Sfințiri de preoți
Primește darul
Sâmbătă, 29 iunie, în sărbătoarea Sfinților Petru și Paul, în catedrala "Adormirea Maicii Domnului" din Iași, vor fi hirotoniți întru Preoție 43 de diaconi de la Institutul Teologic din Iași și de la Institutul Teologic Franciscan din Roman, prin impunerea mâinilor Preasfințitului Petru Gherghel. La Liturghie au fost invitați ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop de București, PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași, PS Anton Coșa, episcop de Chișinău, PS Luciano Pacomio, episcop de Mondovi (Italia), părintele Ioan Ciuraru, provincialul Fraților Minori Conventuali, cei doi rectori și profesori de la institutele teologice din Iași și Roman, preoți din țară și străinătate. Cei 43 de candidați au absolvit șase ani ai Institutului Teologic din Iași, ai Institutului Franciscan din Roman sau ai altor institute din străinătate (Roma, Padova, Palermo, Viena, Würzburg, Augsburg etc.).
După proclamarea Evangheliei, cei 43 vor răspunde prezent la auzirea numelui și vor face un pas în față. După ce toți vor declara înaintea poporului că vor să-și asume misiunea Preoției, episcopii vor primi din partea lor promisiunea de ascultare și respect. În timp ce candidații vor sta prosternați cu fața la pământ se va cânta Litania tuturor sfinților, după care va avea loc impunerea mâinilor și rugăciunea de consacrare. Cei hirotoniți vor îmbrăca stola și ornatul, iar apoi va avea loc ungerea mâinilor cu sfânta crismă, înmânarea pâinii și vinului și vor primi sărutul păcii. Ca pregătire pentru Preoție, în perioada 21-28 iunie, la Casa de Reculegere și Odihnă din Slănic Moldova, pr. Cristian Chinez a condus exercițiile spirituale pentru diaconii de la Institutul Teologic din Iași. În vederea aceluiași eveniment, în perioada 20-26 iunie, la Mănăstirea Surorilor "Sfântul Carol Borromeu" din Gioseni, diaconii de la Institutul Franciscan din Roman au făcut exerciții spirituale cu pr. Dumitru Patrașcu. După hirotonire în următoarele două duminici preoții nou sfințiți vor celebra prima sfântă Liturghie în localitățile natale.
Pentru ziua de 29 iunie au fost propuși spre hirotonire 43 de diaconi (17 pentru Dieceza de Iași, trei pentru Arhidieceza de București și 23 pentru Ordinul Fraților Minori Conventuali).
"Primește darul poporului sfânt care trebuie oferit lui Dumnezeu. Dă-ți seama de ceea ce vei săvârși, fii pătruns de ceea ce vei face și orânduiește-ți viața după misterul crucii Domnului".
Episcopul, încredințându-le patena și potirul pentru jertfa euharistică, va adresa cuvintele de mai sus fiecăruia dintre ei. Spre ei vor privi oamenii adunați în catedrală: părinți, rude, prieteni, cunoscuți... Cu ei și pentru ei s-au rugat și se roagă întreaga dieceză și comunitățile din care provin.
Este ziua în care se aduce mulțumire lui Dumnezeu pentru darul Preoției. Este și ziua recunoștinței față de cei care s-au ocupat de formarea lor, față de cei dragi care, într-o formă sau alta, i-au ajutat să corespundă chemării Domnului. Aceștia vor fi aproape de noii preoți și în continuare, rugându-se ca Dumnezeu să le dea putere să împlinească misiunea pe care le-o încredințează.
Dar care este darul care le va fi încredințat? Acest "dar al poporului sfânt care trebuie oferit lui Dumnezeu" este Euharistia. În ea "este închis întregul bine spiritual al Bisericii". Darul este Cristos, pâinea vieții, care s-a dat pe el însuși "pentru viața lumii" (In 6,51), păstorul și poarta oilor, "venit pentru ca oamenii să aibă viață și s-o aibă din belșug" (In 10,10).
Pentru oferirea acestui dar ei au fost deja consacrați ca diaconi. Dar pe 29 iunie, prin harul sacramentului pe care-l vor primi, vor fi consacrați într-un mod nou și singular. Caracterul special pe care Duhul Sfânt îl va imprima în ei îi va face părtași misterului Preoției lui Cristos, în așa fel încât vor putea acționa în numele și în persoana lui Cristos. Mare este darul pe care îl vor primi și mare este misterul așezat în mâinile lor.
Pr. Cornel Cadar