Marţi, 27 februarie 2024 

Sfântul Gabriel al Maicii Îndurerate

călugăr

În timpul ultimei boli, care i-a şi provocat moartea la 27 februarie 1862, în vârstă de doar douăzeci şi patru de ani, Gabriel al Maicii Îndurerate, cleric pasionist, i-a spus directorului său spiritual, părintele Norbert, să-i ia jurnalul ("caieţelul său" cum îl numea el) pentru a nu cădea în ispita de a-l reciti şi de a se complace datorită harurilor deosebite pe care i le dobândise sfânta Fecioară. Părintele Norbert nu numai că i-a luat jurnalul, ci în mod imprudent l-a distrus fără să fi citit nici măcar un rând, privându-ne astfel de o "istorie a unui suflet" interesantă şi utilă nu numai pentru edificarea noastră, asemenea autobiografiei sfintei Tereza a Pruncului Isus, ci şi pentru înţelegerea bogăţiilor interioare ale acestui sfânt, numit în anul 1959, de către Ioan al XXIII-lea, patron principal al întregului Abruzzo.

Sfântul Gabriel nu era născut în Abruzzo, ci în Assisi, la 1 martie 1838. În aceeaşi zi a fost botezat şi a primit numele de Francisc. Dar la Assisi a trăit puţin timp, pentru că tatăl, Sante Possenti, guvernator al Statului Pontifical, a primit sarcini în diferite localităţi, înainte de a se stabili definitiv la Spoleto în anul 1841 în calitate de asesor. Francisc a fost elev al Fraţilor Şcolilor Creştine şi ulterior al iezuiţilor, la care şi-a continuat studiile până la vârsta de optsprezece ani, când a luat hotărârea de a face parte din familia pasionistă.

Fiind primit la noviciatul din Morrovale, la 21 septembrie 1856 a îmbrăcat haina religioasă şi şi-a luat numele de Gabriel al Maicii Îndurerate. În anul următor a făcut profesiunea religioasă; a rămas zece luni la Morrovale, apoi a locuit un an la Pievetorina, pentru a-şi completa studiile filozofice. La 10 iulie 1859 a sosit, împreună cu fraţii, la Isola del Gran Sasso. A fost ultima etapă a pelerinajului său: într-adevăr a murit aici, după nici trei ani, la 27 februarie 1862.

De la el posedăm puţine scrieri: un caiet de notiţe şcolare, versuri latine şi poezii italiene; o culegere de gânduri ale părinţilor Bisericii despre sfânta Fecioară şi vreo patruzeci de scrisori pline de devoţiune faţă de Fecioara Îndurerată: "Paradisul meu - citim acolo - sunt durerile scumpei mele mame". Nimic excepţional nu ieşea în exterior din bogăţia sa interioară şi din totala dăruire de sine făcută lui Dumnezeu şi Fecioarei, în absolută fidelitate faţă de regulă, în profund spirit de rugăciune şi pocăinţă. Dispariţia "caieţelului" său ne permite abia să întrevedem, ca în filigran, caracteristicile sfinţeniei sale, care a fost recunoscută abia în anul 1908 prin beatificare şi în anul 1920 prin canonizare. În anul 1926 Pius al XI-lea l-a numit copatron al Acţiunii Catolice.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

* * *

María Caridad Brader (1860-1943), fiica lui Sebastiano Brader şi a Mariei Carolina Zahaner, s-a născut la 14 august 1860 la Kaltbrunn (Elveţia). După terminarea studiilor s-a decis să aleagă viaţa călugărească, şi la 1 octombrie 1880 a intrat la Altstätten în Mănăstirea franciscană de clauzură "Maria Hilf". În 1887, a mers împreună cu alte cinci surori în misiune în Ecuador unde a catehizat multe grupuri de copii şi s-a îngrijit mai ales de cei mai săraci, de cei marginalizaţi, de cei care încă nu cunoşteau evanghelia. În 1894 a fondat Congregaţia Franciscanelor "Maria Neprihănită", cu carismă misionară. La 27 februarie 1943 a trecut la Domnul.

("Lumina creştinului", 4/2003)

Alegeţi altă zi:

12345678910111213141516171819202122232425262728293031 Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie