Lumina Creştinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2025
  Arhiva 2024
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toţi anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitaţiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditaţie


 LUMINA CREŞTINULUI 
- Actualitatea -

Există relaţii de cooperare

Caritas România

Caritas România, membră a Caritasului Internaţionalis cu sediul la Vatican şi a Caritasului Europa cu sediul la Bruxelles, este o organizaţie nonguvernamentală prezentă la noi în ţară din 1990, la început prin cele şase Caritasuri diecezane romano-catolice: Alba-Iulia, Bucureşti, Iaşi, Oradea, Timişoara, Satu Mare şi Caritas Mitropolitan Greco-Catolic Blaj, iar mai târziu şi prin celelalte Caritasuri diecezane greco-catolice Cluj, Lugoj, Maramureş şi Oradea. Toate aceste 11 Caritasuri diecezane formează Confederaţia Caritas România, care reuneşte un total de 281 de instituţii proprii (orfelinate, grădiniţe, cămine, cluburi, cantine sociale, ateliere protejate etc.), cu 1.465 de angajaţi şi 1.532 de voluntari, acoperind prin acţiunile sale socio-caritative tot cuprinsul ţării, ieşind în întâmpinarea a peste 500.000 de nevoiaşi.

Caritas România în cei peste zece ani de existenţă a reuşit să abordeze sistematic problemele sociale ale comunităţii, punând accent pe identificarea nevoilor concrete ale celor nevoiaşi.

În perioada 1-4 octombrie, preşedintele Caritasului Europa, Denis Vienot, a vizitat proiecte desfăşurate de patru Caritasuri Diecezane din România, şi anume: Alba-Iulia, Blaj, Bucureşti şi Iaşi. De asemenea, preşedintele Caritasului Europa s-a întâlnit cu Mons. Jean-Claude Périsset, nunţiu apostolic, cu PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, cu ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop de Bucureşti, cu PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, cu Jozsef Támas, episcop auxiliar de Alba-Iulia, cu pr. dr. Wilhelm Dancă, rectorul Institutului Teologic Romano-Catolic Iaşi, şi cu pr. Radu Brânză, Diaconia Ortodoxă. Mai jos este redat interviul luat domnului Vienot cu ocazia vizitei sale la sediul Conferinţei Caritas România din Bucureşti.

- Pentru cititorii noştri, aţi putea să ne faceţi o scurtă prezentare a activităţii Caritasului Europa şi ce loc ocupaţi dv. în cadrul acestuia?

Caritasul Europa are 44 de ţări membre din estul, centrul şi vestul Europei. Acum doi ani s-a hotărât planul strategic şi planul de lucru al Caritasului Europa, ce este implementat pe o perioadă de şapte ani. În centrul atenţiei planului strategic sunt cele şase comisii: politici sociale, migraţia, cooperare internaţională, comunicare, cooperare europeană şi capacity building. Toate aceste comisii lucrează în comun cu comisiile Caritasurilor naţionale membre. Comisia de Politici Sociale pregăteşte Raportul de sărăcie. Comisia de Migraţie are în curs de elaborare definirea standardelor pentru primirea celor care cer azil şi a standardelor comune de proceduri pentru cei care cer azil (inclusiv accesul legal pe teritoriu al celor care cer azil). Comisia de Cooperare Internaţională lucrează la dezvoltarea de programe în diferite domenii, precum şi la Fondul European de Solidaritate. Capacity Building este un program complex pentru dezvoltarea Caritasurilor din Europa.

- Ce a însemnat pentru dv. această vizită?
Caritas România are un rol important în Caritas Europa. Caritas România este membru în Biroul Permanent al Caritasului Europa prin mag. ing. Iosefina Cristina Loghin, secretar general extern. În comisia de politici sociale, Caritas România este reprezentată prin Ioana Creţoiu. După cum vedeţi, Caritas România are un rol foarte activ fiind implicat în această muncă la nivel internaţional. Ca preşedinte al Caritasului Europa vizitez Caritasurile membre. Prin aceste vizite am posibilitatea de a vedea direct realitatea din Caritasuri, făcându-mi o viziune globală a muncii. Ce pot să vă spun? Caritas România are foarte multe proiecte, în special pentru comunitatea romilor; aceste proiecte pot fi idei importante la nivel european. De altfel, Caritas România are relaţii eficiente de cooperare cu Caritasuri din Europa de Vest, cum ar fi: Secours Catholique (Caritas Franţa), Deutscher Caritasverband (Germania), Caritas Austria etc.

- În urma acestei vizite ce puteţi să ne spuneţi despre Caritasurile romano-catolice şi cele greco-catolice din România?
După aceste două-trei zile petrecute la Caritasurile Diecezane Romano-Catolice Iaşi şi Alba-Iulia şi la Caritasul Diecezan Greco-Catolic Blaj, pot să vă spun că există relaţii de cooperare şi dezvoltare între Caritasurile diecezane prin programele naţionale SID (Servicii de Îngrijire la Domiciliu) şi BACH (Birou de Asistenţă şi Consultanţă pentru Persoane cu Handicap), prin ajutoarele în caz de calamitate (inundaţii, secetă).

- După părerea dv., contextul internaţional prezent va pune Caritasul Europa într-o nouă perspectivă?
Caritas Internaţionalis are împreună cu Caritas Europa programe pentru refugiaţii din Afghanistan. În funcţie de posibilităţi, suntem pregătiţi să acţionăm prin programele noastre de urgenţe. Pe de altă parte, Caritasurile din Europa de Vest au legături directe cu Caritasurile din ţările arabe.

A consemnat Ana-Maria Balaş



Urmăreşte ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iaşi
Vaticannews.va


Ştiri din viaţa Bisericii
Catholica.ro


ştiri interne şi externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastoraţie
Profamilia.ro


pastoraţia familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistenţă Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iaşi * Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 26, 700064-Iaşi (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design şi conţinut copyright 2001-2025 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat