Miercuri, 20 martie 2024 

Sfântul Serapion din Thmuis

episcop

Thmuis este un oraş din Egiptul de jos. Numele său, care înseamnă "capră", ar trebui să-i derive de la faptul că în antichitate acolo se adora acest animal. La Thmuis, între anii 340 şi 356, a fost episcop sfântul Serapion. Nu există date multe şi sigure despre viaţa sa. Fiind mai întâi conducător al şcolii catehetice din Alexandria, a devenit călugăr la şcoala sfântului Anton abate, care murind i-a lăsat una dintre tunicile sale din păr. Informaţia ne este transmisă de către sfântul Atanasie, care a fost bun prieten al lui Serapion: o demonstrează cele cinci scrisori ale sale către episcopul din Thmuis, care, la rândul său, l-a susţinut în mod energic "pe ciocanul arienilor".

Fiind chemat la slujirea episcopală, Serapion a păstrat un regret mare faţă de viaţa monastică. În această privinţă o frumoasă mărturie este vioaia Scrisoare către călugări, care exaltă cea mai bună "alegere" pe care călugării au ştiut s-o facă, renunţând la bucuriile efemere şi la atâtea neplăceri ale vieţii lumii, descrise cu însufleţire şi un pic de ingenuitate şi de retorică. Serapion scoate de asemenea în evidenţă eficacitatea ministerului de ispăşire pe care călugării îl exercită în Biserică şi în societate, după exemplul lui Abraham şi Moise. Ca episcop, Serapion a trebuit să se angajeze în apărarea doctrinei creştine. Nu este atestată din punct de vedere istoric participarea sa la Conciliul din Sardica (347), la care a fost decisă reabilitarea lui Atanasie; scaunul roman a fost recunoscut ca instanţă supremă de apel pentru Biserica universală şi s-a făcut şi prima adevărată ruptură dintre Orient şi Occident. Totodată el a fost alături de Atanasie în lupta antiariană şi a fost un foarte îndârjit antimaniheu: o demonstrează a sa Carte împotriva maniheilor, pe care Facondo din Ermiana i-o atribuia în mod eronat sfântul Atanasie şi care conţine apelul de "a nu ne lăsa contaminaţi nici de cea mai mică eroare şi a înălţa un frumos bastion în sufletul nostru pentru a nu cădea pradă unei erori mai mari".

Însă nu pare să fie a lui Serapion şi oricum nu este a mâinii sale ultima redactare a Eucologiului, o culegere de 30 de rugăciuni liturgice, importantă pentru istoria liturgiei egiptene din secolul al IV-lea. Sfântul Ieronim, care i-a dedicat lui Serapion un mic capitol din cartea sa De viris illustribus, definindu-l "Scolasticul" pentru ştiinţa sa, ne informează că el a scris şi multe "scrisori folositoare către diferite persoane". Sozomeno relatează că el a făcut parte dintr-o comisie de cinci episcopi egipteni care au mers la Constanţiu al II-lea pentru a mijloci în favoarea sfântului Atanasie: misiunea a eşuat şi însuşi Serapion a fost alungat de către arieni din scaunul său. A murit puţin după aceea, în anul 362, iar sărbătoarea sa este fixată de către Martirologiul roman la 21 martie.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

* * *

Józef Bilczewski

Cu ocazia vizitei pastorale în Ucraina, papa Ioan Paul al II-lea a beatificat la Lvov, în zilele de 26 şi 27 iunie 2001, un număr de 30 de creştini greco-catolici, dintre care 27 de martiri, care şi-au dat viaţa pentru credinţă în perioada anilor 1941-1973. A fost pentru prima oarăcând s-au făcut beatificări pe teritoriulucrainean. Cei 30 de fericiţiridicaţi la cinstea altarelor sunt: arhiep. Józef Bilczewski (1860-1923); pr. Zygmunt Gorazdowski (1845-1920); ep.Mykola Čarneckyj (1884-1959); ep. Hryhorij Khomyšyn (1867-1945); ep. Josafat Kocylovskyj (1876-1947); ep. Symeon Lukač (1893-1964); ep. Vasyl Velyčkovskyj (1903-1973); ep. Ivan Slezyuk (1896-1973); ep.Mykyta Budka (1877-1949); ep. aux. Hryhorij Lakota (1883-1950); pr. Leonid Fëdorov (1879-1935); pr. Mykola Konrad (1876-1941); pr. Andrij Iščak (1887-1941); pr.Roman Lysko (1914-1949); pr.Mykola Cehelskyj (1896-1951); pr. Petro Verhun (1890-1957); pr.Oleksa Zaryckyj (1912-1963); pr. Klymentij šeptyckyj (1869-1951); pr. Severijan Baranyk (1889-1941); pr. Jakym Senkivskyj (1896-1941); pr. Zynovij Kovalyk (1903-1941); pr. Vitalij Bajrak (1907-1946); pr.Ivan Ziatyk (1899-1952); sr.Tarsykia (1919-1944); sr.Olympia (1903-1952); sr.Laurentia (1911-1952); ep.Teodor Romoa (1911-1947); pr. Omeljan Kovč (1884-1944); sr. Josaphata (1869-1919); Volodymyr Pryjma, laic (1906-1941). Redăm în continuare câteva date din viaţa arhiep. Józef Bilczewski, având în vedere că la 16 octombrie 1904 a participat la sfinţirea solemnă asanctuarului din Cacica.

S-a născut la 26 aprilie 1860 la Wilamowice, într-o familie de agricultori. A fost primul din cei nouă copii ai lui Francesco şi Anna Fajkisz. A primit Botezul la numai trei zile după naştere. A dovedit de timpuriu o înclinare specială pentru studiu. În anul 1872 a terminat şcoala elementară; părinţii l-au trimis la gimnaziul din apropierea oraşului Wadowice.

În august 1880 a intrat în Seminarul din Cracovia şi la 6 iulie 1884 a fost hirotonit preot. După un an de pastoraţie, a fost trimis la Viena pentru continuarea studiilor, obţinând titlul de doctor în teologie cu teza intitulată: Deus est creator mundi. S-a specializat la Roma şi la Paris în teologie dogmatică şi în arheologie creştină şi după întoarcerea în dieceză şi-a susţinut examenul de abilitare cu teza: Arheologia creştină în faţa istoriei Bisericii şi a dogmei.

În anul 1891 a devenit profesor la Universitatea din Lvov. Ulterior şi-a intensificat munca ştiinţifică, în special în arheologie creştină, domeniul său preferat.

Obţinând o bursă de studiu din partea guvernului, la finele anului 1894 a plecat la Roma, unde a făcut cercetări arheologice în catacombele romane. Ca rod al acestor cercetări a scris lucrarea ştiinţifică intitulată: Euharistia în lumina celor mai vechi scrieri iconografice şi epigrafice, publicată la Cracovia în anul 1898. La 18 decembrie 1900 este numit arhiepiscop de Lvov. În anul 1904 a organizat în Polonia congresul mariologic.

Afecţiunea sa profundă pentru Biserică şi pentru Scaunul Apostolic a demonstrat-o în diverse moduri: prin scrisoarea pastorală "Biserica lui Cristos", prin numeroase vizite ad limina, prin organizarea de pelerinaje ale studenţilor din şcolile medii superioare etc.

A prezidat în 1922 ultima conferinţă a episcopilor care a avut loc la Czestochowa, elaborând scrisoarea pastorală "Căsătoria".

Misiunea sa de episcop s-a desfăşurat în condiţii grele datorită problemelor interne şi a conflictelor dezlănţuite de Primul Război Mondial.

A intervenit de multe ori pe lângă autorităţile civile în favoarea polonezilor, a ucrainenilor şi a evreilor. Războiul polono-ucrainean (1918-1919) a provocat noi răni în rândul populaţiei şi mulţi preoţi au fost ucişi sau închişi.

Invazia bolşevică (1919-1920) s-a abătut cu toată cruzimea asupra Bisericii Catolice. El s-a ridicat în apărarea tuturor, fără să ia în considerare diferenţele de religie sau de naţionalitate. În anii 1918-1921 dieceza sa a pierdut circa 120 de preoţi. Îmbolnăvindu-se grav, a acceptat infirmitatea cu seninătate şi curaj. A murit la 20 martie 1923 la Lvov.

Renumitul istoric A. Medynski l-a definit drept "una dintre cele mai eminente personalităţi nu numai ale Bisericii poloneze, ci şi a celei universale, (...) preot şi polonez exemplar, de erudiţie universală şi în acelaşi timp, intelectual simplu, mărturisitor fidel al ideii apostolice, pătruns de o extraordinară simplitate şi de o rară modestie".

Viaţa spirituală a viitorului fericit poate fi concentrată în trei cuvinte: rugăciune, muncă şi abnegaţie. Era un om al rugăciunii şi se simţea atras în mod special de Euharistie, îngenunchind frecvent în faţa tabernacolului.

Traducere de Mariana Ghergu

("Lumina creştinului", 8/2001)

Alegeţi altă zi:

12345678910111213141516171819202122232425262728293031 Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie