Sfântul Bonifaciu

În finalul Mesajului pentru Cea de-a XX-a Zi Mondială a Tineretului, papa Ioan Paul al II-lea reaminteşte tuturor că sunt chemaţi la sfinţenie. Vorbind despre sfinţi, care "pot reînnoi omenirea", papa i-a propus pe câţiva dintre ei ca modele de trăire a eroismului evanghelic: sfântul Bonifaciu, apostolul Germaniei, sfânta Ursula, sfântul Albert cel Mare, sfânta Tereza Benedicta a Crucii (Edith Stein) şi fericitul Adolph Kolping. În acest număr al revistei ne vom îndrepta atenţia spre sfântul Bonifaciu (680-754), apostolul Germaniei, episcop martir, comemorat la 5 iunie.

Englez de origine, sfântul Bonifaciu s-a născut în anul 680 în regatul Wessex. La vârsta de şapte ani a fost admis în mănăstirea din Exeter (Anglia). Aici şi-a însuşit o cultură solidă, a devenit profesor şi chiar a compus o gramatică a limbii latine. Asemenea sfântului apostol Paul, deseori i se părea că este chemat de mulţimile care trăiau dincolo de mare, în Europa, pentru a le vesti evanghelia lui Cristos. Răspunzând acestei chemări, a trecut Marea Mânecii şi s-a oprit în Frisia, regiune aflată în nordul Olandei de astăzi. Aici a început munca de evanghelizare, însă roadele au fost puţine din cauza certurilor dintre franci şi ducii germani. În acest context, Bonifaciu a plecat în pelerinaj la Roma pentru a se ruga la mormintele martirilor şi pentru a cere binecuvântarea papei. Încurajat de papa Grigore al II-lea, tânărul misionar a primit împuternicirile necesare pentru a-şi desfăşura activitatea şi a plecat spre Germania. După ce s-a oprit o vreme în Turingia, a ajuns din nou în Frisia. Truda şi curajul neobositului apostol au fost răsplătite cu numeroase convertiri. Timp de trei ani a colindat o mare parte din Germania. Până şi saxonii, consideraţi foarte îndărătnici, au răspuns cu entuziasm chemării sale. La invitaţia papei Grigore al II-lea, Bonifaciu a plecat la Roma, unde a primit consacrarea episcopală. Tradiţia ne spune că, la întoarcerea în Germania, într-o pădure din ţinutul Hessen, episcopul Bonifaciu a doborât la pământ un stejar gigantic, căruia populaţia păgână îi atribuia puteri magice, deoarece considera că în acesta locuieşte un zeu. Gestul misionarului a fost considerat o adevărată sfidare la adresa divinităţii, iar păgânii s-au adunat din toate părţile să vadă răzbunarea zeului ofensat. Bonifaciu s-a folosit de această ocazie pentru a le vesti acestora mesajul evangheliei. În locul stejarului doborât a ridicat prima biserică pe care a dedicat-o sfântului apostol Petru.

Înainte de a trece la organizarea Bisericii de pe malul drept al Rinului, Bonifaciu s-a gândit să întemeieze o mănăstire la hotarele dintre Hessen şi Turingia, care să devină centrul propulsor al spiritualităţii şi culturii religioase în Germania. Astfel a luat fiinţă celebra abaţie de la Fulda, asemănătoare prin activitatea şi prestigiul ei cu mănăstirea benedictină de la Monte Cassino.

Deşi înaintat în vârstă, împreună cu alţi 50 de călugări, Bonifaciu a plecat din nou spre Frisia, unde a stabilit o întâlnire cu catehumenii din împrejurimi, în apropiere de localitatea Dokkum. Era sărbătoarea Rusaliilor din anul 754; în timpul celebrării Liturghiei, Bonifaciu a fost ucis în urma unui atac din partea unui grup de frizoni, fiind străpuns de o sabie ce a tăiat în două şi cartea sfintelor Evanghelii cu care a încercat să se apere.

Asemenea apostolului Paul, sfântul Bonifaciu a fost un vestitor neobosit al evangheliei, întărind prin sângele său credinţa în ţinuturile Germaniei. Exemplul vieţii sale ne întăreşte şi pe noi în convingerea că nimic nu ne poate împiedica în trăirea eroismului evanghelic.

Emanuel Imbrea