Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Stiri -

Știri interne

Colocviu de filozofie
În perioada 7-9 mai, a avut loc la Oradea colocviul cu tema "Filozofia practică a sfântului Toma de Aquino", organizat de Societatea Internațională "Toma de Aquino" - SITA (secția română) în colaborare cu Episcopia Greco-Catolică de Oradea, Facultatea de Teologie Greco-Catolică (Departamentul Oradea), și Masteratul de Filozofie Antică și Medievală (Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj). Evenimentul, sub patronajul Preasfințitului Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea, a fost găzduit de Mănăstirea Franciscană "Maica Domnului". Marți, 7 mai, a avut loc deschiderea cu întrunirea consiliului director al SITA pentru primirea noilor membri. Au urmat trei lansări de carte, printre care "Filozofia practică a Sfântului Toma de Aquino" de pr. Wilhelm Dancă (Editura "Polirom"). A doua zi dimineață a avut loc deschiderea lucrărilor colocviului, marcată de discursul PS Virgil Bercea. A urmat apoi o serie de expuneri, printre care și "Relația dintre Biserică și stat la sfântul Toma", a rectorului Institutului Teologic Romano-Catolic Iași, pr. Wilhelm Dancă. Cea de-a treia zi a fost dedicată din nou expunerilor, susținătorii fiind de la Universitățile din București, Cluj, Timișoara și Alba-Iulia.

Întâlniri AC
În perioada 3-5 mai la Casa surorilor "Fiicele Sfintei Maria a Divinei Providențe" din Iași au avut loc exerciții spirituale pentru tinerii din Acțiunea Catolică, zona Iași. Tema meditațiilor a fost "Mereu spre înălțimi" și au fost ținute de pr. Mihai Roca, pr. Fabian Doboș și pr. Cornel Cadar. Programul a cuprins lectio divina, meditații de formare și modele de cateheză. În perioada 31 mai - 2 iunie va avea loc în Parohia Mircești zile de reculegere pentru tinerii din zona Roman. Meditațiile vor fi ținute de pr. Alberto Marson. În perioada 31 mai - 2 iunie vor avea loc la Mănăstirea Surorilor "Sfântul Carol Borromeu" din Gioseni un campus de formare pentru adulții Acțiunii Catolice din cele șapte parohii ale diecezei. Meditațiile vor fi ținute de pr. Cornel Cadar.

Aniversare
Duminică, 21 aprilie, la Oituz, Surorile Benedictine ale Divinei Providențe printr-o celebrare solemnă au mulțumit lui Dumnezeu pentru cei 10 ani de prezență benedictină pe pământ românesc. În cadrul Liturghiei solemne prezidată de PS Petru Gherghel, la care au participat și superiorii surorilor, prietenii, binefăcătorii și numeroși credincioși din Oituz și parohiile învecinate, a fost sfințită și capela din curtea Casei de copii "Maria Montini Lavezzari".

Profesiuni religioase
- Viața Institutului Diecezan "Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot" este marcată de câteva evenimente. Duminică, 28 aprilie, în biserica "Santa Maria nel Campitelli" din Roma, Italia, a avut loc sfânta Liturghie în limba română, prezidată de PS Aurel Percă în cadrul căreia trei surori au reînnoit voturile pentru trei ani. După trei zile de reculegere ținute de către pr. Aurel Iștoc, sâmbătă, 4 mai, în cadrul unei sfinte Liturghii prezidată de PS Petru Gherghel în biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Slănic Moldova 13 surori au reînnoit voturile: șapte pentru un an și șase pentru trei ani. De față a fost și superioara institutului sr. Valeria Doboș. Vineri, 31 mai, sărbătoarea Vizitei Sfintei Fecioare Maria la Verișoara sa Elisabeta, în cadrul unei sfinte Liturghii pontificale din catedrala "Adormirea Maicii Domnului" din Iași, opt surori au făcut profesiunea perpetuă. Înainte de acest mare pas surorile au făcut, în casa surorilor din Slănic Moldova, 6 zile de exerciții spirituale cu pr. Aurel Iștoc.

- În ziua de 26 mai, în capela noviciatului surorilor Providenței din Iași, în cadrul unei sfinte Liturghii concelebrate, trei candidate au făcut prima profesiune religioasă în familia Surorilor Providenței.

