Cina cea de taină

Lucrarea asupra căreia ne-am oprit atenţia este o reprezentare a ultimei Cine a lui Isus cu apostolii, o pictură murală realizată de Domenico Ghirlandaio în 1486 în refectorul Mănăstirii "San Marco" din Florenţa.

Este o lucrare de dimensiuni mari (400x800 cm), în care Ghirlandaio (ca şi în alte tratări ale aceluiaşi episod biblic) propune o compoziţie picturală inspirată din temele similare ale lui Andrea del Castagno: aceeaşi dispunere a personajelor, aceeaşi relaţie între ele, respectarea strictă a regulii perspectivei în pictură stabilită de Alberti. Leonardo da Vinci, a cărui Cină de taină de la "Santa Maria delle Grazie" a revoluţionat tehnica de reprezentare a acestui episod biblic, îşi desăvârşeşte capodopera la câţiva ani după moartea lui Ghirlandaio, la sfârşitul secolului al XV-lea; pasul epocal făcut de el cu această frescă este remarcabil în ceea ce priveşte comunicarea şi legătura intrinsecă şi extrinsecă dintre personaje. Spre deosebire de Leonardo, Ghirlandaio este mai puţin interesat de expresia dramatică, de relaţiile interpersonale ale oamenilor pe care îi reprezintă şi pare a se concentra cu precădere asupra traducerii cât mai fidele a mesajului evanghelic.

Ceea ce se remarcă încă de la prima privire a lucrării este că autorul delimitează pictural două realităţi paralele, prezente în evanghelii: lumea şi împărăţia lui Dumnezeu. Delimitarea este redată pictural fie printr-o separare formală, fie printr-una simbolică.

Delimitarea formală este vizibilă în împărţirea frescei în două părţi pe orizontală. Astfel, în partea de sus frumuseţea lumii exterioare este reprezentată îndeosebi prin simboluri florale: nişa în care se află aşezată masa este încadrată de două vaze cu flori proaspete, prin cele două luminătoare în formă de arc din fundalul scenei, se văd păsări zburând printre vârfurile copacilor, iar în arcul ferestrei din dreapta se vede un palmier, simbol al Floriilor şi amintire a intrării Domnului în Ierusalim. Peisajul exterior poate fi tratat ca o reflectare a iubirii şi providenţei divine: "păsările cerului" pe care "Tatăl ceresc le hrăneşte" (Mt 6,26) şi "iarba de pe câmp" (Mt 6,30) sunt elemente ale lumii exterioare care poartă în substanţa lor iubirea Creatorului.

Delimitarea formală ne prezintă în partea de jos a frescei scena propriu-zisă a Cinei. Juxtapunerea dintre copacii încărcaţi de fructe din fundal şi actul prin care Isus, aflat în centrul scenei, instituie Euharistia nu este altceva decât o juxtapunere a versetelor biblice în care Cristos opune grijilor lumii acesteia grija infinit mai importantă de a-i sluji lui Dumnezeu: "Nu vă îngrijoraţi pentru viaţa voastră: ce veţi mânca sau ce veţi bea" (Mt 6,25), dar "căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui şi toate acestea vi se vor adăuga" (Mt 6,33), căci "nu numai cu pâine va trăi omul, ci şi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu" (Mt 4,4). Gestul de binecuvântare al lui Isus care se răsfrânge asupra darurilor pare a avea şi o conotaţie secundară: aceea de binecuvântare a apostolilor, inclusiv a lui Iuda ("Ceea ce vrei să faci fă repede!" [In 13,27]). (va urma)

Claudia Stan

* * *

Domenico Ghirlandaio (pe numele său adevărat Domenico di Tomasso Bigordi) este un pictor italian din secolul al XV-lea cunoscut îndeosebi din biografiile lui Michelangelo Buonarroti, care şi-a făcut ucenicia în "bottega" lui din Florenţa. Ghirlandaio este un maestru al frescei, tehnică pe care a utilizat-o aproape exclusiv în cariera sa, refuzând să experimenteze pictura în ulei pe care majoritatea artiştilor florentini o foloseau în acea perioadă.