Nu se poate fără Dumnezeu

Interviu

În aula magna a Seminarului din Iaşi s-a desfăşurat în zilele de 1 şi 2 iunie Congresul Internaţional "Adevăr şi moralitate în spaţiul public", organizat de Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi şi Universitatea Catolică a Americii din Washington. Au conferenţiat invitaţi din ţară şi străinătate. Joi, 2 iunie, dr. Gabriela Blebea Nicolae, profesor de filozofie morală la Universitatea din Otawa (Canada), a ţinut conferinţa cu titlul: "Viaţa adevărată şi propoziţie adevărată". Vineri, 3 iunie, cei mai mulţi dintre conferenţiari au făcut o vizită la sediul Episcopiei de Iaşi. Au vizitat catedrala şi s-au întreţinut cu PS Petru Gherghel. Cu această ocazie d-na Gabriela Blebea Nicolae a avut amabilitatea să răspundă la câteva întrebări.

- Pentru început, v-aş ruga să descrieţi pe scurt atmosfera de la Congresul Internaţional "Adevăr şi moralitate în spaţiul public" şi să schiţaţi câteva dintre concluziile la care s-a ajuns.

La un congres, prima impresie pe care o ai este aceea de foarte multă oboseală... Sunt foarte multe conferinţe, multe dintre ele te obligă să fii foarte concentrat şi atunci, la sfârşitul congresului, este într-un fel o relaxare, dar, în acelaşi timp, şi o bucurie pentru reuşita acestuia. Cel mai important este ceea ce se întâmplă în timp, adică în ce fel reuşim să trezim în ceilalţi interesul faţă de anumite subiecte, pasiunea faţă de anumite idei. Pentru mine, acest lucru a fost cel mai important. Conferenţiarii au spus lucruri interesante care m-au îmbogăţit, dar cred că principalul scop al acestui congres a fost cumva să pună sămânţa în viitorii preoţi şi slujitori ai Bisericii.

- Se mai poate vorbi astăzi, într-o lume desacralizată, despre noţiunile de "adevăr" şi "moralitate", mai ales în spaţiul public?

Într-una din tezele mele, intitulată "Adevăr şi morală", m-am străduit să demonstrez că numai la nivelul conştiinţei putem tranşa lucrurile, nu la nivelul normelor searbăde, a regulilor şi a legilor, ci la nivelul propriilor noastre deliberări interioare care, dacă nu sunt conectate la spiritualitate, nu au nici un sens.

- La congres, dv. aţi ţinut conferinţa "Viaţa adevărată şi propoziţie adevărată". La ce se referă viaţa adevărată?

Viaţa adevărată este viaţa morală bună. În conferinţă, mi-am pus problema în ce sens o viaţă adevărată este absolut dependentă de spunerea continuă a adevărului, gândindu-mă la "turnătorii" din timpul comunismului, care o parte dintre ei spuneau adevărul când denunţau autorităţilor oameni care se duceau la biserică, citeau cărţi sau ascultau posturi de radio interzise. M-am întrebat în ce fel spunerea adevărului în orice condiţii este compatibilă cu o viaţă adevărată. Am ales să analizez pentru acest subiect două texte din sfântul Augustin (De mendacio şi Contra mendacium), în care el, atunci când este vorba de viaţa altcuiva, nu ne îndeamnă să minţim, pentru că a minţi înseamnă a depune mărturie mincinoasă faţă de Dumnezeu, nu faţă de aproapele în primul rând... Nu e necesar să spui tot adevărul; trebuie să spui că ştii, dar să refuzi să spui ceea ce ştii.

- Îşi mai găseşte astăzi Dumnezeu loc în viaţa intelectualilor, a profesorilor?

Mă bucur că îmi puneţi această întrebare, pentru că stau în ultima vreme mai mult prin lume... şi sunt des întrebată, de pildă, în Canada, cum se face că mai cred în Dumnezeu, că merg la Biserică sau că port o cruce care îmi este dragă întotdeauna şi că mă rog. Acolo mă confrunt cu o realitate care este, într-adevăr, despiritualizată; majoritatea bisericilor sunt goale şi sunt pline doar bisericile imigranţilor... Faţă de o asemenea realitate nu vreau să spun că sunt descumpănită, dar trebuie să răspundă ei. Cred că îşi are locul, uneori în forme diferite, uneori în forme care trebuie să se adapteze altfel timpurilor noi, dar cred că nu se poate fără Dumnezeu.

A consemnat pr. Cornel Cadar