Pelerinaj
În zilele de 14 și 15 mai, 51 de surori din Institutul Diecezan "Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot", însoțite de PS Petru Gherghel, Mons. Grigore Duma și pr. Mihai Patrașcu, au fost în pelerinaj la închisoarea și cimitirul din Sighetu Marmației. A fost al treilea pelerinaj după cel făcut de preoți în decembrie 2001, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la moartea episcopului Anton Durcovici, și apoi de seminariști în luna aprilie. Pelerinajul a pornit din Iași cu surorile de la episcopie și seminar îndreptându-se spre Casa de Reculegere din Traian unde erau prezente surori din zonele Roman și Bacău. În prima zi, la ora 10.30 s-a celebrat sfânta Liturghie la sanctuarul Maicii Domnului din Cacica după care a urmat sfântul rozariu la grotă. În drum spre Sighet s-au vizitat biserici și mănăstiri atât catolice cât și ortodoxe. A doua zi, la ora 8.00, a avut loc sfânta Liturghie într-o biserică greco-catolică din Sighetu Marmației după care s-a vizitat cimitirul și închisoarea în care a murit episcopul Anton Durcovici.

Inaugurări
- Sâmbătă, 27 aprilie, PS Petru Gherghel a luat parte la un moment festiv: inaugurarea oficială a Grădiniței "Sfântul Paul" și a "Casei Tineretului" din Onești. Excelența sa a sfințit aceste două obiective de mare importanță pentru comunitatea catolică din Onești și a celebrat sfânta Liturghie în biserica parohială unde a subliniat, în cadrul omiliei, cât de necesară este prezența lui Dumnezeu în familie, în școală și în orice instituție publică. Grădinița funcționează deja, având 94 de copii împărțiți în patru grupe: două grupe mari și două grupe pregătitoare. Sr. Margaret Gregory, managera generală, îi învață pe copii limba engleză. Ea este ajutată de patru educatoare care au ocupat posturile prin concurs. "Casa Tineretului" oferă multiple posibilități de formare, educație și distracție nu doar tinerilor, ci și copiilor și adulților. La sărbătoare au participat: superioara congregației din Anglia, sr. Terese Browne, responsabila surorilor pentru România, sr. Mary Lyons; ex-superioara sr. Maria Rose, precum și toate surorile congregației din România (București, Câmpulung Muscel, Târgoviște, Motru și Onești), oficialitățile locale, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Bacău, alți invitați de onoare, mulți copii, tineri și credincioși. (Pr. Iacob Stolnicu)

- Sâmbătă, 18 mai, a avut loc inaugurarea Mănăstirii "Sfântul Anton" din Luizi-Călugăra. Sfânta Liturghie a fost prezidată de ES Jean-Claude Périsset, nunțiu apostolic în România, PS Petru Gherghel, episcop de Iași, pr. Ioan Ciuraru OFMConv., provincialul franciscan și mulți preoți. La sărbătoare au participat invitați din străinătate, binefăcătorii mănăstirii, oficialitățile locale și credincioși din sat. La sfârșitul Liturghiei s-a prezentat un scurt program artistic susținut de copii și tineri. Mănăstirea a fost construită în scop educativ. În cadrul ei funcționează o grădiniță cu program normal și au loc întâlniri cu tinerii din localitate. Lucrările de construire au început în luna mai 2000 și s-au finalizat în noiembrie 2001. (sr. M. Tereza Sociu IBMV)

- Sâmbătă, 18 mai, a avut loc în satul Pildești, județul Neamț, ceremonia de inaugurare oficială și sfințire a Centrului Social-Educativ "La Salle", o școală profesională care și-a început drumul deja în luna septembrie 2001, o dată cu deschiderea noului an școlar. Ceremonia a fost prezidată de ÎPS Jean-Claude Périsset, nunțiu apostolic în România, și de PS Petru Gherghel, episcopul Diecezei de Iași, alături de mai mulți preoți și călugări. Din partea Congregației "Frații Școlilor Creștine" a fost prezent fr. vicar general Wiliam Mann (SUA). Acesta a fost însoțit de fr. consilier general Juan Pablo Martin (Spania), fr. Aad Van Bentem (Olanda), fr. Jose Manuel Agirrezabalaga (Spania), fr. Paul Kaiser (Austria) și alții. Au mai participat consulul Regatului Spaniei la București, doi inspectori generali adjuncți, Rodica Anca Savin și Nicolae Ionescu, primarul și viceprimarul. După sfințirea clădirii un grup de elevi au susținut un spectacol folcloric. Ceremonia s-a încheiat cu o serbare în cinstea oaspeților.

Comemorare
În ziua de 17 mai 1888 s-a născut la Bad Deutsch-Altenburg cel ce avea să fie episcopul martir dr. Anton Durcovici. PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași, împreună cu pr. Pavel Balint, decan și paroh de Bad Deutsch-Altenburg, s-au rugat vineri, 17 mai, la piatra comemorativă a episcopului martir. În aceaeași zi s-a celebrat o sfântă Liturghie împreună cu comunitatea din Bad Deutsch-Altenburg în capela "Sfânta Elisabeta" și s-a făcut o procesiune la locul menționat mai sus.

Rusalii "ecumenice"
În perioada 17-19 mai au avut loc la Casa Ecumenică din Onești momente spirituale de pregătire la solemnitatea Coborârii Duhului Sfânt. Cei prezenți, sub îndrumarea pr. Iacob Stolnicu, pr. Celeste Pienazze, pr. Tudor de la Mănăstirea Caraclău și a pr. Mario Querini, au avut posibilitatea de a parcurge o "cale spre lumină", de a-l cunoaște mai mult pe Duhul Sfânt și de a da mărturie împreună despre Cristos cel înviat.

Propuneri pentru tineri
La periferia localității Cluj într-un context plăcut și liniștit vor avea loc exerciții spirituale pentru tineri. 1) Pentru cei care vor intra în clasa a XII-a, studenți și muncitori cu tema: "Pentru o mai bună cunoaștere de sine și a lui Dumnezeu" (13-18 iulie); Pentru cei care vor termina clasa a XII-a, studenți și muncitori cu tema: "Alegerea stării de viață" (21-30 iulie). Pentru fiecare grupă deschiderea exercițiilor va fi la ora 16.00, iar încheierea lor la ora 14.00. Participanții trebuie să aibă la ei Biblia (Vechiul și Noul Testament), un caiet de notițe, papuci de casă, mâncare sau o ofertă după posibilitate. Se dorește ca participanții să fie serioși, să sosească la timp, să rămână toată perioada, iar cei care se vor înscrie să fie siguri că participă. Pentru înscrieri și informații: la Cluj, pr. Olivo Bosa S.J., pr. Jurek sau Comunitatea iezuiților: str. Mehedinți, 29/7, 3400-Cluj, tel. 064/425284; 064/164155; e-mail: centru. manresa@mail.dntcj.ro.

Exerciții spirituale
În perioada 21-28 iunie, la Casa de Reculegere și Odihnă din Slănic Moldova, pr. Cristian Chinez, paroh de Galbeni, va conduce exercițiile spirituale pentru cei 18 părinți diaconi de la Institutul Teologic din Iași care se pregătesc pentru primirea ordinului prezbiteratului, eveniment care va avea loc în sărbătoarea "Sfinții Apostoli Petru și Paul", la 29 iunie, în catedrala "Adormirea Maicii Domnului" din Iași. În vederea aceluiași eveniment, în perioada 20-26 iunie, la Mănăstirea Surorilor "Sfântul Carol Borromeu" din Gioseni, 18 părinți diaconi de la Institutul Franciscan din Roman vor face exerciții spirituale cu pr. Dumitru Patrașcu, paroh de Suceava. Anul acesta au fost propuși pentru hirotonire ca preoți 41 de candidați diecezani și franciscani. Totodată în aceeași zi (29 iunie), în bazilica "Sfântul Francisc" din Assisi, va fi sfințit întru diacon fr. Farțade-Gabor Valentin din Valea Mare.

Sfințire de biserică
În anul 1998 s-a început renovarea, consolidarea și mărirea bisericii, cât și a turnului, cu încă 12 m, din localitatea Gura-Slănic, filială a Parohiei Târgu-Ocna. Pr. Valeriu Mărtișcă și credincioșii celor două localități în decursul acestor ani au reușit să definitiveze lucrările la biserică și anul acesta, în ziua de 9 mai, sărbătoarea "Înălțarea Domnului", în cadrul unei sfinte Liturghii prezidată de PS Petru Gherghel însoțit de PS Anton Coșa și un mare număr de preoți, a fost sfințită biserica.


Examene de admitere
Institutul Teologic din Iași

I. În perioada 18-19 iulie 2002 va avea loc examenul de admitere pentru absolvenții de liceu cu diplomă de bacalaureat, care vin de la alte școli decât seminariile liceale. Probele de examen sunt: religie - istoria Vechiului și Noului Testament + catehismul prescurtat (oral); limba și literatura română (scris, materia de la bacalaureat); o limbă străină modernă (la alegere - scris); muzică (un cântec la alegere). Înscrierile se fac la secretariatul institutului în perioada 12-17 iulie. Actele necesare pentru dosar: certificat de Botez; certificat de Mir; certificat de Căsătorie religioasă a părinților; certificatul de naștere (original + fotocopie); diplomă de bacalaureat; patru fotografii tip legitimație; fișă medicală; caracterizare din partea părintelui paroh.

II. Pentru absolvenții seminariilor liceale, examenul de admitere va fi susținut în perioada 4-5 septembrie 2002. Aceștia, pe lângă probele amintite mai sus, vor mai susține examen și la limba latină (scris); vor trebui să prezinte și o caracterizare din partea superiorilor seminarului de la care vin. Înscrierile se fac la secretariatul institutului în perioada 26 august - 3 septembrie.

Numărul de locuri este variabil, în funcție de calitatea participanților la concurs. Informații suplimentare la secretariatul Institutului Teologic Romano-Catolic din Iași: Str. Văscăuțeanu, 6; 6600 - Iași, tel. 032/225228; 032/216509.

Seminarul Liceal Franciscan
Seminarul Liceal Franciscan din Roman înscrie tineri pentru admiterea în clasa a IX-a, anul școlar 2002-2003 (50 de locuri). Probele pentru examen: catehismul mic, mica biblie și muzică. Înscrierea candidaților se face în zilele de 26 și 27 iunie, susținerea probelor în perioada 28 iunie - 1 iulie, iar afișarea rezultatelor la data de 1 iulie. Relații suplimentare la tel. 033/741421; 094/505236.

Anul acesta, la Iași, dieceza dispune de următoarele posibilități:

1. Liceul Catolic "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" - profilul teologie - limbi străine (din cadrul Școlii Normale "Vasile Lupu" - Iași): perioada de înscriere în zilele de 26 și 27 iunie; desfășurarea probelor de verificare a cunoștințelor religioase în perioada 28-30 iunie.

2. Colegiul Universitar de Institutori - teologie romano-catolică "Sfântul Toma de Aquino" (din cadrul Universității "Al.I. Cuza" - Iași); perioada de înscriere 15-20 iulie; desfășurarea probelor de aptitudini (eliminatorie) în zilele de 22 și 23 iulie.

3. Facultatea de Teologie Romano-Catolică (tot în cadrul Universității "Al.I. Cuza" - Iași), cu trei specializări: a) teologie - limba și literatura română; b) teologie - limbi și literaturi străine (engleza); c) teologie - asistență socială: perioada de înscriere 27 august - 3 septembrie; concursul de admitere 4-12 septembrie.

Amănunte puteți afla fie la biroul parohial al comunității din care faceți parte, fie la următoarele numere de telefon: 032/217052 sau 094/545043 (Pr. Benone Lucaci); 032/236938 sau 092/722712 (Pr. Paul Budău); 032/236940 sau 095/332202 (Pr. Marcel Mititelu).

Missio canonica
În vederea obținerii autorizației de funcționare ca profesor de religie în școală pentru anul 2002-2003, examenele pentru "Missio canonica" vor avea loc la sediile parohiilor: Bacău "Sfântul Nicolae" (luni, 8 iulie), Roman "Sfânta Tereza" (marți, 9 iulie) și Iași "Adormirea Maicii Domnului", (miercuri, 10 iulie). Examenele vor începe la ora 9.00. Candidații vor pregăti pentru examenul de Sfântă Scriptură: Evanghelia după Matei, iar pentru examenul de Catehism: Crezul. Fiecare poate participa acolo unde dorește, nu este condiționat de zona unde își desfășoară activitatea. Este obligatorie cererea-recomandare din partea parohului din parohia unde va lucra candidatul, în plic închis. Relații suplimentare la Institutul Teologic, str. Văscăuțeanu, 6, 6600-Iași, tel. 032/214754.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat