Sâmbăta, 24 februarie 2024 

Sfântul Sergiu

martir

Diferite Martirologii menţionează mulţi sfinţi cu acest nume, dintre care cel mai popular este reformatorul vieţii monastice din Rusia, născut în anul 1314 dintr-o familie nobilă din regiunea Rostov şi emigrată la Redonez în regiunea Moscovei, după pierderea averilor. Răspândirea numelui Sergiu în Rusia şi în ţările slave (şi chiar şi în Occident) derivă din devoţiunea faţă de "părintele monahismului" în Rusia de nord, mort la 25 septembrie 1392, dată la care este celebrată amintirea sa.

Un alt celebru sfânt cu acest nume este papa Sergiu I, amintit la 8 septembrie, originar din Siria şi stabilit la Roma, după ce familia sa, pentru a fugi de invadatorii mahomedani, îşi stabilise locuinţa la Palermo. Hirotonit preot în anul 683, patru ani mai târziu este ales papă şi a trebuit să dea imediat dovadă de fermitate în conducerea Bisericii, datorită prezenţei la Roma a doi antipapi, Teodor şi Pascal, şi a ameninţării intervenţiei împăratului Iustinian al II-lea, care cerea de la el semnarea canoanelor conciliului Trullan, dintre care multe erau în mod evident tendenţioase. "Aş prefera mai degrabă să mor, decât să consimt erorii", a fost răspunsul papei.

Sfântul Sergiu, martirul de astăzi din Cezarea Capadociei, aproape ignorat de izvoarele hagiografice greceşti şi bizantine, a avut o anumită popularitate în Occident, datorită unei Passio latine care ni-l descrie astfel pe martirul său: în timpul celebrărilor anuale în cinstea lui Jupiter, în timpul împăratului Diocleţian, guvernatorul Armeniei şi al Capadociei, Sapriciu, aflându-se la Cezarea, a poruncit să fie chemaţi înaintea templului păgân toţi creştinii din oraş, pentru a-i constrânge să-i dea cult lui Jupiter. În mulţime apare şi Sergiu, un bătrân magistrat, care de mult părăsise toga, pentru a duce viaţa de pustnic.

Prezenţa sa a produs efectul surprinzător de stingere a focurilor pregătite pentru sacrificii. Imediat cauza ciudatului fenomen a fost atribuită creştinilor care prin refuzul lor îl mâniaseră pe zeu. Atunci a ieşit în faţă Sergiu şi a explicat că motivul neputinţei zeilor păgâni trebuia căutat mult mai sus, în atotputernicia adevăratului şi unicului Dumnezeu, adorat de către creştini. Sergiu este arestat şi condus înaintea guvernatorului, care printr-o judecată sumară l-a condamnat la decapitare. Condamnarea a fost executată imediat: era 24 februarie. Trupul martirului, luat de către creştini, a fost înmormântat în casa unei femei evlavioase. De aici rămăşiţele pământeşti au fost transportate în Spania, în oraşul andaluz Ubeda.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

* * *

Singura vitalitate a credinţei, atestată şi de Evanghelie, izvorăşte şi din viaţa şi activitatea preotului Tommaso Maria Fusco (1831-1891), fondatorul Institutului "Fiicele Carităţii ale Preasfântului Sânge". În virtutea credinţei el a ştiut să trăiască în lume realitatea împărăţiei lui Dumnezeu într-un mod cu totul special. Printre iaculatoriile sale, una îi era într-un mod particular dragă: "Cred în tine, Dumnezeul meu, măreşte credinţa mea". Aceasta este chiar rugămintea pe care apostolii o adresează lui Cristos în evanghelie (cf. Lc 17,5). Fericitul Tommaso Maria a înţeles că înainte de toate credinţa este un dar, un har. Nimeni nu poate s-o păstreze sau s-o câştige singur. Ea poate fi cerută şi implorată numai de sus. De aceea, luminaţi de preţioasa învăţătură a noului fericit, să nu încetăm niciodată a invoca darul credinţei pentru că "dreptul va trăi prin credinţă" (Hab 1,4).

Traducere de Daniel Medveş

("Lumina creştinului", 12/2001)

* * *

Ascensión Nicol Goni

S-a născut la 14 martie 1868, la Tafalla (Spania), primind la Botez numele de Florentina. La vârsta de 14 ani a început cursurile Şcolii "Sf. Roza de Lima" din oraşul Huesca. Hotărâtă să îmbrăţişeze viaţa dominicană, în anul 1885 a început noviciatul, luându-şi numele de "Ascensión". După depunerea voturilor, a început să lucreze ca profesoară, activitate pe care a desfăşurat-o timp de 28 de ani.

După ce autorităţile statului au preluat conducerea şcolilor existente în oraş, surorile dominicane au fost nevoite să se îndrepte spre alte domenii de activitate. Dorind să lucreze în misiuni, ele au trimis îndată scrisori în America de Sud şi Filipine, exprimându-şi dorinţa de a sluji în acele locuri. Astfel, în noiembrie 1913, a avut loc prima expediţie misionară. La 30 decembrie 1913, grupul alcătuit din cinci surori şi trei misionari a ajuns în Peru, stabilindu-se temporar în Conventul Dominican din Lima. Doi ani mai târziu, surorile misionare s-au stabilit la Maldonado, unde locuiau numeroase triburi. Aici i-au îngrijit pe cei bolnavi, au promovat drepturile femeii şi educaţia copiilor, pentru care au deschis şi o şcoală.

În tot acest timp, sora Ascensión Nicol Goni trăia cu bucurie viaţa misionară. Susţinută de o credinţă puternică şi de un permanent dialog cu Dumnezeu şi mergând pe urmele sfântului Dominic, a primit inspiraţia să înfiinţeze, la 5 octombrie 1918, un nou institut: Congregaţia "Surorile Misionare Dominicane a Rozariului", pe care a condus-o până la 24 februarie 1940, când pelerinajul ei pământesc s-a încheiat. Procesul ei de beatificare a început la 24 septembrie 1962. La 2 aprilie 2003, în prezenţa papei Ioan Paul al II-lea, a fost citit decretul privind virtuţile sale eroice, iar la 20 decembrie 2004, cel referitor la miracolul necesar pentru a fi beatificată.

Emanuel Imbrea

("Lumina creştinului", 6/2005)

Alegeţi altă zi:

12345678910111213141516171819202122232425262728293031 Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie