Duminică, 20 octombrie 2024 

Sfânta Maria Bertilla Boscardin

călugăriţă

"Este o umilă ţărancă a pământului nostru binecuvântat al Italiei - a spus despre ea Pius al XII-lea, cu ocazia beatificării, la 8 iunie 1952. - Figură foarte pură a perfecţiunii creştine, model de reculegere şi de rugăciune. Calea sa, "calea carelor", cea mai comună. Nu extaze, nu minuni în viaţă, dar o unire cu Dumnezeu tot mai profundă în tăcere, muncă, rugăciune, ascultare. De la acea unire venea dragostea aleasă pe care ea o arăta faţă de bolnavi, medici, superiori, faţă de toţi.

Născută la 6 octombrie 1888 în parohia din Gioia di Brendola (Vicenţa), botezată cu numele de Ana Francisca, încă din copilărie a cunoscut şi materialiceşte "drumul carelor", mergând în tovărăşia părinţilor la munca ogoarelor. Acesta era "drumul mai comun" pentru fetele venete înainte ca atâtea mici şi prospere industrii să-şi întoarcă faţa de la câmpia verde dintre Adige şi Brenta. La 17 ani Ana Francisca a primit permisiunea de a urma propria chemare religioasă la Maestrele sfintei Doroteea din Vicenţa, unde a făcut noviciatul şi depus primele voturi temporare. Apoi a plecat din Vicenţa spre Treviso, la spitalul căruia îşi va face umilul şi activul său serviciu până la moarte, întâmplată la 22 octombrie 1922.

A obţinut diploma de infirmieră pentru a se face mai utilă bolnavilor, pe care-i veghea şi noaptea asumându-şi turele celorlalte surori. "Vreau să fiu slujitoarea tuturor, - a scris în jurnalul său - fiind convinsă că este drept astfel; vreau să muncesc, să sufăr, şi toată satisfacţia să o las altora". Şi încă: "Trebuie să mă consider ultima dintre toate, deci mulţumită de a fi pusă după, indiferentă faţă de tot atât faţă de mustrări cât şi faţă de laude, ba chiar să le prefer pe primele; mereu condescendentă faţă de părerile altora; să nu mă scuz niciodată, chiar dacă mi se pare că am dreptate; să nu vorbesc niciodată despre mine însumi; îndatoririle cele mai de jos să fie ale mele, pentru că aşa merit". Ocaziile de suferinţă nu-i vor lipsi.

Fiind operată la 22 de ani de tumoare, a reluat ocupaţiile obişnuite suportând o înrăutăţire a muncii în timpul primului război mondial. Din cauza bombardamentelor continue bolnavii au fost transferaţi în Brianza şi sora Bertilla i-a urmat. Dar la Viggiu a fost repartizată la spălătorie, suferind şi plângând în ascuns: "Sunt mulţumită, - a scris - pentru că fac voinţa lui Dumnezeu". Întorcându-se după un an la Treviso printre bolnavii săi nu a scăpat de agravarea bolii sale şi după a doua intervenţie chirurgicală a murit la 34 de ani. Beatificată în anul 1952, a fost canonizată de Ioan al XXIII-lea la 11 mai 1961.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

Alegeţi altă zi:

12345678910111213141516171819202122232425262728293031 Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie