Miercuri, 31 ianuarie 2024 

Sfântul Ioan Bosco

preot (comemorare)

Don Bosco - astfel e numit şi acum simpaticul sfânt - născut la Castelnuovo d'Asti, astăzi Castelnuovo Don Bosco, la 16 august 1815, a primit de la mama Margareta Occhiena o solidă educaţie umană şi creştină. Dotat cu inteligenţă, memorie, voinţă şi agilitate fizică necomune, încă de copil îi frecventase mult pe cei de vârsta lui, pentru care organiza jocuri, pe care însă le întrerupea la sunetul clopotelor pentru a-i îndrepta pe toţi spre biserică. Hirotonit preot la Torino în anul 1841, şi-a început activitatea pastorală cu sfântul Iosif Cafasso.

Programul său, ba chiar pasiunea sa, era educarea tinerilor, a celor săraci şi părăsiţi: şi-a adunat un grupuşor dintre aceştia, pe care îi ducea să se joace, să se roage şi adesea chiar să mănânce la internatul bisericesc. Mutată de aici şi din alte locuri, incomoda şi gălăgioasa asociaţie a lui Don Bosco a avut în sfârşit o locuinţă stabilă sub adăpostul Pinardi, care a fost prima celulă a Oratoriului. Ajutat de mama Margareta, deşi într-o absolută lipsă de mijloace materiale şi expuşi persistentei ostilităţi a multora, Don Bosco a dat viaţă oratoriului "Sfântul Francisc de Sales": loc de întâlnire duminicală pentru tinerii care doreau să petreacă o zi în bucurie sfântă, pensiune cu şcoli de arte şi meserii pentru tinerii muncitori şi şcoli regulare pentru studiile umaniste, după o pedagogie care devenise cunoscută în mod universal ca "metoda preventivă" şi bazată pe religie, raţiune şi iubire. "Practicarea metodei preventive este bazată în totalitate pe cuvintele sfântului Paul care spune: «Dragostea este binevoitoare şi îndelung răbdătoare; toate le îndură, dar speră totul şi suportă orice supărare»".

Don Bosco a asigurat continuitatea operei sale fondând "Pioasa Societate a Sfântului Francisc de Sales" (salezienii) şi "Fiicele Mariei Ajutătoare". El însuşi foarte rodnic scriitor popular, a îndrumat şcoli tipografice, reviste şi edituri pentru extinderea presei catolice. Trăind în anii efervescenţi ai Risorgimento-lui, deşi păstrându-e străin de luptele politice, a desfăşurat activitate de intermediar între Sfântul Scaun, guvernul italian şi casa de Savoia.

Sfânt surâzător şi amabil, se simţea "preot în casa săracului, preot în palatul regelui şi al miniştrilor". Decis polemist antivaldez, aşa cum dicta mentalitatea timpului, nu s-a ruşinat niciodată de prieteniile sale cu protestanţii şi evreii de bunăvoinţă: "Contestăm erorile, a scris în Cattolico nel secolo..., dar respectăm întotdeauna persoanele". Sfântul Ioan Bosco a murit la 31 ianuarie 1888 şi a fost canonizat de Pius al XI-lea în 1934.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

* * *

Luigi Talamoni

La 21 martie 2004 Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea l-a beatificat pe Mons. Luigi Talamoni (1848-1926), preot în Dieceza de Milano. Alături de el au mai fost ridicate la cinstea altarelor Matilde a Preasfintei Inimi Téllez Robles, Piedad al Crucii Ortiz Real şi Maria Candida a Euharistiei.

Luigi Domenico Filippo Talamoni (1848-1926) s-a născut într-o modestă familie din Monza (Italia), la 3 octombrie 1848, fiind al şaselea fiu al lui Iosif şi al Mariei Sala. A fost botezat în aceeaşi zi în Domul din Monza. În familia sa a descoperit exemplul unei credinţe puternice, care a constituit fundamentul real şi solid al vocaţiei sale sacerdotale: în familie se recita zilnic Rozariul, iar tatăl mergea, pe cât era posibil, în fiecare zi, la sfânta Liturghie, însoţit de micuţul Luigi, care slujea ca ministrant. Astfel s-a maturizat în el dorinţa de a deveni preot, pentru a-l sluji pe Dumnezeu şi pe fraţi.

