Joi, 11 aprilie 2024 

Sfântul Stanislau

episcop şi martir (comemorare facultativă)

Regele Boleslau al II-lea al Poloniei (1058-1079) este amintit în paginile istoriei pentru victorioasele campanii militare care au consolidat tânărul său stat, extinzându-i graniţele în defavoarea Rusiei, pentru valorificarea pământurilor, sprijinită de el printr-o nouă organizare funciară, şi pentru reformele juridice şi economice. Totuşi, despre acest rege, primul istoric polonez, Vincenţiu Kadlubeck, aminteşte şi gravele nedreptăţi şi conduita privată imorală. Dar în drumul său, Boleslau s-a lovit de un sever cenzor. Asemenea Botezătorului în faţa lui Irod, curajosul episcop de Cracovia, Stanislau, a ridicat glasul puternic, avertizându-l pe atotputernicul suveran cu privire la datoria sa de a respecta drepturile altora.

Stanislau se născuse în jurul anului 1030 în Dieceza de Cracovia, la Szczepanowo, din părinţi neînstăriţi. Făcând primele studii la benedictinii din Cracovia, a putut să se perfecţioneze în Belgia, la celebrul centru de studii din Liege. Întors în patrie, s-a distins prin zelul său pastoral şi prin iniţiativele benefice continuate prin dragoste şi inteligenţă. Murind episcopul de Cracovia, papa Alexandru al II-lea l-a numit în înalta funcţie. Desemnarea sa, în afară de popor şi de cler, fusese susţinută cu căldură de către însuşi Boleslau al II-lea, care în primii ani a sprijinit opera de evanghelizare în toată regiunea şi formarea clerului local, secular, care trebuia să ia în mod treptat locul călugărilor benedictini în administrarea Bisericii poloneze.

Frumoasa armonie dintre episcop şi suveran a durat până când curajosul Stanislau a trebuit să pună mai presus datoriile sale de păstor decât toleranţa faţă de faptele rele ale prietenului, deoarece conduita reprobabilă a suveranului risca să favorizeze obiceiurile rele printre supuşi. Cronicile timpului povestesc, într-adevăr, că regele, îndrăgostindu-se de o frumoasă doamnă nobilă, Cristina, soţia lui Miecislau, fără a întârzia, a răpit-o, spre marele scandal pentru întreaga ţară.

Anunţându-l şi apoi ameninţându-l pe suveran cu excomunicarea, acesta nu a mai pus frâu furiei sale, făcând ca Stanislau să fie ucis la Cracovia în biserica sfântul Mihail, în timpul celebrării sfintei Liturghii. Josnicul "asasinat din catedrală" pare să fi fost comis de către mâna suveranului însuşi, după ce gardienii au trebuit să se retragă, pentru că au fost împiedicaţi de către o forţă misterioasă. Venerat de polonezi încă din ziua martiriului său, sfântul Stanislau a fost canonizat la 17 august 1253, în bazilica "Sfântul Francisc din Assisi", şi, de atunci, se bucură de un cult foarte răspândit în Europa şi în America.

Sfânta Gemma Galgani

fecioară

Istoria acestei sfinte, atât de apropiate nouă în ceea ce priveşte timpul (1878-1903) şi obiceiurile vieţii zilnice, are aspecte incredibile, datorită fenomenelor mistice ale căror protagonistă a fost. În anumite perioade ale chinuitoarei sale existenţe a suportat asupriri de orice fel. Diavolul ai apărea până şi sub chipul confesorului, pentru a-i sugera obscenităţi. Alte dăţi îi apărea ca un înger luminos; fiind demascat, dispărea într-o mare flacără roşie care lăsa pe pământ o grămadă de cenuşă. Adesea o lovea, lăsând-o apoi fără suflare pe pardoseală, unde era găsită cu faţa tumefiată şi oasele scrântite.

Totuşi, era adesea întărită de prezenţa lui Cristos, a sfintei Fecioare şi a îngerului său păzitor. Astfel a povestit ea însăşi, din ascultare, evenimentele care au precedat misteriosul fenomen al primirii stigmatelor: "Eram în seara de 8 iunie 1899, când, dintr-o dată, am simţit o durere interioară pentru păcatele mele... A apărut Isus, care avea toate rănile deschise; dar din acele răni nu mai ieşea sânge, ieşeau un fel de flăcări de foc, care au venit în contact cu mâinile mele, picioarele mele, inima mea. Am simţit că mor...".

Rănile deschise apăreau în fiecare săptămână de la ora 20.00 ale zilelor de joi, până la ora 15.00 ale zilelor de vineri, însoţite de extaze. În faţa acestor misterioase fenomene, devenite repede motiv de curiozitate, oamenii din cartier, de la Lucca, pe strada de' Borghi unde locuia Gemma, au găsit repede o expresie foarte potrivită: "Fetiţa harului". Era o fetiţă crescută foarte repede, maturizată de experienţa durerii.

Fiica farmacistului din Camigliaio, din provincia Lucca, la vârsta de opt ani, murindu-i mama, a trebuit să se ocupe de cei şapte fraţi. După câţiva ani i-a murit şi tatăl, iar ea, fiind vindecată în mod miraculos de o boală care o chinuia de mult timp, a cerut să intre în mănăstire, dar cererea sa a fost respinsă. Fiind primită în casa cavalerului Matteo Giannini, a dus acolo o viaţă foarte retrasă, senină şi supusă directivelor părintelui spiritual şi surorilor pasioniste care s-au îngrijit de ea. Ascundea sub mănuşi şi haina foarte modestă semnele participării la patima lui Cristos.

Între timp, manifestările sfinţeniei sale depăşiseră graniţele cartierului şi orăşelului. Mulţi, care bătuseră la poarta sa împinşi doar de curiozitate, au ieşit de acolo cu sufletul schimbat. Boala osoasă, care o lovise la o vârstă tânără, a început să o facă să sufere cumplit. A înţeles că de acum calvarul său era spre sfârşite. Dar în umilinţa sa nu credea că a plătit suficient cu moneda suferinţei privilegiul de a fi asociată la patima lui Cristos. A murit la 25 de ani, în anul 1903. Era în dimineaţa de Sâmbăta Sfântă.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

Alegeţi altă zi:

12345678910111213141516171819202122232425262728293031 Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie