Vineri, 19 aprilie 2024 

Sfânta Emma

văduvă

Două sunt sfintele cu acest nume: Emma de Gurk (Austria) şi Emma de Saxonia (Germania). Multe particularităţi ale vieţii lor concordă: au trăit în acelaşi secol (al XI-lea); ambele din familie nobilă, căsătorite şi rămase văduve la vârstă tânără, au oferit averea lor săracilor şi au dus o viaţă austeră, dedicându-se rugăciunii şi operelor de caritate. Emma de Gurk, întemeietoare a două mănăstiri, a murit la 27 mai 1045, în timp ce Emma de Saxonia a precedat-o cu cinci ani, murind la 19 aprilie 1040. În mănăstirea "Sfântul Liutger" din Werden, în Ruhr, lângă Düsseldorf, în mod inexplicabil departe de Saxonia, se păstrează o relicvă a sfintei: o mână în mod miraculos intactă.

Un cronicar german din acelaşi secol, Adam de Brema, în a sa Istorie bisericească, ne informează despre o "nobilissima senatrix Emma", sora lui Meinwerk, episcop de Paderborn (mort în anul 1036) şi soţia contelui Liutger de Saxonia. Rămasă văduvă, încă tânără şi frumoasă, bogată şi fără fii, nu a dorit a doua căsătorie şi s-a menţinut constantă în noul său program de viaţă, bazat pe dăruirea totală operelor de caritate.

Generoasă în a dărui şi ajuta, dar severă şi intransigentă cu sine însăşi, a tins spre perfecţiune în starea dificilă de văduvie, o condiţie destul de incomodă pentru o femeie, rămasă singură, dar nu liberă, expusă la mii de primejdii, deoarece era lipsită de sprijin şi devenea un semn, dacă era bogată, al calculelor interesate ale rudelor apropiate şi îndepărtate. "Eşti tânără? - citim într-o fervoroasă predică a sfântului Bernardin de Siena, adresată văduvelor creştine - Înfrânează-ţi trupul prin disciplinări. Eu vreau să înveţi să trăieşti ca o călugăriţă. Fii sinceră, în inima ta! Vrei bărbat? Du-te şi-l ia în numele lui Dumnezeu şi descurcă-te cu el. Dar nu vei avea niciodată mângâiere. Aşadar, nu văd ceva mai bun decât să rămâi o adevărată văduvă şi să slujeşti lui Dumnezeu în felul în care poţi, tot timpul vieţii tale". Emma alesese acest ultim mod de a tinde spre desăvârşire, cel mai greu şi mai rar. Mâna sa, ajunsă până la noi intactă după nouă secole şi jumătate de la moartea acestei sfinte cu nume delicat şi plin, este un semn emblematic al virtuţii sale celei mai însemnate: generozitatea. În primul rând o generozitate activă, mai mult prin fapte decât prin cuvinte.

Adevărată slujitoare a lui Cristos, ea l-a slujit pe mirele său ceresc prin rugăciune şi caritate, meritând nu devotamentul unui soţ, dar a milioane de creştini, care de peste nouă secole o cinstesc prin cult public. Trupul său, fără mâna despre care s-a vorbit, se odihneşte în catedrala din Brema.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

Alegeţi altă zi:

12345678910111213141516171819202122232425262728293031 Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie