|
Miercuri, 22 mai, ora 16.00, a încetat din viață Eminența sa cardinal dr. Alexandru Todea, membru de onoare al Academiei Române. S-a născut la 5 iunie 1912 în satul Teleac, județul Mureș, fiind unul dintre cei 16 copii ai părinților Gheorghe și Maria Todea. Școala a urmat-o în satul natal și la Căciuci, apoi la Reghin și la Blaj. În toamna anului 1934 a fost trimis de către mitropolitul Vasile Suciu la studii teologice la Roma, la Universitatea De Propaganda Fide. La 25 martie 1939 a fost sfințit preot, iar un an mai târziu și-a luat doctoratul în teologie, după care se reîntoarce în țară. A început activitatea ca preot și profesor de religie, limba latină și italiană la școlile din Blaj; în același timp a fost și secretar al mitropolitului Alexandru Nicolescu. La 14 octombrie 1945 a fost numit protopop al Protopopiatului Reghin și a rămas în această funcție până la 14 octombrie 1948, când a fost arestat. Între anii 1946 și 1948 a fost arestat și eliberat de cinci ori pentru atitudinea pe care a avut-o împotriva ateismului. Arestat pentru a șasea oară la 14 octombrie 1948, după 14 zile de lămuriri, a fugit de la Poliția din Reghin. Cu ajutorul unui grup de credincioase a reușit să se ascundă timp de doi ani, două luni și 16 zile. În acest timp, numit ordinarius, a clarificat cu ajutorul părintelui Guțiu starea arhidiecezei, păstrând mereu legătura cu Sfântul Părinte. La 19 noiembrie 1950, la numirea Sfântului Părinte, episcopul romano-catolic al Bucureștilor, Excelența sa Iosif Schubert, în capela catedralei catolice "Sfântul Iosif" din București, l-a consacrat episcop cu titlu de Cesaropolis. A fost arestat din nou în noaptea de 31 ianuarie 1951. Ofițerul care l-a arestat i-a spus: "Ai mai fost dus și ai venit, dar acum te ducem și nu mai vii". Răspunsul a fost pe măsura credinței: "Dacă vrea Dumnezeu și peste 14 mii de ani vin". De fapt, peste 14 ani, în 1964, era acasă. Tribunalul Militar din București l-a condamnat, la 15 februarie 1952, la muncă silnică pe viață, cu mențiunea "periculos pentru societate"; procurorul îi ceruse în instanță condamnarea la moarte. În timpul anilor de detenție a trecut prin penitenciarele Ministerului de Interne din București, Sighetu Marmației, Râmnicu Sărat, Jilava, Pitești, Dej, Aiud, Văcărești, Gherla, de unde a fost eliberat la 4 august 1964. S-a întors la Reghin, unde a desfășurat o intensă activitate pastorală. A înaintat autorităților de stat comuniste peste 30 de memorii, cerând libertatea Bisericii Greco-Catolice. A fost ales mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, la 14 martie 1986, în secret, de către episcopii și ordinarii Provinciei Mitropolitane de Alba-Iulia și Făgăraș de la acea dată; a fost recunoscut și numit arhiepiscop de Alba-Iulia și Făgăraș și mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, de către papa Ioan Paul al II-lea, la data de 14 martie 1990, iar instalarea la Blaj s-a făcut la 7 octombrie același an, pe Câmpia Libertății. În Consistoriul din 28 iunie 1991, papa Ioan Paul al II-lea l-a ridicat la rangul de cardinal. Lucrările scrise de cardinal: "Pentru tine apostolă învățătoare", "Cascada tinereții", "Rugăciunea tineretului" etc. au fascinat pe mulți. După accidentul cerebral din 6 aprilie 1992, căsuța din Reghin a devenit altar în care s-a consumat jertfa suferinței. Pe motive de sănătate, Sfântul Părinte îi acceptă, la 20 iulie 1994, retragerea de la conducerea Bisericii. Ca arhiepiscop emerit de Alba-Iulia și Făgăraș, a însoțit Biserica cu rugăciunile sale de la locuința personală din Reghin, unde primea cu multă căldură sufletească pe toți cei care doreau să-l întâlnească. S-a mistuit ca o candelă a dragostei pentru Cristos și Biserica lui, pentru toți, "credincioși și necredincioși", tuturor toate făcându-se, după cum și-a propus la hirotonire, pentru ca să fie Dumnezeu totul întru toate; cu o credință de granit, ridicându-și mereu degetul arătător spre cer, transmițându-ne cu neobosită răbdare nestrămutata sa speranță în "ceasul Domnului". Opt săptămâni a fost internat la spitalul județean din Târgu Mureș. În ultima săptămână starea sănătății s-a înrăutățit. La 5 iunie, ar fi