirmând că "Dumnezeu l-a plăsmuit pe om luând ţărână din pământ şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie" (Gen 2,7). Aşadar, omul în totalitatea lui este voit de Dumnezeu. Cuvântul suflet desemnează adesea în Sfânta Scriptură viaţa umană sau persoana umană în întregime. El semnifică însă şi tot ceea ce este mai intim în om şi de mai mare valoare, prin care este în mod deosebit chip al lui Dumnezeu: "suflet" înseamnă principiul spiritual din om. Trupul omului este părtaş de demnitatea de "chip al lui Dumnezeu": este trup omenesc tocmai pentru că este însufleţit de sufletul spiritual; persoana umană în întregimea ei este menită să devină - prin trupul lui Cristos - templul Duhului Sfânt: Unitate de trup şi suflet, omul, prin însăşi condiţia sa trupească, sintetizează în sine elementele lumii materiale, astfel încât acestea, prin el, îşi ating culmea şi îşi înalţă glasul pentru a-l lăuda în libertate pe creator. Ca atare, nu îi este îngăduit omului să dispreţuiască viaţa trupului, ci, dimpotrivă, este obligat să-şi considere bun şi vrednic de cinste trupul deoarece este creat de Dumnezeu şi trebuie să învie în ziua de apoi. Unitatea sufletului şi a trupului este atât de profundă, încât sufletul trebuie considerat "forma" trupului; adică, trupul alcătuit din materie este un trup omenesc şi viu numai graţie sufletului spiritual; în om, spiritul şi materia nu sunt două naturi unite, ci unitatea lor formează o unică natură. Biserica învaţă că fiecare suflet spiritual este nemijlocit creat de Dumnezeu - nu este "produs" de părinţi; ne învaţă de asemenea că este nemuritor: el nu piere o dată cu despărţirea de trup prin moarte, ci se va uni din nou cu trupul la învierea de apoi. Uneori se întâmplă să se facă distincţie între suflet şi spirit. Astfel, sfântul Paul se roagă pentru ca "fiinţa voastră întreagă, spiritul şi sufletul şi trupul să se păstreze fără prihană pentru venirea Domnului" (1Tes 5,23). Biserica învaţă că această distincţie nu introduce o dualitate în suflet. "Spirit" înseamnă că omul este rânduit încă de la crearea sa spre scopul său supranatural, iar sufletul său este capabil de a fi înălţat în mod gratuit la comuniunea cu Dumnezeu. Tradiţia spirituală a Bisericii insistă, de asemenea, asupra inimii, în sensul biblic de "adânc al fiinţei" (Ier 31,33) unde persoana se decide sau nu pentru Dumnezeu".