Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Întâlnirea Mondială a Familiilor

Transmiterea credinței în familie

Cea de-a V-a Întâlnire Mondială a Familiilor, cu tema "Transmiterea credinței în familie", a avut loc în perioada 1-9 iulie la Valencia, în Spania, o tradiție care se reînnoiește din 1994 la inițiativa papei Ioan Paul al II-lea. Gazda viitoarei Întâlniri Mondiale a Familiei va fi Ciudad de Mexico. Din România, au participat la întâlnirea de la Valencia PS Petru Gherghel, pr. Iosif Enășoae, circa 20 de familii din diferite regiuni ale țării, cărora li s-au alăturat alte familii aflate la lucru în Spania și câțiva preoți români responsabili cu pastorația migranților.

Iubirea maternă a Bisericii lui Cristos față de societatea umană, dar mai ales față de familia creștină, s-a manifestat constant de-a lungul istoriei în activitatea ei pastorală.

Iubirea papei Ioan Paul al II-lea pentru viața și familia umano-creștină l-a determinat să creeze, prin motu proprio intitulat Familia a Deo instituita, Consiliul Pontifical pentru Familie: în ziua de 9 mai s-au împlinit 25 de ani de la înființare. Din inițiativa papei Ioan Paul al II-lea au început să se organizeze, din trei în trei ani, întâlniri mondiale ale familiilor.

Papa Ioan Paul al II-lea a decis ca Prima Întâlnire Mondială a Familiilor să aibă loc în anul 1994, an declarat de Organizația Națiunilor Unite ca Anul Internațional al Familiei. Tema propusă spre dezbatere, la această primă întâlnire ce a avut loc la Roma, s-a intitulat Familia, inima civilizației iubirii. Cea de-a II-a Întâlnire Mondială a Familiilor s-a desfășurat la Rio de Janeiro având ca temă: Familia, dar și compromis: experiența umanității. În anul 2000, anul marelui jubileu, Întâlnirea Mondială a Familiilor a coincis cu jubileul familiilor și a avut ca temă: Copiii, primăvara familiei și a umanității. Întâlnirea Mondială din 2003 a fost la Manila și a avut ca temă: Familia creștină, o veste bună pentru al treilea mileniu.

Cea de-a V-a Întâlnire Mondială a Familiilor s-a desfășurat anul acesta între 1 și 9 iulie la Valencia. Tema propusă cu această ocazie a fost: Transmiterea credinței în familie. Această întâlnire, convocată de papa Ioan Paul al II-lea și confirmată de papa Benedict al XVI-lea, s-a derulat în trei etape. Prima, la care au participat reprezentanți ai autorității ecleziale și ai laicatului, a constituit-o Congresul Internațional Teologico-Pastoral ce a dezbătut problema transmiterii credinței creștine în familie. A doua etapă a fost întâlnirea papei Benedict al XVI-lea cu familiile, iar ultima etapă a fost celebrarea sfintei Euharistii de către papa înconjurat de cardinali, episcopi, preoți și credincioși.

În cadrul Congresului Familiilor temele propuse s-au referit la familia creștină în situația actuală. Amintesc câteva: Transmiterea credinței: aspecte pastorale; Familia și laicatul; Familia, doctrina socială și problemele sociale; Familia și demografia; Familia și bioetica; Familia și ecumenismul.

În cadrul Congresului Tinerilor au fost propuse diverse teme: Drepturile tineretului în lumea actuală; Tânărul în fața familiei și familia în fața tânărului, Tinerii, libertatea religioasă și transmiterea credinței. La mesele rotunde ce au urmat după conferințe au fost dezbateri cu privire la tânărul și emigrația, tânărul în fața relațiilor familiale și în fața adevărului, libertatea religioasă în universitate și tinerii și transmiterea credinței.

La Congresul Bătrânilor au fost propuse temele: Locul și misiunea bătrânilor în familie; Spiritualitatea "inutilității", Carismele bătrânilor și transmiterea credinței.

Conferințele au fost deosebit de interesante. Ele au accentuat importanța familiei întemeiate de Dumnezeu. Tematicile au scos în evidență importanța vitală a familiei pentru binele și fericirea societății umane și pentru răspândirea și maturizarea credinței creștine în societatea actuală.

Pr. Iosif Enășoae



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat