Miercuri, 27 martie 2024
Sfântul Rupert
episcop
Salzburg, frumosul oraș austriac a cărui faimă este legată de cea a celui mai renumit "fiu" al său, Wolfgang Amadeus Mozart, își trage numele de la minele de sare gemă din vecinătate, datorită acestora, Salzburg el înseamnă într-adevăr "orașul sării". Chiar și primul său episcop și principal patron, sfântul Rupert, este reprezentat cu o solniță în mână (sau cu un butoiaș, plin tocmai cu sare și nu cu vin, cum crede vreun învățat mai puțin informat). El este unicul sfânt local sărbătorit, în afară de zonele de limbă germană, și în Irlanda: de fapt, a fost și el un reprezentant tipic al "călugărilor irlandezi" itineranți.
Sfântul Rupert se trăgea din Robertini sau Rupertini, o importantă familie care stăpânea cu titlul de conte în regiunea Rinului mijlociu și de sus. Din această familie s-a născut și un alt sfânt Rupert (sau Robert), de Bingen, a cărui viață a fost scrisă de sfânta Ildegarda. Robertinii erau înrudiți cu Carolingienii, iar centrul activității lor era Worms. Aici sfântul Rupert a primit formația sa de tip monastic irlandez. Aproximativ prin anul 700, asemenea învățătorilor săi, s-a simțit atras de predică și mărturia monastică itinerantă și, de aceea, s-a dus în Bavaria, obținând bune rezultate la Regensburg și Lorch. Sprijinit de contele Theodo de Bavaria, a clădit o biserică, dedicată sfântului Petru, la lacul Waller, la 10 km nord-est de Salzburg, acolo unde astăzi este Seekirchen. Dar locul nu părea potrivit planurilor sfântului Rupert, care i-a cerut contelui un alt teritoriu pe râul Salzach, în apropiere de vechiul și decăzutul oraș roman Juvavum.
Mănăstirea pe care a construit-o acolo, dedicând-o sfântului Petru, este cea mai veche din toată Austria și, totodată, nucleul noului Salzburg. Dezvoltarea sa a fost opera a încă doisprezece colaboratori, pe care Rupert i-a chemat din ținutul său de origine: printre ei Cuniald și Gisler, cinstiți ca sfinți. Nu departe de mănăstirea "Sfântul Petru, a apărut și o mănăstire feminină, încredințată conducerii stareței Erentrude, nepoata lui Rupert.
Această mână de curajoși a făcut să apară noul Salzburg, care, pe bună dreptate, recunoaște în Rupert pe propriul re-fondator: "Figura sa arată cum o personalitate plină de forță și sensibilitate, înfigându-și rădăcinile în profunzimea spiritului creștin, este în stare să împiedice cu inteligență și fără limite geografice orice decădere, fie interioară, fie exterioară" (J. Henning). Sfântul Rupert a murit în ziua de Paști, adică la 27 martie, a anului 718. Rămășițele sale pământești sunt păstrate în catedrala din Salzburg construită în secolul al XVII-lea.
(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa și Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)