|
Luni, 11 martie 2024
Sfântul Constantin rege și martir Constantin este un nume norocos și o demonstrează lungul șir de sfinți, care l-au onorat, începând cu însuși împăratul Constantin, al cărui cult s-a răspândit încet, încet, în tot Orientul, până când numele său a fost introdus în mod oficial în Sinaxare și i s-a celebrat sărbătoarea la 21 mai împreună cu cea a mamei sale Elena. Chiar dacă activitatea acestui mare împărat în favoarea creștinismului, de a cărui forță de neînvins și-a dat seama, i-a făcut pe creștini să-i exalte meritele și să întindă un văl asupra nu puținelor sale deficiențe, în occident a obținut un cult limitat la câteva regiuni supuse mai mult influenței bizantine, cum ar fi Sicilia, Calabria și Sardinia. Astăzi Biserica latină îl sărbătorește pe un alt Constantin, rege și el, care și-a încoronat o existență foarte frământată cu coroana martiriului, grație căruia numele său a ieșit din densele cețuri medievale pentru a se impune devoțiunii creștinilor, mai ales în Marea Britanie și în Irlanda. Începuse mai degrabă rău ducând o viață nelegiuită, atât în public, cât și în particular, pătându-se prin diferite vinovății, printre care cele de asasinat multiplu și de sacrilegiu; pentru a fi mai liber în acțiunile sale galante divorțase de soție. Apoi, atins de har, s-a convertit nu în anii bătrâneții, dar încă tânăr și cu prestanță, schimbându-și în mod radical viața. Mai întâi a părăsit tronul și puterea și pentru a face pocăință pentru atâtea vinovății comise a mers să se închidă în mănăstirea irlandeză din Rathan. Era epoca marii înfloriri a monahismului irlandez, începută deja în anii predicării sfântului Patriciu și continuată în secolele următoare, datorită păstrării unui șir de sfinți. Sub conducerea sfântului Columban, ex-regele Constantin, consacrat preot după șapte ani de viață austeră, dedicată practicării ascezei creștine și studiului Scripturii, s-a întors în Scoția, de această dată nu cu însemnele regalității, dar sub umila haină de călugăr, pentru a predica evanghelia. În această perioadă țara Pitti-lor s-a convertit la creștinism, luându-și numele de "Scoția", care până la acea epocă aparținea Irlandei. Constantin se dusese să edifice împărăția lui Dumnezeu pe pământ, care fusese teatru al nelegiuirilor sale, șterse deja prin iertarea lui Dumnezeu și prin mărturia extremă a iubirii sale față de Cristos: într-adevăr Constantin a obținut ramura de palmier a martiriului în Scoția, unde a fost masacrat de niște păgâni fanatici, pentru credința sa în evanghelie, pentru care mergea să o predice în piețele publice. (Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa și Luigi Giovannini * * * Beatificarea a 233 de martiri spanioli Papa Ioan Paul al II-lea a beatificat duminică, 11 martie 2001, un număr de 233 de martiri ai persecuției religioase din Spania anilor 1930, subliniind că ei au murit pentru credință și nu din motive politice. Aceasta a fost beatificarea cea mai numeroasă din istorie. Ea reamintește un eveniment asemănător din secolul al XIX-lea, când Pius al IX-lea a ridicat la cinstea altarelor 206 martiri japonezi. Până acum, Ioan Paul al II-lea a beatificat 1.227 de persoane în peste 100 de ceremonii. În cei 400 de ani precedenți, au fost beatificate 1.310 persoane. Părintele Eugenio Laguarda s-ar fi putut număra printre cei 233 de martiri ai persecuției religioase din Spania, pe care Ioan Paul al II-lea i-a beatificat. Persecutorii l-au aruncat într-o râpă, împușcat și sângerând. Dacă niște oameni nu l-ar fi găsit și salvat, astăzi ar fi fost poate al 234-lea martir. La cei 90 de ani pe care îi are, pr. Laguarda celebrează zilnic sfânta Liturghie în Valencia, dieceza din care vin cei mai mulți dintre martiri. După Liturghie, pr. Laguarda își petrece majoritatea timpului ascultând spovezi. În cele ce urmează el redă atmosfera din Spania din timpul războiului civil. Conform datelor Bisericii, între 18 iunie 1936 și 1 aprilie 1937 au fost uciși nu mai puțin de 6.823 de preoți, călugări și călugărițe, precum și 12 episcopi. Atacul amintit mai sus asupra pr. Laguarda a avut loc pe 17 iunie 1938. Eram foarte tânăr. Eram deja preot și fusesem trimis într-un sat din provincia de Castellón. Războiul a început la 15 luni după ce am sosit în satul Zucaina. Am urmărit pas cu pas evoluția lucrurilor și am ascuns toate icoanele parohiei în șuri și în casele credincioșilor. Plecam dimineața de acasă și mergeam la biserică, dar nu trăgeam clopotele; mulți preoți parohi de la țară au fost omorâți. Într-o zi, o bandă ce mergea din sat în sat ucigând, a venit să mă ucidă și pe mine. Ajunși în Zucaina, ei au găsit niște copii jucându-se în piață și i-au întrebat: "L-ați văzut pe preot?" Copiii le-au răspuns că nu, și atunci banda a mers la bar, crezând că am fugit din sat... Eu am plecat în noaptea aceea la o fermă aflată la o oră și jumătate de mers pe jos. Proprietarul fermei era unchiul Ber Bernabé, un bătrânel. Când am ajuns deja se lumina. I-am spus unchiului: "Știi pentru ce am venit, ascunde-mă"... Nimeni nu a știut unde sunt, dar, cum la un moment dat la fermă au sosit două companii de soldați, a trebuit să plec, și trecând munții am pornit spre Valencia. Când eram lângă Segorbe, doi soldați care căutau un prizonier ce evadase m-au prins. "Unde mergi", m-au întrebat. "Spre Valencia", le-am răspuns. Ei au intrat atunci la bănuieli: "Spune-ne adevărul! Cine ești". Le-am spus că sunt preot. M-au prins de brațe, m-au percheziționat și au găsit asupra mea breviarul. Unul din ei m-a lovit în față, spărgându-mi nasul și lăsându-mi ochiul stâng fără vedere pentru trei luni. Am căzut la pământ. Mă loveau și apoi mă obligau să mă ridic, până când nu am mai putut să mă mișc. Apoi, unul dintre ei m-a împușcat în cap. Glonțul a intrat pe sub ochiul meu stâng, a trecut prin limbă, gât și a rămas în plămân. Celălalt i-a spus să mă mai împuște încă o dată pentru că eram în viață, dar acesta nu a mai tras. M-au aruncat apoi într-o râpă de la marginea drumului. Îi auzeam cum plecau râzând de mine pentru că mă rugam. Când nu le-am mai auzit vocile, am încercat să ajung în drum, dar când m-am ridicat am căzut din nou. Mă simțeam groaznic dar mi-am zis: "Trebuie să ajung la drum". M-am târât, agățându-mă de iarbă, și, încetul cu încetul, am ajuns la drum. Într-un final, pe la miezul nopții, a trecut pe acolo un autobuz. Cum drumul era îngust iar autobuzul era destul de lat, șoferul nu a avut cum să nu mă vadă și să treacă pe lângă mine. Au coborât câțiva oameni, cărora le-am spus că sunt preot și ce am pățit. Într-un final m-au luat în autobuz și m-au dus în Castellón, unde m-au lăsat la spital. Eram grav rănit. În drum spre Castellón, trecând prin Naquera pe la ora 1 noaptea, doi soldați au oprit autobuzul și au vorbit cu șoferul: "Ce faceți?" "Duc la spital pe cineva grav rănit, pe care l-am găsit pe drum. Un preot". Cei doi soldați s-au dovedit a fi cei care m-au atacat: "Este preotul pe care l-am împușcat! Nu a murit? Trebuie să îl lichidăm!" Șoferul s-a impus însă în fața lor așa că soldații m-au lăsat în pace. Am ajuns astfel în Castellón și am primit imediat îngrijiri. Când războiul s-a sfârșit, cei doi soldați au fost judecați și condamnați la moarte. Întorcându-mă în Zucaina, tatăl unuia și mama celuilalt au venit la mine, s-au pus în genunchi și, făcându-și semnul crucii, mi-au spus: "Părinte, ai milă de copiii noștri, care sunt închiși și vor fi executați pentru ceea ce ți-au făcut". Am luat imediat ceva de scris și o hârtie și am scris judecătorului, spunându-i că acum mă simt bine și că aș dori să li se ridice condamnarea la moarte. Datorită acestei hârtii semnate de mine, sentința le-a fost comutată. Nu știu dacă ei mai trăiesc, a trecut mult timp de atunci. Îi mulțumesc lui Isus pentru că mi-a salvat viața. Acum mi se spune înviatul din morți. (După "Zenit", preluat de pe situl www. greek-catolic.ro). ("Lumina creștinului", 4/2001)
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |