Reflecţie de Ziua Mamei

Două rugăciuni

"Lăsaţi copiii să vină la mine şi nu-i opriţi..." (Lc 18,16).

Navigam pe internet când o ştire de ultimă oră (pe www.catholica.ro) mi-a atras atenţia: ştiinţa dezvăluie că nenăscuţii pot visa. Se demonstrează astfel că aceia care susţin că viaţa prenatală ar fi "de mâna a doua" au o atitudine total antiştiinţifică. M-am culcat puţin mai târziu şi am recepţionat, în vis, mesajul din partea unui strănepot care aştepta să se nască.

Prima rugăciune

"Mamă, nu-mi auzi încă glasul, însă, ca o rezonanţă înaltă, vie, de cântec jeluit, început cu prima diviziune celulară al celui chemat deja la viaţă, mă rog de când exist. Să ştii că eu trăiesc, vibrez, visez, dialoghez cu tine şi cu cel de sus, primesc şi dăruiesc, iubesc din clipa când voi doi, cu voie de la Dumnezeu, v-aţi dăruit deplin, conform chemării, colaborând, jertfind, simţind, iubind profund, rodind suprem. De-atunci sângele tău cald trece prin mine viu, deci sunt real, întreg, adevărat, picătură cerească înmugurită pe aripa sufletului tău, sunt rouă sfântă-n trupul tău. Din prima mea secundă, de la zămislire, prin prima mea rugăciune pură, te rog, mamă, ai grijă de mine. Ajută-mă, mamă (ajut-o, Doamne!), să văd lumina cerului senin din ziua mea de naştere!

Par un mic prizonier interior, dar mă pregătesc aici pentru a fi o forţă într-un exterior infinit şi o libertate aleasă. După cum nu întotdeauna suferă mai mult cel care ţipă mai tare, este mai bogat cel ce punga plină are, se roagă mai bine cel cu gura mai mare, este mai viteaz cel ce mai aprig sare - dreptul la viaţă al celui mai mic este un drept suprem ca dreptul la soare! Aud (comunicăm şi noi, vibrăm!) că milioane de copii ca mine sunt alungaţi din drum, nu pot pricepe încă, sunt ucişi?!

Amar şi îngheţat cuvânt! Un criminal de doctor s-a lăudat că a făcut 60.000 de avorturi într-un oraş cu o populaţie de 45.000 de locuitori! Învăţ, nevinovat, să văd, să râd; vin pur şi simplu din dragoste să vă cunosc, să vă iubesc, să vă susţin, iar voi vreţi chiar să mă striviţi? Mamă, gândeşte-te, îţi sunt mlădiţă, sânge, viitor! Cine ţi-a spus că sunt numai o rămăşiţă, o coajă de om pe care să o scuipi când dorm...? Sunt eu un os în gâtul tău de care vrei să scapi?

Ce-i frica?! Mi-e frică, mămica mea, mi-e frică rău! La ce te gândeşti?! Ce-ai să te faci, mamă dragă, dacă mă omori? (Brr, ce frig îmi e! Diavolesc cuvânt!)

Cu mine rostul tău nu piere? Cu ce sunt eu mai prejos decât tine care ai «meritat» să vii pe lume, bunica mea primindu-te cu mare drag, deşi erai al şaselea copil? Apără-mă, mamă, de doctorul cel rău! De ce eşti, mamă, în război cu mine? Cum este cu putinţă ca, în ciuda religiei, a culturii şi a înţelepciunii lumii, în ciuda descoperirilor şi a civilizaţiei să fi rămas atâţia oameni la suprafaţa vieţii, mai rău chiar, împotriva vieţii! E cu putinţă să crezi că ai putea avea un Dumnezeu de care să te lauzi că asculţi, dar în faţa căruia să te prezinţi doar cu justificări de tot felul şi pe care să-l contrazici chiar şi în domeniul în care el este specialist - în domeniul vieţii?

Ce rău mi-ar fi părut, mamă, dacă nu eram. Aşa mă bucur! Acum, venind la voi, nu-mi pot imagina să mor curând... Te rog, te rog din inimă, mamă - am şi inimă deja! -, lasă-mi timp să se termine de scris menirea mea! Nu-ţi fă atâtea griji pentru mine, primeşte-mă ca pe o binecuvântare-n casa ta, nu ca pe-un blestem. Ştiu că protejezi iarba, florile, viaţa câinilor vagabonzi o deplângi, dai păsărelelor de mâncare. Crezi că eu te voi "costa" mai mult? Te-nşeli, mamă, te-nşeli!

Mama se roagă. Ştiam eu că e altfel. Hrana adusă de sângele ei acum este mai bună, mai sănătoasă. Mamă, când tu te rogi nu mă mai simt ameninţat. Mama se roagă pentru mine. Ce linişte-i acum aici, ce bine-i! Nu voi uita starea asta niciodată când voi fi mai mare! Acolo, în universul exterior, mă voi ruga împreună cu ea în semn de supremă recompensă!

Mămica mea, voi şti să te ajut să te sfinţeşti!

Mama a adormit. Îţi mulţumesc, Doamne, sunt apărat, sunt fericit! Amin".

Am mers rapid la ţară azi să-i spun nepoatei ce-am auzit. Un fel zâmbind..., parcă altfel privind, mi-a zis: "Mare figură, moşule, acest al cincilea copil! Abia aştept să-l nasc, să-l văd crescând, să-i povestesc şi lui visul matale".

Mai trebăluiesc eu prin grădină, apoi merg la "ocazie" să vin acasă, la oraş. Opreşte o maşină "bengoasă" în dreptul meu, iar la volan, surpriză: un fost coleg de liceu, pe care nu-l mai întâlnisem de mulţi ani, dar despre care auzisem că a ajuns mare, un fel de "baron local".

Salutări, povestiri, amintiri..., ajungem la o bere, cu "relatările la zi". Întors recent acasă, mă aşez să scriu sumar, profund impresionat de câte mi-a mărturisit:

- La fix am ajuns cu discuţia despre apărarea vieţii, îmi spune. Nu ştiu dacă ştiai că noi am fost nouă copii acasă. Mama a născut mai mulţi - nouă fraţi au devenit îngeraşi, murind până-n doi ani - deci eu sunt al 18-lea copil al ei (două perechi am fost gemeni). Recent mi-am făcut arborele genealogic. Părinţii mei s-au stins (tatăl la 53 de ani, mama la 80 de ani), dar iată cum arată "socoteala" la zi: doi părinţi, plus nouă fraţi ajunşi mari, plus 47 de nepoţi, plus 111 strănepoţi, plus şapte străstrănepoţi, egal 176 descendenţi direcţi; plus 45 prin alianţă, egal 221 de crengi în arborele nostru genealogic.

- Rămân uluit, blocat! Aşa familie pe la noi?! îmi zic.

- Dar nu asta ar fi interesant, reia prietenul meu. Te rog să scrii, profesore, ştiu că "le ai" cu asta, cum mă rog eu mamei.

Rugăciunea a doua

"Cum să-ţi mulţumesc oare, mamă sfântă, că m-ai chemat şi m-ai îmbrăţişat atât de cald şi de duios după ce ai învăţat înaintea mea să strângi la pieptu-ţi sfânt 17 vlăstare! Te vedeam de-atâtea ori cum te rugai aici, pe pământ, pentru noi, dar te văd şi-acum, în vis, destul de des, în cer, în loc să te odihneşti sau să te relaxezi un pic şi tu, acolo, nu, tu tot te mai rogi încontinuu pentru noi! Nu vezi că ne merge bine?! După cea mai elementară «logică» de azi mulţi dintre noi nu trebuia să fim, să te mai chinuim atât. Sincer să fiu, nu m-aşteptam să fiu, dar tot nu înţeleg, de ce tocmai pe mine m-ai iubit şi mă iubeşti mai mult?

Cum, mamă, de ai «progresat cu întârziere» şi n-ai decis să dispărem câţiva? Dar, pe de altă parte, dacă eu, noi, nu eram..., degeaba ar fi existat atâtea. S-ar fi pierdut atâtea visuri, sentimente, rugăciuni, iubiri, minuni!

Isuse, am două mame, mari, la înălţime: sfânta Maria - mama ta - şi sfânta Maria - mama mea. Sunt foarte fericit!"

Nu uitaţi că raiul, dar mai ales pământul, ar fi rămas mai săraci fără mamele şi rugăciunile voastre!

Prof. Petru Gălăţeanu