Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 SFÂNTUL ZILEI 

Vineri, 9 august 2024 

Sfinții Fermus și Rusticus

martiri

Pentru biografia acestor doi martiri, patroni secundari ai Bisericii din Verona, trebuie să apelăm la date parțial legendare, oferite de o Passio redactată după modelul celei a sfinților Victor, Nabor și Felix din Milano. După Passio a sfinților Fermus și Rusticus, martiriul lor datează de la începutul secolului al IV-lea, regnante impiissimo Maximiano imperatore in civitate Mediolani. În timpul persecuției anticreștine din anul 303 un patrician bergamasc cu numele de Fermus, însoțit de ruda sa Rusticus, este arestat și dus în fața împăratului.

Începe astfel "patima" lor: dați în grija lui Anolinus, Fermus și Rusticus sunt duși la Verona și aici lăsați sub paza prefectului orașului, Cancarius, în timp ce Anolinus își continuă drumul până la Veneția. În închisoarea veroneză cei doi prizonieri primesc vizita episcopului Procolus. Bătrânul se dusese în închisoare pentru a-i întări, dar din acea discuție primește atâta edificare încât el însuși ar voi să împărtășească nu numai închisoarea, ci chiar gloria martiriului. Dar statornicia lui Fermus și Rusticus este pusă la grea încercare prin chinuri pe cât de crude, pe atât de inutile. Întăriți prin viziuni cerești și susținuți de minunate intervenții divine, se dispun să mărturisească credința lor în Cristos prin martiriu. Într-adevăr, Anolinus abia întors la Verona îi convoacă la tribunalul său și la refuzul lor de a se lepăda de Cristos poruncește să fie decapitați în câmp deschis, în afara zidurilor orașului.

În plus, interzice ca trupurile lor să fie înmormântate, dar câțiva cetățeni din Bergamo, navigând de-a lungul fluviului Adige, adună rămășițele pământești și le reașază cu venerație într-o localitate neidentificată. Alte izvoare, cum ar fi Martirologiul Ieronimian, care-i amintește pe cei doi martiri la 9 august, relatează că ambii au trăit și au suferit martiriul în răsărit. Ipoteza originii africane a lui Fermus și Rusticus, susținută de alte mărturii, pare cea mai probabilă. Ritmul Pipinian, un document de la sfârșitul secolului al VIII-lea, spune că rămășițele pământești ale celor doi martiri au fost transportate "din îndepărtate insule ale mării".

Un alt document din secolul al X-lea, Translatio ss. Firmi et Rustici, dezvolta mai departe întâmplarea lor, afirmând că după martiriu trupurile lor au fost transportate în Africa, apoi în Capodistria, ulterior la Trieste, de unde episcopul veronez Annone i-ar fi recuperat, transportând în mod solemn rămășițele lor pământești la Verona, unde sunt și acum păstrate, în splendida biserică închinată lor, aparținând mai întâi benedictinilor și, din anul 1261, franciscanilor.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa și Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

* * *

Călugărița spaniolă Bonifacia Rodríguez Castro (1837-1905) este fondatoarea Congregației "Slujitoarele Sf. Iosif". "Fiind în același timp muncitoare, a perceput riscurile acestei condiții sociale din epoca sa. În viața simplă și ascunsă a sfintei Familii din Nazaret a aflat un model de spiritualitate a muncii, care redă demnitatea persoanei și face din fiecare activitate, oricât de umilă ar părea, o ofrandă adusă lui Dumnezeu și un mijloc de sfințire".

("Lumina creștinului", 1/2004)

* * *

Marianne Cope

Pe numele ei adevărat Barbara Koob, Marianne Cope s-a născut la 23 ianuarie 1838 în Heppenheim (Germania). În anul 1840 a emigrat împreună cu familia în Statele Unite ale Americii, stabilindu-se la New York. În anul 1862 a intrat în Congregația "Surorile Sfântului Francisc", luându-și numele de Marianne. Un an mai târziu a depus voturile în cadrul aceleiași congregații și timp de 20 de ani a slujit în Dieceza de Syracuse. O perioadă a exercitat funcția de profesor, apoi a fost numită superioară a unui convent. În anul 1870 s-a aflat la conducerea Spitalului "Sf. Iosif", apoi a devenit magistră de novice, iar în anul 1877, superioară provincială.

În noiembrie 1883, împreună cu alte șase surori franciscane, a plecat în Honolulu (Hawaii) pentru a-i îngriji pe cei leproși. Și-a propus să stea doar câteva luni și apoi să se întoarcă în Syracuse, însă a petrecut aici nu mai puțin de 35 de ani în mijlocul bolnavilor. În noiembrie 1888, împreună cu alte două surori, sora Marianne a fondat o casă și o școală pentru tinerele din peninsula Molokai.