împlinit 90 de ani. Providențial și ca o ultimă mare bucurie, ÎPS Jean-Claude Perisset, nunțiul apostolic în România, i-a făcut o vizită cardinalului la spitalul din Târgu Mureș, pentru a-i înmâna personal mesajul transmis de papa Ioan Paul al II-lea în vederea aniversării celor 90 de ani de viață. Este al doilea cardinal al Bisericii Catolice din România, primul fiind episcopul Iuliu Hossu al Eparhiei de Cluj-Gherla, decedat în 1970, tot într-un spital, la Colentina, din București, după ani lungi de închisoare și de domiciliu forțat. Sicriul cu trupul neînsuflețit al cardinalului a ajuns la Blaj de la Reghin, sâmbătă 25 mai ora 10,30; în catedrală a fost priveghere de rugăciune permanentă. Ceremonia de înmormântare a avut loc în catedrala mitropolitană din Blaj marți, 28 mai, ora 10.00. Trupul neînsuflețit a fost așezat în cripta catedralei, alături de al episcopului Inocențiu Micu, a cărui oseminte au fost repatriate în 1998. La ceremonia de înmormântare au fost prezenți toți episcopii greco-catolici și romano-catolici, precum și nunțiul apostolic în România. Au participat, de asemenea, prelați din afara României, printre ei fiind și cardinalul Achile Silvestrini, fostul prefect al Congregației pentru Bisericile Orientale. Să se odihnească în pace! Telegrama de condoleanțe a Sfântului Părinte
Pe când ne desfășurăm călătoria apostolică în Azerbaidjan, aflând de piosul sfârșit al venerabilului și preaiubitului nostru frate cardinal Alexandru Todea, arhiepiscop emerit de Alba-Iulia și Făgăraș, ne arătăm sufletul îndurerat și, ca și cum am fi de față, suntem uniți cu tine și cu toți episcopii, preoții, călugării și credincioșii de acolo, care vor participa la funeraliile sale! De asemenea, dorim să evocăm împreună, în amintirea acestui întâi stătător, numeroasele fapte mari realizate de el cu zel în beneficiul Bisericii și suferințele pe care le-a îndurat ca mărturisitor al credinței în timpul cruntului regim tiranic. Cerând mila divină și mare răsplată de la Dumnezeu pentru meritele sale, împărțim din inimă binecuvântarea noastră apostolică ție și tuturor participanților la înmormântare. Ioan Paul al II-lea Telegrama de condoleanțe a PS Petru Gherghel Iași, 1312/23.05.2002 Înalt Preasfinției sale Lucian Mureșan, arhiepiscop mitropolit de Făgăraș și Alba-Iulia (Blaj) Înalt Preasfinția voastră, Numele cardinalului Todea s-a imprimat în memoria noastră și în istoria poporului nostru ca un simbol al curajului, al dârzeniei și al rezistenței în fața greutăților, a surghiunului și a răului. Anii pe care i-a trăit în detenție, în domiciliu forțat sau supravegheat, în suferință și clandestinitate, ca și anii de tăcere acuzatoare în fața nedreptăților cauzate de cei care ar fi trebuit să se comporte măcar ca oameni dacă nu ca frați, s-au transformat în glas puternic și instrument de evanghelizare pentru Biserică și neam. Jertfa adusă pe altarul Bisericii și al țării noastre, care vine să completeze numărul celor 12 mari apostoli ai credinței și iubirii față de Cristos, Biserică, papă și popor, se adaugă la jertfa răscumpărătoare a lui Cristos, care murind a dat viață lumii, prin învierea sa glorioasă. O speranță vie se aprinde în sufletul nostru și al celor ce cred în Cristos, în Biserică și în iubirea jertfitoare, și un gând de recunoștință ne stăpânește acum când s-a unit cu întregul cor al martirilor și mărturisitorilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, precum și cu ceilalți păstori și eroi ai întregii Biserici Catolice din România. Ne mângâie și ne întărește curajul lui și al lor și așa ne încurajăm unul cu altul, spunând: Cristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le. Adăugând la omagiul întregii Biserici și al țării prinosul rugăciunilor noastre, episcopi, preoți, seminariști, suflete consacrate și popor credincios, care am privit și privim spre el ca spre un far luminos și călăuzitor, exprimăm în cor compasiunea noastră pentru moartea lui și ne permitem să spunem și noi cei de la Iași: În veci amintirea și pomenirea lui! Requiscat in pace! Petru Gherghel, episcop de Iași Aurel Percă, episcop auxiliar
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |