Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Gânduri crestine -

Rugăciune euharistică

A doua jumătate a primului secol creștin ne-a lăsat o minunată rugăciune euharistică. Aceasta își păstrează puterea de atracție pe care a avut-o de-a lungul veacurilor și vrea s-o aibă și astăzi. Ea s-a transmis prin opera literar-patristică intitulată, pe scurt, Didahia, iar, pe larg, Învățătura Domnului adresată neamurilor, prin cei doisprezece apostoli.

"Cu privire la Euharistie, să mulțumiți astfel: mai întâi pentru potir: "Îți mulțumim, Părinte, pentru sfânta viță a lui David, servitorul tău, pe care ne-ai descoperit-o prin Isus, copilul tău, slavă ție în veci!" Pentru pâinea frântă: "Îți mulțumim, prin Isus, copilul tău, slavă ție în veci! Precum această pâine pe care o frângem, mai înainte semănată pe coline, a fost culeasă (din boabele spicelor) pentru a deveni un tot, astfel Biserica ta să fie adunată din toate locurile în împărăția ta! Căci a ta este slava și puterea în veci!".

Nimeni să nu mănânce și să nu bea din Euharistia voastră decât aceia care au fost botezați în numele Domnului, căci Domnul a spus: "Să nu dați cele sfinte câinilor!".

După ce v-ați săturat, mulțumiți așa: "Îți mulțumim, Părinte sfânt, pentru numele tău sfânt pe care l-ai sădit în inimile noastre, pentru cunoașterea, credința și nemurirea pe care ni le-ai descoperit prin Isus, copilul tău. Slavă ție în veci!".

Stăpâne atotputernic, tu ai creat universul, spre lauda numelui tău; tu ai dat hrană și băutură pentru îndestularea și bucuria fiilor oamenilor, dar ne-ai făcut părtași de o hrană spirituală pentru viața veșnică, prin Isus, copilul tău! Mai presus de toate, îți mulțumim pentru că ești atotputernic. Slavă ție în veci! Amin.

Amintește-ți, Doamne, de Biserica ta, ca s-o eliberezi de orice rău, pentru a o desăvârși în iubirea ta. Adună această Biserică din toate părțile, în împărăția ta, pe care ai pregătit-o. Căci a ta este puterea și slava, în veci! Amin".

Pr. Anton Despinescu



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat