Zile de reculegere
În perioada 31 mai - 2 iunie au avut loc la Mănăstirea Surorilor "Sfântul Carol Borromeu" din Gioseni (jud. Bacău) și în Parohia Mircești zile de reculegere pentru reprezentanții Acțiunii Catolice a Adulților din dieceză, respectiv ai tinerilor din zona Roman. Meditațiile au fost ținute de pr. Cornel Cadar și pr. Alberto Marson. Axate pe tema sfințeniei, temă care stă în centrul atenției catehezei Bisericii anul acesta, cu motoul: "Fiți sfinți, căci eu, Domnul Dumnezeul vostru, sunt sfânt" (Lev 19,2), meditațiile au avut ca obiectiv: întărirea pe drumul de sfințenie împreună cu ceilalți. A fost și un pas înainte în conștientizarea rolului laicilor în Biserică și în cadrul Sinodului diecezan, proclamat și convocat solemn la 8 decembrie 2001. Diferitele inițiative care au loc anul acesta în cadrul Acțiunii Catolice marchează și cei 10 ani de existență asociativă. În mod oficial, AC din Dieceza de Iași a luat ființă la 8 decembrie 1992, când în nouă parohii din dieceză mai muți laici și-au exprimat dorința de a se angaja și de a se dedica slujirii aproapelui, în Biserică, în fața părintelui paroh și a comunității. Acțiunea Catolică se prezintă anul acesta cu un număr de aproximativ 2.500 de membri (în 50 de parohii), împărțiți pe trei categorii de vârste (copii, tineri și adulți) și pe trei zone de activitate (Bacău, Roman, Iași). Având ca punct de reper în proiectul său de activități planul pastoral al diecezei, Acțiunea Catolică își propune să contribuie prin acțiunile sale la evanghelizarea, sfințirea și formarea creștină a conștiințelor în așa fel încât să influențeze cu spiritul evanghelic diferitele comunități și medii. Toate aceste obiective sunt realizate în cadrul celor patru laturi ale Acțiunii Catolice: liturgică, educativă, caritativă și cultural-recreativă. "Acțiunea Catolică Sfântul Iosif este o asociație de laici care se angajează la realizarea scopului apostolic general al Bisericii, în mod liber, în formă comunitară și organică și în directă colaborare cu ierarhia Bisericii" (art. 2 din Statut). Înrădăcinându-se în ecleziologia conciliară de comuniune și misiune, identitatea asociației se definește în lumina celor patru note descrise de documentul conciliar Apostolicam actuositatem (AA 20): eclezialitatea, laicitatea, organicitatea, colaborarea cu ierarhia.
Impresii
Fiți sfinții mileniului trei
Sub acest moto și îndemn (sunt cuvintele Sfântului Părinte) ne-am adunat în perioada 31 mai-2 iunie la Mircești 75 de tineri din Acțiunea Catolică, din 12 parohii (zona Roman): Sagna, Butea, Răchiteni, Tămășeni, Roman "Sfânta Tereza a Pruncului Isus", Roman "Inima Neprihănită a Mariei", Roman "Fericitul Ieremia", Săbăoani, Pildești, Barticești, Bacău "Sfântul Nicolae", Mircești. În aceste zile de campus ne-au călăuzit spre sfințenie pr. Alberto de la Misionarii Verbiți, fr. Emanuel din Congregația "Frații Școlilor Creștine" din Pildești și pr. paroh Iosif Gherghelaș.
La meditații, pr. Alberto ne-a explicat cum putem să înaintăm spre sfințenie prin trăirea deplină și conștientă a sfintelor sacramente și a insistat pe faptul că și trupul nostru este un dar al lui Dumnezeu prin care putem să rămânem sfinți în mileniul trei.
Toate aceste subiecte s-au analizat și aprofundat în grupuri mici, în prezentarea concluziilor zilnice și a celor finale. Fiecare participant a avut astfel ocazia de a face o nouă experiență spirituală, personală sau de grup. La sfârșit toți am putut afirma că vom pleca acasă mult mai bogați spiritual decât atunci când am venit.
Zilele s-au încheiat cu un frumos program artistic realizat de copiii Acțiunii Catolice din Mircești și de tinerii din Săbăoani și Sagna.
Un gând de mulțumire participanților la campus pentru entuziasmul și mărturia de credință pe care le-au dat, binefăcătorilor din sat care au contribuit material și financiar la reușita acestui proiect, și preoților care ne-au însoțit pentru reușita acestei experiențe spirituale.
Eugen Mihăeș
Impresii
Sfințenia este posibilă
Aceasta este opțiunea pe care membrii adulți ai Acțiunii Catolice din Dieceza de Iași, au redescoperit-o și au experimentat-o în campusul de formare din Gioseni - Mănăstirea "Sfântul Carol Borromeu" - în perioada 31 mai - 2 iunie, prin exercițiile spirituale susținute de pr. Cornel Cadar.
Cele trei meditații: "Adevărata bucurie", "Un lucru frumos pentru Domnul" și "Chemarea lui Matei", au fost precedate de momentul fericit al cunoașterii participanților, fiind prezent și pr. Iosif Dămătăr, asistent spiritual al zonei Bacău. Urmate fiind de sfânta Liturghie și adorația euharistică, meditațiile au deschis inimile și conștiințele tuturor, în perceperea amănuntelor de sinteză concretă, prin ordinea dezbaterilor aflate sub semnul emoției de ascultare și discernământ, dar și prin curajul cu care am pornit la drum în lucrul din grupurile mici. În acest mod ideea fundamentală a obiectivului propus: Înaintarea pe drumul de sfințenie împreună cu ceilalți!... a descoperit și încrederea fiecărui participant chemat la vocația de sfințenie și apostolat, din lumina propriului suflet, mereu în căutarea de bine și har.
Lumina de liniște și pacea interioară... dar și voioșia sinceră (din programul cultural-recreativ) ne-au însoțit pe întreaga perioadă a campusului, prin a cărui tematică ne-am apropiat mai mult de aspirațiile Sinodului diecezan, de momentul jubiliar al Acțiunii Catolice, cât și de experiența din activitățile noastre care, de multe ori, ne introduc în cunoașterea durerilor și asperităților din viața aproapelui nostru, spre a-i dărui din razele speranței și optimismului caracteristic unui acționar catolic.
Astfel "adevărata bucurie" se va împleti mereu cu adevărata noastră vocație de creștini loiali și capabili de multă înțelepciune, disponibilitate și prietenie. Pe aceste principii, toți cei prezenți - aproape 40 din șapte parohii, unii soț și soție (Roman "Sf. Tereza", "Piatra Neamț "Sf. Iosif", Moinești, Zăpodia, Săbăoani, Adjudeni și Răducăneni) - vom putea recunoaște oricând că drumul nostru spre mântuire va fi mereu senin și într-un continuu echilibru de înțelegere și deschidere spre ceilalți.
Cristina Koch Smău