Marți, 30 iulie 2024
Sfântul Petru Crisologul
episcop și învățător al Bisericii (comemorare facultativă)
Dacă o insistentă proliferare a ereziilor, în secolul al IV-lea și al V-lea a încetinit evanghelizarea lumii păgâne, pe de altă parte a trezit mari figuri de păstori, de teologi de scriitori și de predicatori care, prin inteligența lor, au știut să facă mai conștientă și mai trăită credința printre creștini. Cateheza sistematică, omilia și "discursul" au oferit o expunere clară și concisă a ortodoxiei. Au existat și primele încercări ale unei construcții teologice care să nu fie o pură speculație. În special, episcopul de Ravenna, Petru (născut la Imola în jurul anului 380) merită apelativul de "Crisologul", adică de "om al cuvântului de aur"), deoarece este autorul unor uimitoare discursuri, bogate în doctrină, care i-au meritat și titlul de învățător al Bisericii, ce i-a fost acordat în anul 1729 de către Benedict al XIII-lea.
De la el avem 176 de omilii, scurte, cu ton popular, foarte expresive, în care este explicată evanghelia, simbolul sau Pater noster, ori sunt propuse exemple de sfinți ce trebuie imitați și sunt preamărite virtuțile adevăratului creștin. Într-o omilie îl definește pe avar "sclavul banului", dar banul - adaugă - este sclavul celui milostiv. Este ușor de intuit semnificația acestei "predici". Fiind ales episcop de Ravenna în anul 424, Petru Crisologul s-a dovedit îndată bun păstor, prudent și fără ambiguități doctrinare. Cei umili și cei puternici erau ascultați cu aceeași îngăduință și dragoste. Împărăteasa Galla Placidia l-a avut drept consilier și prieten.
Autoritatea episcopului Petru de Ravenna era recunoscută într-un cadru larg în Biserică. Lui i s-a adresat de fapt, prin scrisoare, protagonistul unei alte importante dispute pe plan doctrinar, Eutiche, arhimandrit al unei mănăstiri din Constantinopol. Îi cerea părerea sa în legătură cu problema monofizită (o singură natură în Cristos), în ajunul Conciliului din Calcedonia. Petru i-a răspuns că făcea bine dacă se adresa papei Leon, pentru că "în interesul păcii și al credinței nu putem să discutăm asupra problemelor referitoare la credință fără aprobarea episcopului Romei".
În acel moment istoric deosebit, în care la sfâșierile Imperiului Roman, dezbinat în interior și strâns din exterior de menghina migrațiilor barbare, se adăugau contestările Bisericii de Constantinopol, care contesta Romei primatul ierarhic, răspunsul mitropolitului de Ravenna sună ca o clară mărturisire de credință. Sfântul a murit la Imola, la 31 iulie 451, iar după alte izvoare la 3 decembrie 450.
(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa și Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)