Micuţul Luigi Talamoni a frecventat şcoala elementară şi a făcut prima sfântă Împărtăşanie şi sfântul Mir la Oratoriul din Monza. Având în vedere situaţia economică dificilă prin care trecea Italia în acei ani, Oratoriul din Monza a fost transformat în seminar pentru tinerii săraci, care îşi manifestau dorinţa de a deveni preoţi, dar nu dispuneau de mijloacele economice necesare.

Luigi Talamoni a rămas până în 1865 la Monza, când a intrat în Seminarul diecezan din Milano. Aici întâmpină dificultăţi din partea rectorului, Mons. Carlo Cassina, care nu nutrea sentimente de respect pentru oratoriul unde fusese Luigi. Calitatea umană şi spirituală a celor care veneau de acolo l-au convins însă să îşi schimbe părerea. În aceste situaţii grele, tânărul Talamoni şi-a încheiat studiile teologice şi a început să studieze literele şi filozofia la Academia Ştiinţifico-Literară. Aici a reuşit să câştige încrederea şi stima chiar a unor docenţi anticlericali, renumiţi în academie.

A fost sfinţit preot la 4 martie 1871, după care este numit profesor în Colegiul "Sf. Carol" din Milano. În 1875, don Luigi este transferat ca profesor la Seminarul din Monza. "Învăţătura sa, scria mai târziu un elev al său, era un apostolat continuu". Era un dascăl convins că trebuie să mărturisească propria preoţie. "Mons. Talamoni, scria un alt ilustru elev al său, card. Carlo Dalmazio Minoretti, fiecare învăţătură a sa o întărea şi confirma cu exemplul vieţii sale".

S-a implicat şi în activitatea pastorală, pentru a hrăni şi susţine astfel slujirea sa de profesor. Locul său privilegiat de muncă era un confesional din Domul din Monza. Mons. Giovanni Rigamonti, arhiepiscop al Domului din Monza l-a numit "martir al confesionalului".

Prin zelul său pastoral s-a născut şi Congregaţia "Surorilor Milostive", la 25 martie 1891. La invitaţia Mons. Talamoni mai multe tinere s-au dedicat îngrijirii celor bolnavi. Într-o societate egoistă, Mons. Talamoni învăţa primatul altruismului; într-o societate a succesului el învăţa sfinţenia ascunsă; într-o societate a polemicilor şi a contrastelor el învăţa importanţa colaborării şi a înţelegerii. Adresându-se "Surorilor Milostive", Mons. Talamoni le recomanda: "Fiţi umile, dulci, aprinse de iubire!"

El însuşi a fost un exemplu, oferindu-şi viaţa din iubire: a urmărit cu iubire şi devotament naşterea institutului, rămânând cu scrupulozitate fidel datoriilor sale de profesor în seminar şi confesor în dom, până la sfârşit, când, după o scurtă boală, a murit la 31 ianuarie 1926.

Având în vedere faima sfinţeniei sale, care se consolida şi extindea în timp, arhiepiscopul de Milano, card. Alfredo Ildefonso Schuster, în 1952 a decis să iniţieze cauza sa de beatificare. La 11 iulie 1992, papa Ioan Paul al II-lea l-a proclamat venerabil, recunoscând că Talamoni şi-a exercitat toate virtuţile creştine în grad eroic. La 12 aprilie 2003 papa a recunoscut miracolul şi a decis ca Mons. Luigi Talamoni să fie beatificat.

("Lumina creştinului", 4/2004)

Alegeţi altă zi:

12345678910111213141516171819202122232425262728293031 Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie