Miercuri, 12 iunie 2024
Sfântul Gașpar din Bufalo [SFÂNTUL PREZENTAT AICI NU ESTE PREZENT NICI LA 12 IUNIE NICI ÎN JURUL ACESTEI DATE!!!]
Vincenzo Strambi, care l-a însoțit în misiunile ținute în așezările rurale din Latium, l-a definit "cutremurul spiritual". Oamenii care alergau pentru a asculta predicile sale îl numeau "înger al păcii". Cu armele pașnice ale cuvântului și ale carității a reușit într-adevăr să îndepărteze îngrijorătorul fenomen al banditismului care bântuia prin așezările rurale din jurul Romei. Pelerini și negustori nimereau în mod inevitabil într-o ambuscadă a tâlharilor. Decretele, sancțiunile și execuțiile capitale nu foloseau la nimic. Papa Leon al XII-lea a recurs atunci la Gașpar din Bufalo, care a reușit să îmblânzească tâlharii cei mai de temut. Dar a avut și alte merite acest sfânt, pe care papa Ioan al XXIII-lea l-a definit "glorie cu totul strălucitoare a clerului roman, adevăratul și cel mai mare apostol al devoțiunii față de preaprețiosul sânge al lui Isus în lume".
O prezicere făcută de o călugăriță pioasă în anul 1810 spunea că în timpurile de mare nenorocire pentru Biserică se va ridica un preot zelos, care va trezi poporul din indiferență prin devoțiunea față de preaprețiosul sânge al lui Cristos, pentru care el va fi fost "trâmbița". În acel an, Gașpar din Bufalo, preot de doi ani, fusese închis pentru că a refuzat jurământul de fidelitate față de Napoleon.
Gașpar, născut la Roma, la 6 ianuarie 1786, din Antonio și Annunziata Quartieroni, începuse pe ascuns opera sa de evanghelizare a cartierelor populare periferice, dedicându-se acelor "barozzari", și anume căruțașilor și țăranilor din câmpia din vecinătatea Romei. Aceste personaje, reproduse de Pinelli, dau o imagine sugestivă a Romei de la începutul secolului al XIX-lea: acei "barozzari" transformaseră Forul Roman, de la poalele Palatinului, în depozit și piață de fân. Eliberat din închisoare, după căderea lui Napoleon, Gașpar din Bufalo a primit de la Pius al VII-lea sarcina de a se dedica misiunilor populare pentru restaurarea religioasă și morală a Statului Pontifical.
El a întreprins această nouă cruciadă în numele prețiosului sânge al lui Isus, față de a cărui devoțiune a devenit un înflăcărat apostol, întemeind în anul 1815 Congregația Misionarilor Preaprețiosului Sânge, iar în anul 1834, ajutat de fericita Maria de Mattias, Institutul Surorilor Adoratoare ale Preaprețiosului Sânge. Când a murit, la Roma, la 28 decembrie 1837, într-o cameră mai sus de Teatro Marcello, sfântul Vincențiu Pallotti, de aceeași vârstă cu el, a avut viziunea sufletului său care mergea în întâmpinarea lui Cristos ca o stea luminoasă. Faima sfințeniei sale nu a întârziat să se răspândească în întreaga lume. A fost beatificat în anul 1904 și canonizat, de către Pius al XII-lea, în anul 1954.
(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa și Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)