Miercuri, 3 ianuarie 2024
Sfânta Genoveva
fecioară
Numele și devoțiunea față de sfânta Genoveva, care nu trebuie confundată cu o legendară omonimă din Brabant, sunt foarte populare în Franța și mai ales la Paris, a cărui patroană este: însuși numele ei francez, Genevieve??, are o sonoritate mai dulce decât corespondentul italian. Viața fecioarei pariziene este povestită în Vita Genovefae, scrisă la circa 20 de ani după moartea sa: această biografie, considerată astăzi document istoric demn de luat în seamă chiar dacă nu întru totul genuin, are tonul modest al celui care scrie pentru scopuri cu rafinament edificatoare, dar reușește să o plaseze pe sfântă într-un cadru istoric.
Născută la Nanterre (în împrejurimile Parisului) în jurul anului 422, a fost consacrată lui Dumnezeu la șase ani de către sfântul Gherman din Auxerre, aflat în drum spre Anglia, unde se răspândea erezia pelagiană. La 15 ani Genoveva s-a consacrat definitiv lui Dumnezeu, intrând într-un grup de fecioare consacrate lui Dumnezeu care, deși purtau o haină care le deosebea de alte femei, nu trăiau în mănăstire, dar în casele lor, dedicându-se operelor de caritate și pocăințe. Genoveva lua lucrurile la modul cel mai serios: mânca numai joia iar duminica și din seara Epifaniei până în joia sfântă nu ieșea niciodată din cămăruța sa.
Având doar treizeci de ani, este implicată în politică: în anul 451 Parisul era sub amenințarea hunilor lui Attila; parizienii se pregăteau de fugă, dar Genoveva i-a convins să rămână în oraș, încrezându-se în protecția cerului. Așa s-a întâmplat, dar sfânta a riscat linșajul din partea celor mai fricoși. După respingerea barbarilor, s-a profilat sperietoarea foametei. Atunci Genoveva a urcat pe un vaporaș, a mers pe Sena și a procurat grâne de la țărani, împărțindu-le apoi cu generozitate. O demnă înaintașă a sfintei Ioana d'Arc! S-a prevalat de prietenia sa cu regii Hilderic și Clodovec pentru obținerea grațierii pentru numeroși prizonieri politici.
După ce a murit, în jurul anului 502, pe mormântul său a fost ridicat un modest oratoriu din lemn, care a fost primul germene al unei abații și a fost apoi transformat în bazilică de către Ludovic al XV-lea. Era invocată în special cu ocazia gravelor calamități, cum ar fi ciuma, sau pentru a implora venirea ploii, ori contra revărsărilor Senei. Iacobinii Revoluției franceze i-au distrus în mod parțial relicvele și au transformat bazilica "Sfânta Genoveva" - care a luat numele clasic de Pantheon - în mausoleu al francezilor de renume. Dar cultul față de sfânta Genoveva a continuat în biserica vecină "Saint-Etienne-du-Mont".
(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa și Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)