Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 SFÂNTUL ZILEI 

Sâmbăta, 9 martie 2024 

Sfânta Francisca Romana

călugăriță (comemorare facultativă)

Nobilă prin naștere - numele și prenumele umplu un rând: Francisca Bussa de' Buxis de' Leoni - este foarte nobilă prin suflet, sfânta Francisca Romana, deși a trăit în deja îndepărtatul secol al XV-lea, este așa de familiară în devoțiunea romanilor, încât tinerele cupluri preferă, pentru a se uni în căsătorie biserica dedicată ei aproape de centrul forurilor imperiale. Francisca, numită în mod familiar Franceschella sau Ceccolella, s-a născut la Roma în 1384. Crescută în bunăstarea unei nobile și bogate familii, a cultivat în sufletul său idealul vieții monastice, dar nu s-a putut sustrage, după cum era obiceiul, alegerii pe care o făcuseră pentru ea părinții săi.

Rareori o căsătorie combinată astfel ar fi ieșit atât de fericită. Foarte tânăra soție, de doar treisprezece ani, a început să locuiască împreună cu soțul Lorenzo de' Ponziani la fel de bogat și nobil, în casa sa nobiliară din Trastevere. Cu simplitate a acceptat marile daruri ale vieții, iubirea față de soț, titlurile sale nobiliare, bogățiile sale, cei trei fii născuți din unirea lor și asupra cărora ea și-a revărsat o iubire atentă și plină de gingășie; și cu aceeași simplitate și fermitate de suflet a acceptat lipsirea de ele.

Prima mare durere a fost moartea unui fiu; puțin după aceea a murit un al doilea fiu, reînnoind rana din sufletul său încă sângerândă. În acest timp, Roma suferea repercusiunile schismei occidentale prin contrastanta prezență a antipapilor. Împotriva unuia dintre aceștia, Ioan al XXIII-lea, a purtat război regele orașului Napoli, Ladislau de Anjou, care a invadat orașul de două ori. Războiul a lovit-o de aproape și pe Francisca. Ea a rămas cu bărbatul foarte rănit și cu unicul fiu luat ca ostatic. Toate aceste nenorociri nu au doborât sufletul său, susținut de prezența misterioasă dar eficace a îngerului său păzitor.

Palatul său părea a fi ținta obligatorie a nevoiașilor de orice fel. Generoasă cu toți, oferea bunurile de care dispunea pentru a ușura chinurile altora, fără a-și acorda nimic sieși. Pentru a putea extinde raza acțiunii sale caritative, a întemeiat în anul 1425 congregația Oblatelor Olivetane ale sfintei Maria cea Nouă, numite și Oblate di Tor de'Specchi. La trei ani după moartea soțului, a depus ea însăși voturile în congregația fondată de ea, luându-și al doilea nume de Romana. A murit la 9 martie 1440. Rămășițele sale pământești au fost expuse timp de trei zile în biserica sfânta Maria cea Nouă, care va primi apoi numele său și va fi astfel în mod unanim tributul de devoțiune adus ei de către romani, astfel încât o cronică a epocii vorbește despre tota civitas, toată Roma, venită să-i aducă ultimul salut. A fost canonizată în anul 1608.

* * *

Sfântul Grigore de Nyssa

episcop

Sfântul Grigore de Nyssa, cel mai speculativ dintre părinții greci din secolul al IV-lea, poate fi comparat cu sfântul Toma de Aquino pentru grija pe care a avut-o de a da diferitelor probleme abordate un răspuns în concordanță cu datele credinței și, în același timp, cu exigențele rațiunii. Iubitor de studiu și de singurătate, a fost pus, în ciuda împotrivirii sale, în fruntea unei dieceze, unde adesea bunătatea, unită cu lipsa de simț practic, i-a fost considerată naivitate sau și mai rău. A fost chiar acuzat de risipirea bunurilor bisericii, înlăturat și trimis în exil în anul 376. Dar după doi ani, recunoscându-se ca nefondate acuzele puse la cale împotriva lui de către arieni, este reașezat în scaun, în aclamațiile credincioșilor săi care îl iubeau.

Tocmai în acele zile murea celebrul său frate, sfântul Vasile, episcop de Cezarea. Grigore, botezat la vârsta tânără, a preferat vieții ascetice a fratelui Vasile cultura clasică a timpului, un amestec de platonism, aristotelism și stoicism. A deținut catedra de retorică și pentru câțiva ani, după ce și-a luat soție, s-a dedicat învățământului. Apoi a părăsit totul, inclusiv soția (nu se știe dacă a fost separare prin consens sau văduvie), și a ajuns la fratele său Vasile și la bunul său prieten Grigore din Nazianz, care se retrăseseră în singurătate la Annesi, de-a lungul țărmurilor Iris-ului, pentru a se dedica în liniște studiului operelor lui Origene și ale lui Metodiu din Olimp. Rodul acelor meditații și al acelor lecturi este primul tratat despre perfecțiunea creștină, De virginitate, scris de Nyssen. Comunitatea cea mică s-a desființat prin alegerea lui Vasile pentru scaunul arhiepiscopal din Cezareea.

Vasile i-a asociat totuși pe cei doi tovarăși la aceeași muncă pastorală consacrându-i pe amândoi episcopi, pe Nazianzen la Sasima, "târg al căruțașilor", și pe fratele la Nyssa. Depășind primele dificultăți de ordin practic și neplăcutul incident al exilului, episcopul de Nyssa a fost parcă luat cu forța de pe umilul scaun pentru a fi așezat pe candelabru sau, mai bine spus, pentru a fi aruncat în luptă pentru a stabili pacea dintre diferitele Biserici orientale, adesea în conflict din motive doctrinare și administrative. A primit diferite însărcinări, chiar și din partea împăratului de la Constantinopol; aici a participat în anul 381 la conciliul convocat de către Teodosiu. Părinții conciliari, impresionați de pregătirea sa filozofică și teologică, l-au numit "coloana dreptei credințe". În anul 394 a apărut la un alt sinod la Constantinopol. Aceasta este ultima știre care îl privește pe Nyssenul, a cărui moarte este fixată de comun acord în anul 395. Sunt celebre omiliile sale și discursurile sale funebre despre personajele mai renumite ale timpului.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa și Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

* * *

Grigore de Nyssa

Vasile cel Mare, fratele său Grigore de Nyssa și prietenul său, Grigore de Nazianz, formează în cadrul părinților greci ai Bisericii grupul părinților capadocieni. Grigore de Nyssa este cunoscut prin faptul că în rezolvarea diferitelor probleme de filozofie și teologie a căutat să afle răspunsurile ce erau în perfectă armonie cu credința și în același timp răspundeau cerințelor rațiunii umane. Biserica îl amintește la 9 martie.

S-a născut la Cezareea (Capadocia), în anul 335, din părinți creștini. A făcut parte dintr-o familie numeroasă, dar, spre deosebire de ceilalți nouă frați, el s-a dovedit a fi înclinat spre o viață lumească, voioasă, zgomotoasă: prefera vânătoarea, festivitățile, grupurile vesele în locul studiului și exercițiilor de pietate. Fiind sfătuit de fratele său, sfântul Vasile cel Mare, și de sora sa, sfânta Macrina, a renunțat la modul greșit în care și-a trăit viața. După un anumit timp, în care a predat retorica în școli particulare, a părăsit totul și s-a dus alături de fratele său, care împreună cu prietenul lor Grigore de Nazianz se retraseră în singurătate, pentru a se dedica netulburați studiului operelor lui Origene și ale lui Metodiu din Olimp. A scris primul tratat despre desăvârșirea creștinească: "De virginitate" (Despre feciorie). După împărțirea Capadociei în două provincii, decisă de împăratul Valens, sfântul Vasile l-a desemnat pe fratele său Grigore pentru sediul episcopal din Nyssa. Aici a avut parte de ostilitatea furioasă a arianilor. Trimis în exil, în anul 376, după doi ani a fost rechemat și repus în drepturi. A participat în anul 381 la conciliul ecumenic convocat de Teodosiu. Părinții conciliului, admirând pregătirea sa filozofică și teologică, l-au numit "columnă a dreptei credințe". În anul 394 este prezent la un alt sinod ținut la Constantinopol. Sunt celebre predicile sale în care tălmăcește Sfânta Scriptură și discursurile funebre pentru personalitățile mai de vază din timpul său. Se crede că a murit în anul 395.

Chip și asemănare

În ce constă măreția omului? se întreabă Grigore de Nyssa. Nu în asemănarea lui cu lumea creată, ci în faptul că este făcut după chipul naturii care l-a creat, după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Dacă chipul este o însușire "naturală", asemănarea este rodul libertății și al efortului voinței. Așadar, asemănarea este orientarea și mișcarea de bază a chipului spre perfecțiunea lui Dumnezeu. Pentru sfântul Grigore, Moise este exemplul cel mai elocvent al voinței de asemănare cu creatorul deoarece nu se oprește deloc în urcușul său, nici nu-și fixează limite în ascensiunea sa către înălțime, ci, o dată ce a pus piciorul pe scară, el nu încetează de a urca treptele acesteia și continuă mereu să urce, deoarece orice treaptă pe care o urcă dă întotdeauna spre o alta. Asemănarea se realizează progresiv prin intermediul stăpânirii și sublimării simțurilor, cunoașterii lui Dumnezeu, ascezei creștine și rugăciunii.

Romeo Neculai

("Lumina creștinului", 3/2003)

 


Alegeți altă zi:



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat