Centrul tuturor inimilor

Vineri, 7 iunie, este sărbătoarea Preasfintei Inimi a lui Isus şi Ziua Mondială de Rugăciune pentru Sfinţirea Preoţilor (a LVI-a). Mulţi autori presupun că textul Evangheliei după Ioan (19,31-37) este pasajul biblic cel mai important pentru a fonda devoţiunea către inima preasfântă a lui Isus. Papa Pius al XII-lea dă explicaţia următoare: "Ceea ce este scris aici (în In 19,34) despre coasta deschisă a lui Cristos de către soldat trebuie spus şi despre inima sa, care a fost atinsă de lovitura suliţei dată de el, pentru a se asigura de moartea lui Isus Cristos răstignit" ("Haurietis aquas", enciclica din 15 mai 1965 asupra cultului şi devoţiunii la preasfânta inimă).

Rana suliţei în coasta lui Isus îi aminteşte lui Ioan o altă profeţie, pe care o găsim în cartea profetului Zaharia. E vorba de nefericirea Ierusalimului şi, în acelaşi timp, de triumful lui definitiv, de încheierea şi împlinirea profeţiilor: "Voi răspândi peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului un duh de îndurare şi de rugăciune şi ei îşi vor întoarce privirile spre mine, pe care l-au străpuns" (Zah 12,10). Victima inocentă a cărui identitate nu e revelată de către profet ar fi slujitorul lui Iahve, Fiul lui Dumnezeu, descris de către profetul Isaia în capitolul 52.

Evanghelistul Ioan nu a spus: soldatul a lovit sau a rănit coasta, verbe ce pot fi găsite în unele traduceri ale Bibliei. Dar el a spus: soldatul a deschis coasta lui Isus. Deoarece el a vrut să indice că în acest loc s-a deschis poarta vieţii (vitae ostium), pe unde au curs sacramentele Bisericii. În In 19,34 s-ar împlini ceea ce Domnul anunţase: "În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus stătea în picioare şi striga: "Dacă însetează cineva, să vină la mine şi să bea. Cine crede în mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura". Isus spunea cuvintele acestea despre Duhul pe care aveau să-l primească cei ce vor crede în el. Căci Duhul Sfânt nu fusese dat, fiindcă el nu fusese încă înălţat la Tatăl" (In 7,37-39).

Motivul cultului preasfintei inimi este că inima lui Isus este semnul şi simbolul iubirii divine faţă de oameni. Coasta deschisă a lui Isus este simbolul cel mai profund, relaţia cea mai intimă şi atât de dureroasă între iubirea lui Isus şi păcatul lumii. Isus dă viaţa celor care îi dau moarte: acesta este schimbul realizat pe Golgota. Noi avem nevoie de semne vizibile pentru a înţelege invizibilul. Sfântul Ioan ne ajută la această înţelegere din interior: "Unul din soldaţi i-a străpuns coasta cu o suliţă; şi îndată a ieşit din ea sânge şi apă" (In 19,34).

Litania către preasfânta inimă a lui Isus a fost aprobată de către papa Leon al XIII-lea. La data de 11 iunie 1899 el consacra întreaga omenire inimii preasfinte. Sărbătoarea în cinstea inimii lui Isus a fost aprobată de către papa Clement al XIII-lea în 1765 şi celebrată în prima vineri după sărbătoarea "Trupul şi Sângele lui Isus". Astfel, celebrăm nu o idee sau un gând abstract, dar un eveniment al istoriei mântuirii, adică rana primită pe cruce, rană făcută nu atât prin suliţa soldatului, cât prin iubirea lui Isus care îndreptă această suliţă către inima sa.

Chiar dacă Isus a primit această rană după moartea sa, el o păstrează şi după Înviere, ca un izvor de lumină şi iubire. Apostolul Toma, atingând rana inimii lui Isus, a simţit că flacăra credinţei s-a aprins în inteligenţa sa şi că flacăra iubirii a început să ardă în voinţa sa. De aceea, el spune: "Domnul meu şi Dumnezeul meu!" (In 20,28).

După Înviere, Isus apare apostolilor pentru a-i consola şi uni. Mântuitorul le arată imediat mâinile şi coasta pentru a le arăta iubirea pe care o avea pentru ei şi pentru întreaga Biserică. Până astăzi rana inimii lui Isus a rămas deschisă pentru ca fiecare dintre noi să poată să o atingă şi să creadă în Domnul. Preasfânta inimă e cea care vrea să domnească în inimile noastre. Ea doreşte ca noi, fiii Tatălui, să fim încă de pe acest pământ locuitorii împărăţiei sale de iubire.

Iuliana Huşanu

Rana aşteptării

Rana plânge
În inima Fiului.
Spiritul suspină
Până la Tatăl.

Poarta inimii sale
Deschisă
Aşteaptă
Chipul transfigurat
Al miresei.

Ea intră
Aspirată de aşteptarea sa
Plenitudine!
Sufletu-i odihneşte

În inima inimilor rănite.