Sâmbăta, 19 octombrie 2024 

Sfântul Paul al Crucii

preot

(comemorare facultativă)

Paul Francisc Danei, piemontez, născut la Ovada, în anul 1694, este fondatorul Congregaţiei Clericilor desculţi ai Sfintei Cruci şi ai Patimii Domnului Nostru Isus Cristos. Un titlu atât de lung este simplificat imediat de către poporul creştin care a rezumat prin numele de "Pasionişti" caracterul şi esenţa însăşi a noii instituţii, ai cărui membri trăiesc, meditează şi predică Patima Domnului nostru. Paul Francisc Danei la vârsta de nouăsprezece ani, ascultând o predică despre patima lui Cristos, s-a hotărât să se pună în slujba lui Cristos şi a crezut că va actualiza imediat programul său înrolându-se voluntar în armata pe care veneţienii o pregăteau pentru o expediţie împotriva turcilor, dar presupusa cruciadă nu avea la bază decât interese materiale concrete.

Şi-a maturizat adevărata sa chemare dedicându-se rugăciunii şi pocăinţelor grele. Suflet eminamente contemplativ, petrecea până la şapte ore consecutiv cufundat în profundă meditaţie. La 27 de ani a primit de la episcopul de Alexandria, Gattinara, haina neagră a penitentului cu semnele patimii lui Cristos: o inimă având crucea deasupra, cu trei cuie şi monograma lui Cristos. L-a convins pe fratele său Ioan Battista să i se alăture şi împreună s-au retras într-un loc singuratic pe muntele Argentario, în apropiere de Orbetello. Acolo au dus o viaţă de pustnici, în dure pocăinţe trupeşti. Duminica părăseau refugiul lor şi coborau în satele vecine pentru a predica patima lui Cristos.

Predica lor pasionată şi dramatică (adesea se biciuiau în public pentru a face mai vie imaginea lui Cristos suferind) mişca mulţimile şi îi convertea chiar şi pe cei mai refractari. Misiunile lor, însemnate printr-o cruce din lemn, au obţinut rezultate surprinzătoare. Papa Benedict al XIII-lea le-a acordat permisiunea de a ridica la rangul de congregaţie asociaţia lor şi i-a hirotonit preoţi pe cei doi fraţi. Regula iniţială scrisă de sfântul Paul al Crucii era foarte rigidă. Paul, care se bucura de stima episcopilor şi a papilor (în special a lui Clement al XIV-lea, care se numără printre fiii săi spirituali), a trebuit să îmblânzească întrucâtva Regula primară a Pasioniştilor pentru a avea definitiva aprobare ecleziastică.

Congregaţiei masculine i s-a adăugat îndată congregaţia feminină. Paul a murit la vârsta de optzeci şi unu de ani, la 18 octombrie 1775, în conventul roman de lângă biserica "Ss. Ioan şi Paul", de pe Celio. Pius al IX-lea l-a inclus în rândul sfinţilor la 28 iunie 1867. Înainte de reforma calendarului, sărbătoarea sa se celebra la 28 aprilie.

Sfinţii Ioan de Brebeuf, Isac Jogues şi însoţitorii

martiri (comemorare facultativă)

În aceşti ani s-a schimbat atitudinea faţă de indieni, "pieile roşii". Se ajunge la conştiinţa că supremaţia albilor colonizatori a distrus viaţa populaţiilor, cu privire la care se apreciază, încă o dată prea târziu, unele caracteristici. Însă, chiar şi pentru aceste populaţii, se poate spune, că creştinismul şi în special misionarii s-au preocupat în mod real să instaureze un dialog care să permită supravieţuirea valorilor mai genuine. Acest lucru este confirmat de activitatea celor opt iezuiţi morţi martiri în Canada pe la mijlocul secolului al XVII-lea, şi în special de Ioan de Brébeuf.

Acesta era născut în anul 1593 dintr-o familie normandă care îl însoţise pe Wilhelm Cuceritorul şi pe sfântul Ludovic al IX-lea. Devenind iezuit, a fost sfinţit preot în ziua în care împlinea 29 de ani. După trei ani, împreună cu preoţii Masse şi Lalement şi franciscanul Joseph Roche d'Aillon, a plecat în Canada. Primul trib cu care a venit în contact a fost cel al Algonchinilor, pe care i-a însoţit timp de cinci luni în timpul vânătorilor în pădurile înzăpezite: dotat cu spirit de observaţie şi memorie bună, a învăţat limba algochină, fiind în măsură chiar să le şi schiţeze o gramatică şi un dicţionar. A trecut apoi la huroni, în a căror limbă deja dispărută a redactat un catehism, preţios şi din punct de vedere filologic. Misiunea printre huroni a reînceput cu o infinită răbdare, după o pauză cauzată de certurile dintre francezi şi englezi. Admirat de către indieni pentru calmul, inteligenţa dar şi forţa sa (îl numeau Echon, "omul care poartă poveri"), a putut începe primele botezuri de adulţi: la moartea sa, huronii deveniţi creştini erau în număr de circa 7.000.

Toată viaţa sa a fost un martiriu: "Colibele noastre sunt din scoarţă precum cele ale sălbaticilor... Interiorul colibei e o mică imagine a infernului. Nu se vede, de obicei, decât foc şi fum; ici, colo trupuri goale, înnegrite şi pe jumătate bronzate, printre grupuri de câini". La 16 martie 1649, irochezii, adversari ai huronilor, au asediat misiunea, l-au legat pe Brébeuf de un stâlp, i-au smuls unghiile, l-au jupuit de piele, l-au torturat în mii de feluri şi în sfârşit, admirându-i curajul, i-au sfâşiat pieptul şi i-au mâncat inima, pentru a-şi însuşi forţa sa de spirit. Împreună cu cei şapte însoţitori martiri (Antonio Daniel, Carlo Garnier, Gabriele Lalement, Giovanni de la Lande, Isac Jogues, Natale Chabanel şi Renato Goupil) a fost canonizat la 29 iunie 1931.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

Alegeţi altă zi:

12345678910111213141516171819202122232425262728293031 Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie