Lagărele naziste

Peste 10.000 de persoane, între care zeci de şefi de state şi premieri, au participat în ziua de 27 ianuarie, în Polonia, la ceremonia care a marcat împlinirea a 60 de ani de la eliberarea de către forţele aliate a celui mai mare lagăr nazist, Auschwitz-Birkenau. Foşti deportaţi şi soldaţi care au participat la eliberarea lagărului s-au revăzut pe locul uneia dintre industriile morţii, unde mai stau încă mărturie resturile a patru crematorii şi camere de gazare. Timp de două zile, la Oswiecim (Auschwitz) şi Cracovia au avut loc întâlniri bilaterale la nivel înalt, au fost organizate forumuri şi mese rotunde, iar pe locul lagărelor a fost inaugurat un Centru Internaţional pentru Studierea Holocaustului.

Dachau, Sachsenhausen, Auschwitz, Dzialdowo, Gusen... sunt doar câteva dintre lagărele de concentrare naziste în care au fost exterminaţi milioane de oameni, întrucât nu corespundeau politicii naziste sau ideilor cu privire la puritatea rasială. Dintre acestea, lagărul de la Auschwitz- Birkenau rămâne în istorie drept cel mai cumplit loc de suferinţă, un adevărat Calvar pentru multe popoare, o colosală maşină a morţii.

Simbol al terorii, al genocidului şi al holocaustului, lagărul de la Auschwitz a fost înfiinţat de către nazişti în 1940. Aici, milioane de oameni aveau să fie gazaţi, cadavrele lor incinerate sau pur şi simplu aruncate în gropi comune.

La Auschwitz, totul era plănuit în vederea morţii. Viaţa în lagăr era de nesuportat: prizonierii erau munciţi până la epuizare, nu li se dădea apă zile întregi, erau înfometaţi sau bătuţi până la moarte, erau determinaţi să se sinucidă aruncându-se în gardurile conectate la electricitate, li se administrau injecţii letale, erau împuşcaţi... Sfinţii Maximilian Kolbe şi Edith Stein s-au aflat şi ei printre victimele de la Auschwitz.

Spre sfârşitul Celui de-al Doilea Război Mondial, în încercarea de a şterge urmele crimelor comise, naziştii au început să demoleze camerele de gazare, crematoriile şi să ardă documentele. Cu zece zile înainte de venirea trupelor aliate, naziştii au început evacuarea lagărului, forţând aproape 60.000 de deţinuţi să ia calea "marşurilor morţii" în pădurile Poloniei, mii dintre ei fiind ucişi sau murind din cauza frigului, a foametei sau a epuizării. Prizonierii rămaşi în lagăr au fost eliberaţi la 27 ianuarie 1945. Doi ani mai târziu, lagărul de la Auschwitz-Birkenau a devenit muzeu. Vizitatorii acestui loc cutremurător pot observa şi astăzi, printre altele, inscripţia aşezată deasupra intrării în lagăr: Arbeit macht frei ("Munca te face liber").

Arhiepiscopul Celestino Migliore, observatorul permanent al Sfântului Scaun pe lângă Naţiunile Unite, a ţinut să sublinieze în cadrul adunării generale a ONU că "lagărele morţii sunt o amintire specială a inumanităţii omului şi a capacităţii lui de a face rău. Cu toate acestea, trebuie să ne amintim că omenirea este capabilă şi de lucruri bune, de sacrificiu personal şi de altruism".

Chiar dacă au trecut de atunci 60 de ani, cei care au eliberat lagărul de la Auschwitz şi care sunt încă în viaţă păstrează încă neştearsă amintirea ororii ce i-a întâmpinat în spatele sârmei ghimpate. "Aproape de intrare - povestea unul dintre soldaţi -, pe un loc ce părea foarte întins, am văzut mii de persoane. Strigau şi cântau în diferite limbi... Nu puteai distinge bărbaţii de femei, bătrânii de tineri. Erau fiinţe umane cu ochii adânciţi în orbite... Plângeau şi râdeau în acelaşi timp".

Coşmarul victimelor lagărelor naziste persistă şi astăzi. După 60 de ani, unii supravieţuitori încă se mai trezesc noaptea ţipând din cauza grozăviilor care le-au marcat viaţa pentru totdeauna. În ciuda rănilor sufleteşti, niciodată închise cu adevărat, supravieţuitorii fac eforturi ca lumea să nu uite de unul dintre cele mai întunecate episoade ale istoriei.

Emanuel Imbrea