Din cauza unei boli cronice de rinichi, ultimii ani i-a petrecut imobilizată într-un scaun cu rotile. A murit la 9 august 1918 la Kalaupapa, în Hawaii, în urma unui atac de cord. Cu ocazia procesului de beatificare, rămășițele ei pământești au fost aduse în 2005 la New York, în Dieceza de Syracuse.

Emanuel Imbrea

("Lumina creștinului", 6/2005)

* * *

Tereza a Crucii

Îndemnându-ne să recurgem adesea la mijlocirea sfinților, în finalul Mesajului pentru Cea de-a XX-a Zi Mondială a Tineretului, papa Ioan Paul al II-lea a propus-o, printre alții, și pe sfânta Tereza Benedicta a Crucii - Edith Stein (1891-1942) - ca model de trăire a eroismului evanghelic. Este sfânta care "a căutat adevărul cu pasiune" și nu a ezitat "să-și pună capacitățile intelectuale în slujba credinței". Despre viața acestei martire, comemorată la 9 august, cititorii pot găsi și alte articole în Lumina creștinului nr. 8 (1997) și nr. 11 (1998).

S-a născut la 12 octombrie 1891 la Breslau (astăzi Wroclaw, în Polonia), într-o familie de naționalitate prusacă și evreiască. După terminarea studiilor liceale, în perioada 1911-1915, Edith a urmat cursurile Universității din Breslau și din Göttingen, unde l-a cunoscut pe filozoful Edmund Husserl. În anul 1915 și-a întrerupt studiile pentru a lucra ca infirmieră într-un spital militar. În anul următor și-a susținut teza de doctorat la Universitatea din Freiburg, devenind apoi asistenta lui E. Husserl.

În noiembrie 1918, Edith și-a întrerupt colaborarea cu Husserl și s-a întors la Breslau pentru a pregăti examenul de numire în învățământul universitar. În anul 1921, în timpul șederii la Bergzabern, E. Stein a citit autobiografia sfintei Tereza din Avila, luând drumul convertirii. Astfel, în anul 1922 a primit botezul catolic, luându-și numele de Tereza Hedviga, a făcut prima Împărtășanie și a primit Mirul.

În perioada 1923-1931 a predat la Institutul de Formare Pedagogică, a tradus Corespondența și Jurnalul lui J.H. Newman, precum și lucrarea "De veritate" a sfântului Toma de Aquino. În anii următori a fost conferențiară la Institutul de Pedagogie Științifică de la Münster, fiind mai apoi destituită în virtutea legilor antisemite.

La 14 octombrie 1933, Edith a intrat în conventul carmelit din Köln-Lindenthal, luându-și numele de Tereza-Benedicta a Crucii. Pentru a fi ferită de persecuția nazistă a fost transferată, în anul 1939, în conventul olandez din Echt, de unde totuși a fost arestată în anul 1942 și dusă la Auschwitz, unde a murit la 9 august într-o cameră de gazare, împreună cu sora ei, Roza.

A fost beatificată de papa Ioan Paul al II-lea la 1 mai 1987, apoi canonizată la 11 octombrie 1998 și proclamată copatroană a Europei la 1 octombrie 1999, alături de sfânta Brigitta din Suedia și Ecaterina din Siena.

Motoul sfintei Tereza Benedicta a Crucii - "Nu-ți visa viața de creștin, ci trăiește-ți activ visul de credință!" - reprezintă pentru toți un îndemn de a trăi în mod autentic viața creștină și de a crește în credință, contemplându-l pe Cristos în misterul crucii sale.

Emanuel Imbrea

* * *

Din scrierile sfintei Tereza a Crucii

* "Rugăciunea reprezintă o scară a lui Iacob, pe care spiritul omului se ridică spre Dumnezeu și pe care harul lui Dumnezeu coboară către om... Deși vedem sufletul uman în singurătate și mizerie, deși suntem martori la ceea ce-l năpădește, la căderile și ridicările sale, suntem însoțiți de certitudinea plină de siguranță că acesta este făurit de mâinile lui Dumnezeu, că drumul și țelul său stau într-un mod vizibil în fața strălucirii Celui Veșnic" (Căi spre liniștea interioară).

* "Drumul neamului omenesc pornește de la Cristos pentru a ajunge la Cristos. El creează omul conform chipului pe care el însuși a dorit să-l realizeze cândva în propria sa persoană" (Ființa finită și Ființa eternă).

* "Atingerea divină nu are nici formă, nici întindere, căci cuvântul este scutit de orice formă și de orice modă. Ea este substanțială, adică se împlinește în suflet pur și simplu prin ființa lui Dumnezeu și este din acest motiv inexprimabilă. Cum este infinită, ea este, așadar, infinit de delicată. În felul acesta, sufletul poate gusta din savoarea vieții eterne" (Știința crucii).

("Lumina creștinului", 8/2005)

 


Alegeți altă zi:



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat